Craiova: Ion Floricel lansează romanul pamflet “Ieşiri imposibile”

lansare25


Două repere se impun cu stridenţă când se discută despre una din scrierile prozastice ale scriitorului oltean Ion Floricel (n. 19 aprilie 1951). Prima se poate formula în ideea că el aparţine Generaţiei’50, care s-a afirmat, literar vorbind, sub semnul îngenuncherii politice, începând de la proletcultismul dur, până la realismul socialist, revărsat, când şăgalnic, şi, mai cu seamă, constrângător, prin programele nonşalante ale realismului socialist, confirmat oficial la Congresul Scriitorilor din iunie 1956. Al doilea reper biografic vizează studiile universitare ale lui Ion Floricel, pe care şi le-a desăvârşit la Facultatea de Drept, din cadrul Universităţii Al. I. Cuza, din Iaşi.

Un fapt deloc simptomatic pentru prozator, născut în comuna Poiana Mare (Dolj), unde „glasul pământului” i-a reverberat în permanenţă, până şi pe coridoarele facultăţii ieşene. Pentru viitorul reprezentant al justiţiei, nedreptăţile ce i se făceau omului de la sat, a celui legat de glie şi de plug, îi erau de netolerat. Năvălirea impetuoasă a politicii roşii, de sus în jos, ajunsese ca un tăvălug pe grumazul ţăranilor, fără a se ţine seama că şi ei sunt fiinţe – oameni adică, şi nici nu sunt întrebaţi dacă vor sau nu să se unească în colectivităţi agricole şi în ce condiţii.

Pe o asemenea platformă… biografică, s-au grefat ideile din primele romane: Ancheta s-a sfârşit în zori (1991), Pământ însângerat (1992), Iubirile care ucid (1994). Apoi, marele ciclu de romane Teicanii (3 vol.), care face apologia câmpiei oltene (1998).

Noua scriere – Ieşiri imposibile -, subintitulată roman, este tot o susţinută pledoarie pentru o justiţie dreaptă. Ea trebuie afirmată la nivelul comunităţilor, la nivelul înţelegerii pro domo, a libertăţii de exprimare, a armoniei dintre vorbă şi faptă. Iar pe fondul limbajului din politică, să nu se piardă din vedere, cu niciun chip, interesul naţional.

Toată scrierea, drapată de trei prefeţe (Romulus Diaconescu, Mircea Moisa, Petre Ciobanu), de un cuvânt Din partea autorului, şi de un motto avertizator – Ficţiunea poate avea tăria realităţii -, ni se restituie ca o vivantă mixtură de filipice, ca rezultante ale unor nefericite implanturi politice în România după 2006. Dacă în romanele identificate mai sus, pe scriitor îl interesa spaţiul în care se mişcau personajele, de data aceasta, timpul se afirmă ca o cupolă nefastă, ivită în mod dirijat în viaţa tuturor românilor. De data aceasta, romancierul survolează cele mai înalte locaţii – spaţii, fie de la Cotroceni, de la parlament, fie de la guvern, ministere, societăţi comerciale, spaţii private şi de stat. În privinţa galeriei de personaje, scriitorul a invocat şi folosit tot soiul de procedee, prin dislocare, prin abatere, deformare, rotire de sensuri, de semnificaţii, şi de câte altele (argou, jargon), numai şi numai să rămână la adăpostul legalităţii. Deh, om al justiţiei! Afixele şi sufixele, hiperbola au un rol vivant în imaginaţia autorului, căci în transcrierea civilă, la nivelul doar al unui singur nume, ca în cazul personalităţilor din fotbal sau din box, să poată fi reţinute, chipurile, mai uşor. Romanul-pamflet a fost scris pentru contemporanii autorului; prin loviturile de berbec, date de autor, pe fondul cunoaşterii situaţiei de către toţi aceştia, ei devin, vrând-nevrând, complici recunoscători lui Ion Floricel. Pe măsură ce înaintează în lectură, cititorii pot apela şi la cheia lor de înţelesuri şi de identificări. Transcriu în limbajul… nominalizat câteva identităţi: Icheanu, Omucuochiusăc, Toly, Smănaru, Akapiev, Lepşu, Akon, Ocărăscu, Mişinescu, Udi, Lama, Acoveia, Pit, Ulfa, Vidu, Kiorbely, Pătălagă, Acanu, Camsoi, Linguin, Şoldiş ş.a. Fauna aceasta ne coboară în timp, până la I.M. Bujoreanu şi Nicolae Filimon, din sec. 19. Mai jos, până la Istoria ieroglifică, a lui D. Cantemir. Sunt şi destule personaje care ne-ar obliga să ne referim la Swift sau la Gogol. Spaţiul României este denumit Marele Ţinut. Pe străini nu-i mai nominalizăm, identificarea nu-şi găseşte rostul prin extindere. Totuşi, două nume: Karosu, Kermela. Rezistenţa scrierii ca roman se alcătuieşte din înălţimea egală a virulenţei, ca un acid sulfuric care pătrunde prin toate încheieturile regimului statuat de Betegescu, în toate cele 215 pagini ale cărţii. Ea, rezistenţa, are destule virtuţi literare în latura satirică – sălăşluind în paginile sale comicul, tragicul, grotescul, absurdul. Pe alocuri, autorul a lăsat infiltraţii din literatura fantomelor de secol 18 englez, din literatura franceză a misterelor, din literatura stenică a realismului rebrenian şi nu numai. Pe ansamblu, întreaga proză se constituie într-un strigăt de durere, într-o altă faţetă macedonskiană, de tip antimonarhist: „La Palat, la Palat / S-a scos ţara la mezat”.


O uşoară undă de nostalgie se strecoară, nu insistent, când Betegescului i se spune în faţă despre împuşcarea Omuluicumsecade în luna decembrie 1989.

O carte care consemnează încet şi sigur, panoramic, despre viaţa contemporană a românilor după 1990. Sunt dezavuate toate matrapazlâcurile – cu acoperire sau fără, fiindcă avocatul scriitor Ion Floricel crede în imanenţa justiţiei, ca odinioară Camil Petrescu. Dacă Ion Floricel n-a văzut idei, în absolut, în schimb, el crede în puterea principiilor din justiţie, a oamenilor dregători care să le impună.

Marian BARBU



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

27 august 2011

Fiul procurorului Floricel, după gratii

Cătălin Floricel, fiul fostului procuror Ion Floricel de la Parchetul Tribunalului Dolj (în prezent avocat), a fost dus în arestul IPJ Dolj după ce, joi, Curtea de Apel Craiova a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă. ...

Sumarul ediției de miercuri, 25 ianuarie 2017

Actualitate

» Guvernul german introduce o taxă pe autostrăzi pentru automobiliştii străini
» Şeful comisiei de control: Bugetul SRI va fi cu 9,4% mai mic decât anul trecut
» Washington Post: Donald Trump ia în calcul redeschiderea închisorilor secrete ale CIA
» Hellvig: Suntem martori în aceste zile la o divizare în societatea românească, la atacuri fără precedent la adresa SRI
» Parchetul General a transmis CSM un punct de vedere critic cu privire la grațiere și modificarea codurilor penale
» Cameră: Ordonanțele privind achiziționarea “Cumințeniei Pământului”, respinse de comisie
» 28 de morţi în urma unui atentat comis de islamişti în Somalia
» DNA: Raportul MCV atrage atenţia asupra atacurilor puternice îndreptate împotriva magistraţilor şi a sistemului judiciar
» Atenţionare de călătorie în Ungaria. Trafic restricţionat pentru anumite autovehicule
» CSM – aviz negativ pe proiectele de OUG privind grațierea și modificarea Codurilor penale
» S-a prelungit cu două zile termenul de depunere a declaraţiilor fiscale şi plata creanţelor scadente
» UE prelungeşte cu trei luni a controalele la anumite frontiere din Spațiul Schengen
» MCV/România: Comisia Europeană recomandă punerea în aplicare în continuare a strategiei naționale anticorupție
» CFR Călători a încheiat anul trecut cu un profit de 33 de milioane de lei
» Iohannis: CEDO reprezintă un pilon central al Consiliului Europei

Local

» Pieton lovit de un şofer care nu şi-a curăţat gheaţa de pe parbriz
» Un şofer fără permis a făcut prăpăd în trafic
» Cad capete la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Măciuca
» Olt: Victima accidentului grav produs ieri la Grădinari este medic legist la Slatina
» Vâlcea: Suspecţi de furturi şi tâlhării, reţinuţi de poliţişti

Dolj

» Imobiliare în stil italian: Cum au fost păcăliți 11 craioveni de afaceristul Emilio
» Albanez condamnat la Craiova pentru mituirea a doi polițiști de frontieră
» Centura Craiova Sud a rezistat doar o lună
» Semafoare importante din Craiova, încă nefuncţionale
» Cartierul chinezesc – ori la bal, ori la spital
» Terenurile de sport din școlile craiovene, în paragină
» Întreruperi energie electrică de mâine
» IPJ Dolj şi-a prezentat bilanţul pe anul 2016
» Craiova: Concurs de scrisori de dragoste „Dragul meu… Draga mea”, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”

Gorj

» CEO, parte civilă în procesul directorului Daniel Antonie
» Disponibilizări colective la Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj
» Gorj: Educatoare anchetată pentru că ar fi furat lapte şi cornuri de la copii
» Gorj: Concurs pentru şefia Secţiei ORL din Spitalul Judeţean din Târgu Jiu
» 15 spaţii de joacă noi, în municipiul Târgu Jiu
» Anchete sociale pentru repartizarea de locuinţe sociale şi ANL

Sport

» Cantonament aproape perfect pentru trupa lui Mulțescu
» Șoavă, mulțumit de lot
» Podărenii vor în prima jumătate a clasamentului
» Stoican face treabă cu noii panduri
» Marius Toma: Clubul SCM Craiova trebuie restructurat
» Fotbal / CS Universitatea Craiova, victorie și în cel de-al doilea amical al zilei
» Volei (m): Craiova – Galaţi, scor 1-3, în semifinalele Cupei României
» Fotbal / Ivan, omul meciului cu RZ Pelletz WAC
» Fotbal / Napoli a eliminat-o pe Fiorentina din Cupa Italiei

Bani & Afaceri

» „Eu ce plătesc la stat: impozit specific, pe profit sau pe venit?“

Educatie

» Elevii vor susține examenele naționale după noi cerințe
» Profesorii, în competiția pentru expertiza în management
» Școli și grădinițe din Craiova, în locații provizorii

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top