Pasajul subteran începe să se degradeze

La mai puţin de trei ani şi jumătate de la inaugurare, în pasajul subteran au început să apară deficienţe care îngreunează traficul în interiorul acestuia. Un cititor al Gazetei de Sud ne-a sesizat faptul că marcajele reflectorizante din pasaj s-au acoperit cu mizerie, iar acest lucru poate duce la accidente.

Dincolo de faptul că pasajul subteran rămâne adesea fără lumină din cauza tirurilor care greşesc traseul şi pătrund în acesta, au început să apară şi alte probleme care fac mai dificilă tranzitarea acestui sector de drum din zona Universităţii din Craiova. După ce pasajul subteran a fost, din nou, în beznă, în săptămâna 14 – 21 ianuarie, un cititor al Gazetei de Sud a remarcat o deficienţă cu care se confruntă şoferii care trec prin pasaj. „Primăria ar trebui să spele liniile albe laterale din pasaj şi benzile reflectorizante de pe zidurile pasajului pentru că din cauza mizeriei acestea nu mai sunt reflectorizante, iar conducătorul auto este derutat. S-ar putea produce şi un accident rutier“, a spus Romeo Stîngă.

În pasaj, acest lucru se confirmă, însă nu este singura problemă. Pe lângă faptul că benzile albe laterale sunt aproape inexistente din cauza mizeriei care s-a depus pe ele, zidurile pasajului sunt şi ele pline de praf, iar acesta s-a depus pe panourile reflectorizante alb-roşii de pe ambele sensuri de mers. În plus, în asfalt au apărut crăpături destul de mari. Mai mult decât atât, tirurile care au pătruns în pasaj au produs pagube. Tavanul pasajului este zgâriat de la un capăt la altul, câteva dintre lămpile de iluminat nu funcţionează, una dintre plăcile aplicate pe zidurile pasajului a fost spartă, iar alte câteva sunt foarte zgâriate. Primăria Craiova promite că problemele vor fi puse la punct. „Pentru curăţenie va intra Salubritatea în pasaj. Placa lipsă este deja comandată la constructor, iar pentru crăpăturile din asfalt se va face o verificare atentă“, a declarat Mihail Genoiu, primarul interimar al Craiovei.


Şoferii sunt întâmpinaţi de un şanţ în asfalt, la intrarea în pasaj

Altă mare problemă din această zonă este un şanţ săpat şi acoperit de mântuială chiar la intrarea în pasaj dinspre Calea Bucureşti către strada Arieş. Şoferilor le este imposibil să ocolească gropile rămase din cauza şanţului şi sunt nevoiţi să încetinească foarte mult pentru a trece peste el. Un astfel de şanţ se află şi pe Calea Bucureşti, în zona Universităţii Craiova, la mică distanţă faţă de cel de la intrarea în pasaj. Chiar dacă ambele sunt situate în zona centrală a oraşului, primăria nu s-a grăbit să ia măsuri pentru a se remedia problema. Pasajul subteran a fost construit de două firme asociate, SC MITLIV EXIM SRL – SC HABAU CONSTRUCŢII SRL, şi a costat 35.600.000 de lei. Obiectivul a fost inaugurat în septembrie 2013.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 25 ianuarie 2017

Actualitate

» Guvernul german introduce o taxă pe autostrăzi pentru automobiliştii străini
» Şeful comisiei de control: Bugetul SRI va fi cu 9,4% mai mic decât anul trecut
» Washington Post: Donald Trump ia în calcul redeschiderea închisorilor secrete ale CIA
» Hellvig: Suntem martori în aceste zile la o divizare în societatea românească, la atacuri fără precedent la adresa SRI
» Parchetul General a transmis CSM un punct de vedere critic cu privire la grațiere și modificarea codurilor penale
» Cameră: Ordonanțele privind achiziționarea “Cumințeniei Pământului”, respinse de comisie
» 28 de morţi în urma unui atentat comis de islamişti în Somalia
» DNA: Raportul MCV atrage atenţia asupra atacurilor puternice îndreptate împotriva magistraţilor şi a sistemului judiciar
» Atenţionare de călătorie în Ungaria. Trafic restricţionat pentru anumite autovehicule
» CSM – aviz negativ pe proiectele de OUG privind grațierea și modificarea Codurilor penale
» S-a prelungit cu două zile termenul de depunere a declaraţiilor fiscale şi plata creanţelor scadente
» UE prelungeşte cu trei luni a controalele la anumite frontiere din Spațiul Schengen
» MCV/România: Comisia Europeană recomandă punerea în aplicare în continuare a strategiei naționale anticorupție
» CFR Călători a încheiat anul trecut cu un profit de 33 de milioane de lei
» Iohannis: CEDO reprezintă un pilon central al Consiliului Europei

Local

» Pieton lovit de un şofer care nu şi-a curăţat gheaţa de pe parbriz
» Un şofer fără permis a făcut prăpăd în trafic
» Cad capete la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Măciuca
» Olt: Victima accidentului grav produs ieri la Grădinari este medic legist la Slatina
» Vâlcea: Suspecţi de furturi şi tâlhării, reţinuţi de poliţişti

Dolj

» Imobiliare în stil italian: Cum au fost păcăliți 11 craioveni de afaceristul Emilio
» Albanez condamnat la Craiova pentru mituirea a doi polițiști de frontieră
» Centura Craiova Sud a rezistat doar o lună
» Semafoare importante din Craiova, încă nefuncţionale
» Cartierul chinezesc – ori la bal, ori la spital
» Terenurile de sport din școlile craiovene, în paragină
» Întreruperi energie electrică de mâine
» IPJ Dolj şi-a prezentat bilanţul pe anul 2016
» Craiova: Concurs de scrisori de dragoste „Dragul meu… Draga mea”, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”

Gorj

» CEO, parte civilă în procesul directorului Daniel Antonie
» Disponibilizări colective la Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj
» Gorj: Educatoare anchetată pentru că ar fi furat lapte şi cornuri de la copii
» Gorj: Concurs pentru şefia Secţiei ORL din Spitalul Judeţean din Târgu Jiu
» 15 spaţii de joacă noi, în municipiul Târgu Jiu
» Anchete sociale pentru repartizarea de locuinţe sociale şi ANL

Sport

» Cantonament aproape perfect pentru trupa lui Mulțescu
» Șoavă, mulțumit de lot
» Podărenii vor în prima jumătate a clasamentului
» Stoican face treabă cu noii panduri
» Marius Toma: Clubul SCM Craiova trebuie restructurat
» Fotbal / CS Universitatea Craiova, victorie și în cel de-al doilea amical al zilei
» Volei (m): Craiova – Galaţi, scor 1-3, în semifinalele Cupei României
» Fotbal / Ivan, omul meciului cu RZ Pelletz WAC
» Fotbal / Napoli a eliminat-o pe Fiorentina din Cupa Italiei

Bani & Afaceri

» „Eu ce plătesc la stat: impozit specific, pe profit sau pe venit?“

Educatie

» Elevii vor susține examenele naționale după noi cerințe
» Profesorii, în competiția pentru expertiza în management
» Școli și grădinițe din Craiova, în locații provizorii

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top