3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljS200 va fi gata. În anul 2050!

S200 va fi gata. În anul 2050!

 

Blocul S200 ar putea bate recordul din toate timpurile în materie de construcții. Dacă s-ar păstra ritmul actual de finanțare, implicit de construire, S200 ar putea fi gata în mai bine de o jumătate de secol, adică undeva prin anul 2050. Din calculele făcute de GdS pe baza informațiilor primite de la Ministerul Educației și de la Universitatea din Craiova, costul total al investiției s-a dublat față de valoarea inițială și a ajuns la aproape 90 de milioane de lei (20 de milioane de euro). Din lipsa finanțării, în cei 19 ani de când blocul a intrat în proprietatea Universității, s-a realizat doar o treime din lucrări.

„E o nebunie ce se întâmplă la S200 (…) Eu zic că n-au nici o șansă să termine ce au început acolo. Ascultați-mă pe mine! 20 de ani o să lucreze acolo“, spunea fostul primar Antonie Solomon prin 2007. Și a avut gura aurită. Blocul
S200 este departe de finalizare din cauza lipsei banilor și a costurilor care au explodat. Universitatea din Craiova nu are fondurile necesare finalizării blocului, așa că singura variantă rămâne bugetul Ministerului Educației. Oficialii de la București au dat, însă, bani cu pipeta. Povestea finalizării blocului este una zbuciumată, cu licitații atribuite, contracte neduse la capăt și firme de construcții intrate în insolvență.

Evoluția S200: de la garsoniere, la spații de învățământ, apoi parc IT

Început pe vremea comuniștilor și gândit ca bloc de garsoniere, S200 a intrat în capitalism în stadiul de schelet și așa a rămas mulți ani. Până în 1997, clădirea s-a aflat în patrimoniul Societăţii Comerciale Coreal SA și în administrarea Consiliului Județean Dolj. Prin hotărâre de guvern, blocul a fost transferat cu titlu gratuit Universității din Craiova, cu scopul de a-și completa baza materială. Nimeni nu știa atunci câți bani avea să înghită blocul. După ce s-a văzut cu S200 în bătătură, Universitatea a făcut demersurile necesare pentru schimbarea destinației în „Amenajare construcţii pentru învăţământ universitar“. La început, lucrurile s-au mișcat repede. Mai multe ministere au aprobat indicatorii tehnico-economici, iar guvernul i-a aprobat prin hotărâre în 2008. Ministerul Educaţiei a alocat fonduri de la bugetul de stat în vederea demarării execuţiei începând cu anul 1998, până în 2002, când finanţarea s-a întrerupt din lipsă de fonduri. Dând din colț în colț, guvernul a găsit găselnița. Destinația S200 a fost schimbată din spații pentru învățământ în parc tehnologic IT. Universitatea urma să se împrumute cu 12 milioane de dolari, iar guvernul garanta plata lor. Așa a apărut în 2003 o hotărâre de guvern „privind garantarea unor credite externe în valoare de 12 milioane de dolari SUA pentru crearea Parcului tehnologic universitar IT la Universitatea din Craiova și contractarea de către Universitate a unor credite externe în limita sumei de 12 milioane de dolari SUA. Guvernul doar garanta rambursarea creditului. Ratele și primele de asigurare trebuia să le plătească Universitatea, din veniturile proprii. Și aici s-a rupt filmul. Din cauză că era angrenată în diferite programe și proiecte de modernizare a bazei sale materiale, Universitatea s-a văzut în imposibilitatea de a lua un credit a cărui rambursare să se realizeze în exclusivitate din veniturile proprii.

IMG_0989

A treia oară poate-i cu noroc

Atunci a intervenit ministerul, care a promis că dă el bani, dar să demareze licitația pentru transformarea S200 în parc IT. Argecom din Pitești este firma care a câștigat în 2006 contractul de execuție. Suma – circa 40 de milioane de lei, durata – cinci ani. Firma a lucrat o perioadă, apoi s-a poticnit, a intrat în insolvență, a ajuns în instanță cu Universitatea, iar contractul a fost reziliat. Ulterior s-au făcut expertize, iar costurile au urcat la 50 de milioane de lei în 2009, din cauza studiilor și lucrărilor pentru eficientizarea energetică a clădirii. În 2011, Universitatea a atribuit lucrarea firmei Polystart din Craiova, care trebuia să termine ce nu finalizase Argecom. Din cele circa zece milioane de euro din contract, Universitatea a putut plăti doar 500.000 de euro. Ministerul nu i-a mai dat nici un ban. Contractul a expirat, Polystart și Universitatea au ajuns și ele în instanță, deoarece Universitatea refuza să elibereze garanția de bună execuție. Polystart a câștigat, și-a recuperat garanția și a plecat. S200 a rămas tot neterminat. Lucrările ar putea reîncepe anul acesta. Universitatea a atribuit în 2016 contractul pentru un nou proiect, predat deja de firmă instituției. În același timp, a fost atribuită și licitația pentru montarea unui transformator de putere mai mare. Fără el, nu se poate lucra la bloc. Pasul următor este scoaterea la licitație a lucrărilor efective la S200. De unde bani? Din promisiuni, ca și până acum, dar cu o mențiune importantă: costul final al construirii și punerii în funcțiune a blocului a ajuns la circa 90 de milioane de lei (20 de milioane de euro) din cauza schimbării legislației în privința securității la incendiu. „În anul 2017, în funcție de bugetul care se va aproba și aloca MENCS (Ministerul Educației – n.r.), vor fi prevăzute fonduri pentru continuarea lucrărilor la obiectivul sus-menționat, în vederea finalizării lucrărilor și punerii în funcțiune a acestuia“, spune ministerul. Rectorul Universității privește și el cu speranță către București. „Din discuțiile pe care le-am avut la Ministerul Educației a reieșit că noi trebuie să ne mișcăm pentru a primi bani. Această investiție a fost finanțată numai de la bugetul de stat, nu se pot face proiecte pe fonduri europene. Singura soluție este să primim finanțare (…) În 2017 vom stabili care sunt prioritățile pentru S200“, spunea, în noiembrie anul trecut, rectorul Universității, Cezar Spînu.

Câți bani s-au alocat până acum și de câți mai este nevoie

Din datele furnizate GdS de Ministerul Educației, situația nu este deloc roz. Potrivit devizului actualizat la data de 31 decembrie 2015, pentru finalizarea S200 ar mai fi nevoie de 57,4 milioane de lei, adică 13 milioane de euro, și asta în condițiile în care, în 19 ani, Ministerul Educației și Universitatea au alocat pentru acest proiect 33 de milioane de lei, adică 7,3 milioane de euro. „Valoarea actualizată la data de 31.12.2015, conform devizului general actualizat transmis cu adresa 5708 din 29 iulie 2016, a Universității din Craiova, pentru întocmirea proiectului de buget pentru anul 2017, este în sumă de 88.903.929 lei, cu TVA 24%. Suma necesară finalizării investiției se ridică la valoarea de 57.410.453 de lei“, se arată în răspunsul ministerului. Conform acestor date, după 19 ani de la preluare, gradul de realizare a construcției și cel de plată este 36%. Rămân de construit și plătit 64%. În ritmul actual al finanțării, S200 va fi finalizat peste 33 de ani și 8 luni.
Și totuși, 2016 a fost un an bun. Ministerul a alocat Universității două milioane de lei, bani din care instituția și-a plătit expertizele, proiectul nou, transformatorul. Și tot i-au rămas bani. În total, din cele 33 de milioane de lei plătite pentru S200, 29 de milioane au venit de la minister, iar Universitatea a contribuit cu trei milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS