11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFacturi acceptabile pentru prima lună de iarnă

Facturi acceptabile pentru prima lună de iarnă

 

Facturile pe care le-au plătit craiovenii pentru căldura din ultima lună a anului trecut sunt acceptabile, spun reprezentanții proprietarilor. Valorile pleacă de la câteva zeci de lei și ajung la câteva sute. Sunt însă cazuri în care factura la căldură ajunge și la 900 de lei.

Diferența costurilor la încălzire în Craiova este dată de suprafața radiantă a caloriferelor pe care fiecare proprietar le-a montat în apartament. Unele facturi sunt de câteva zeci de lei, în cazul apartamentelor cu repartitoare de costuri, iar altele ajung și la aproximativ 900 de lei. „Avem cazuri în blocuri fără repartitoare, pentru care noi calculăm facturile la căldură, în care un proprietar plătește doar pentru căldură aproximativ 900 de lei“, a declarat Cătălin Popescu, reprezentantul firmei Techem.
Diferența este totuși dată de suprafața echivalentă termic (SET), pentru că altfel nu s-ar explica de ce diferă foarte mult facturile plătite de proprietarii dintr-un bloc din cartierul craiovean Rovine, din Asociația nr. 7. „Vă dau exemplu blocul D3, unde diferența dintre costurile la căldură de la un apartament la altul este foarte mare. Avem proprietari care au plătit pentru căldura din decembrie 500-600 de lei. În schimb, alte apartamente au plătit pentru aceeași lună între 100 și 110 de lei. Vorbim aici despre un bloc fără repartitoare“, a spus Tudor Viziru, președintele Asociației de proprietari nr. 7 Rovine.
În Asociația de proprietari nr. 11 din cartierul 1 Mai, cele mai mari facturi la căldură au ajuns la 480 de lei. Pe lângă căldură, proprietarii mai plătesc și celelalte utilități, plus cheltuielile administrative, prin urmare scot din buzunar pentru plata întreținerii din decembrie sume de până la 600 de lei. „Sunt valori acceptabile pentru luna decembrie. Oamenii au avut căldură în locuințe în luna decembrie. Am înțeles că pentru luna ianuarie facturile vor fi foarte mari, cel puțin așa ne indică citirile contoarelor de la Termo“, a spus Gabriela Kurtoglu, administratorul asociației de proprietari.
Craiovenii din cartierul Brazda lui Novac stau mai bine în privința facturilor la căldură. Proprietarii dintr-un bloc cu patru etaje au plătit la căldură facturi cu valori cuprinse între 260 și 400 de lei. Reprezentanții proprietarilor avertizează că luna ianuarie va fi o lună de vârf în privința facturilor la căldură. „Media pe un bloc cu 18 apartamente la facturile la căldură este de 200-300 de lei. Facturi mult mai mari vor fi în luna ianuarie. Eu am dat deja citirile la Termo și am luat valorile facturilor pentru luna ianuarie, și creșerile sunt evidente“, a afirmat Gheorghe Irimescu, președintele Asociației de proprietari nr. 19 Brazda lui Novac.
În acest sezon rece, facturile au crescut gradual, dublându-se de la o lună la alta. În luna octombrie 2016, un bloc cu patru etaje și 20 de apartamente din Craiovița Nouă plătea la căldură o factură totală de 1.421,98 lei. Luna următoare, consumul și costurile s-au dublat, ajungând la 2.764,98 lei, iar în decembrie același bloc a plătit pentru căldura consumată 4.739,88 lei. Același lucru s-a întâmplat și cu facturile individuale, care au crescut de la o lună la alta după consum, dar și după SET-ul din fiecare apartament. „Vă dau exemplu un apartament cu o suprafață de 38 mp, cu consum la paușal. În luna octombrie a plătit căldură 115,29 lei, în luna noiembrie 224,19 lei, iar în decembrie are la căldură o factură în valoare de 384,32 lei. Cred că vârful va fi în luna ianuarie 2017 și preconizez că se adaugă vreo 200 de lei la costul din decembrie. Spun acest lucru ghidându-mă după citirile aparatelor montate de Termo în fiecare scară de bloc“, a spus Gheorghe Mateescu, președintele Asociației de proprietari 4AS Craiovița Nouă.

70.391 gigacalorii, consum în luna decembrie 2016

SC Termo Craiova SRL a facturat  abonaților săi, în luna  decembrie 2016, o cantitate de 70.391 gigacalorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS