16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjContinuă recrutările pentru fabrica japonezilor de la Rostramo

Continuă recrutările pentru fabrica japonezilor de la Rostramo

Reprezentanţii firmei de cablaje care va funcţiona în fabrica de la Rostramo Târgu Jiu continuă recrutarea personalului. Unul dintre motive este că iniţial s-a dorit selectarea a 50 de persoane care să fie specializate la fabrici similare din Caransebeş şi Drobeta Turnu Severin, însă nu au putut fi recrutate decât 26. Cei selectaţi trebuie să se specializeze pentru o perioadă de trei luni, însă nu toţi cei 50 vizaţi iniţial pot să plece din Gorj, având aici familii şi alte probleme. „Dumnealor invitaseră telefonic 50 de persoane. Toate au trecut de această probă, însă din toate doar 26 au acceptat să plece să lucreze la Caransebeş, fiindcă asta este politica de cadre a firmei. Vor ca mai întâi, până se va deschide punctul de lucru de la Târgu Jiu, să îi specializeze şi să îi înveţe cu condiţiile de muncă de la Caransebeş şi de la Severin şi vor fi transferaţi la Târgu Jiu“, a declarat Romeo Chiriac, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj.
Recrutări la liceul de lângă Rostramo
Angajatorul va contacta și în perioada următoare alte persoane pentru interviu, însă este posibil ca următoarele interviuri să nu mai aibă loc la sediul AJOFM Gorj, ci la un liceu din apropierea clădirii de la Rostramo. „Vor continua acţiunile de recrutare. Zilele trecute am vorbit cu şefa de la Resurse Umane. Dânşii ar vrea să organizeze acţiuni de recrutare la liceul de lângă Rostramo. Este punctul dumnealor de vedere şi ne vor informa. La următoarea întâlnire a rămas să vină la sediul nostru să purtăm discuţii“, a mai spus Romeo Chiriac. În primă fază vor fi angajate 500 de persoane, urmând ca până în primăvară să mai fie recrutate alte 1.000. Persoanele care vor fi specializate în fabricile din Caransebeş şi Drobeta Turnu Severin va trebui să se ocupe de calificarea celor care vor lucra la Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS