15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDebranșare obținută în instanță

Debranșare obținută în instanță

Cum a reușit un craiovean să scape de sistemul centralizat de încălzire, deși asociația de proprietari și furnizorul de căldură i-au respins inițial cererea pe motiv că este în zonă unitară? Instanța de judecată și Protecția Consumatorului i-au dat dreptate. Cea dintâi a obligat „președintele asociației să semneze și să-i elibereze acordul de debranșare“, iar Protecția Consumatorului a sancționat contravențional furnizorul și „a dispus măsura avizării debranșării“.

Craioveanul Daniel Marian Rogociu, proprietar într-un bloc din Asociația de proprietari 2 Iancu Jianu, a tot încercat din anul 2014 să se debranșeze de la sistemul centralizat de încălzire al orașului.
Cu toate că a urmat pașii legali, s-a lovit încă de la început de refuzul asociației de proprietari și de cel al SC Termo Craiova SRL, pe motiv că se află în zonă unitară. Drept urmare, proprietarul era obligat să plătească lunar un consum de energie termică deși nu beneficia de căldură și apă caldă de la operatorul local. Rogociu a renunțat la calorifere și a făcut un proiect pentru montarea unei centrale termice. A angajat o firmă să-i obțină autorizația de construire de la Primăria Craiova și apoi să-i facă lucrarea. După montarea centralei, proprietarul s-a tot luptat să obțină, așa cum cere legea, și acordul asociației de proprietari și al Termo Craiova. Numai că amândouă au refuzat să-i aprobe solicitarea. În cele din urmă, craioveanul a dat asociația în judecată și deși a pierdut în prima instanță, în apel Tribunalul Dolj i-a dat câștig de cauză. Printr-o hotărâre definitivă, asociația a fost obligată să-i dea avizul de debranșare. Prin Hotărârea 480/2016, instanța a decis: „Obligă pârâta Asociaţia de Proprietari nr. 2 Iancu Jianu, prin reprezentant legal, preşedintele asociaţiei, să semneze şi să-i elibereze reclamantului acordul de debranşare de la sistemul centralizat de încălzire“, se arată în decizie. Drept urmare, asociația, prin reprezentantul său, Marin Iordache, președintele asociației, a fost nevoită să-l scoată pe Rogociu de la plata căldurii și să-i acorde avizul de debranșare. „Respectivul proprietar ne-a dat în judecată și a câștigat procesul. Drept urmare, după ce am mai făcut adrese, ca să ne lămurim, către Primărie și Termo, l-am scos de la plata căldurii. El plătește căldură doar pentru părțile comune. Este o decizie a instanței și nu avem ce să mai facem“, a explicat Marin Iordache, președintele Asociației de proprietari 2 Iancu Jianu.
Dacă împotriva aso­cia­ției a obținut o sen­tință în instanță, împotriva furnizorului de căldură a obținut o sancțiune de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Dolj, insti­tuție care a decis: „Conform art. 14 (4) din OG nr. 21/1992 s-a dispus măsura avizării debranșării“. În plus, Termo a fost sancționată contravențional cu avertisment. Chiar dacă procesul-verbal a fost atacat în instanță, Judecătoria a respins cererea furnizorului de căldură al orașului, printr-o hotărâre rămasă definitivă în data de 09.01.2017.

Debranșare „recunoscută“ de firma de repartitoare

Un alt proprietar care a renunțat la sistemul centralizat de încălzire al orașului, dar nu a obținut avizul asociației este Elvira Dumitru, proprietar în blocul F10, Brazda lui Novac. Aceasta a procedat ca și Rogociu, dar când a fost să solicite aviz de debranșare din partea asociației și a Termo a fost refuzată. Scăparea a venit de această dată de la firma de repartitoare, care a considerat că nu este drept ca proprietarul să plătească „ceva“ ce nu consumă. „În cazul acestui proprietar am luat decizia ca apartamentul să fie calculat ca și apartament debranșat, adică partea de căldură aferentă caloriferelor din locuință să nu mai fie plătită și să suporte doar costurile pe coloane și subsol. Totuși, deși are decizia noastră, nu înseamnă că a intrat în legalitate. Proprietarul trebuie să obțină avizul de debranșare din partea furnizorului de căldură sau să apeleze la alte mijloace de intrare în legalitate“, a precizat Cătălin Popescu, reprezentant Techem.
Drept urmare, după ce iarna trecută a fost pusă să plătească la întreținere căldura pe care nu o consuma, în această iarnă firma care face calculația nu i-a mai facturat Elvirei Dinu și consum de energie termică pe părțile individuale.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS