27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFost procuror, condamnat la trei ani de închisoare

Fost procuror, condamnat la trei ani de închisoare

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au hotărât, săptămâna trecută, să condamne la trei ani de închisoare cu executare un fost procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și șantaj.
Fostul magistrat Marius Vlădoianu a fost arestat preventiv pe 5 iunie 2015, la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), iar, pe 17 iunie, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus suspendarea acestuia din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Anchetatorii au reținut că, în perioada iulie 2012 – septembrie 2013, procurorul Vlădoianu a cerut de la un denunțător sume de bani însumând aproximativ 7.000 de euro, dar și un comision de 20% din valoarea unui contract sau 20% din suprafața unui teren aflat în litigiu pe rolul instanței. În schimbul banilor și pământului, Vlădoianu urma să-și exercite „influența asupra magistraților judecători, astfel încât persoana denunțătoare să obțină o hotărâre favorabilă într-o cauză civilă privind reconstituirea dreptului de proprietate, aflată în recurs, iar pe de altă parte, pentru a-i facilita o executare silită“, spun anchetatorii.
De asemenea, în perioada iunie 2014 – februarie 2015, pentru a obține aproximativ un milion de lei pentru acoperirea unui prejudiciu stabilit de inspectorii fiscali, același Vlădoianu ar fi exercitat presiuni asupra unor oameni de afaceri sirieni. În urma anchetei s-a mai constatat că Vlădoianu ar fi fost ajutat de un coleg de la DIICOT București, Ionel Tudosan.
Vlădoianu și Tudosan au fost deferiți justiției la sfârșitul lunii iunie 2015, fiind acuzați de trafic de influență și șantaj, respectiv complicitate la șantaj. Dacă Vlădoianu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, procurorul Ionel Tudosan a fost trimis sub control judiciar.
Săptămâna trecută, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat o primă sentință în acest dosar de corupție. Astfel, Marius Vlădoianu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și a fost achitat pentru infracțiunea de șantaj. Din pedeapsa primită se scade perioada în care Vlădoianu a fost reținut și arestat preventiv (4 iunie 2015 – 21 ianuarie 2016). De asemenea, Ionel Tudosan a fost achitat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la șantaj. Hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel tot la Înalta Curte de Casație și Justiție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS