Deficit de medici la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin

Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin
Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin

Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin se confruntă cu o mare lipsă de cadre medicale. În unitatea sanitară sunt cu 85 de doctori mai puţin decât ar fi nevoie, deficitare fiind secţii importante precum Oncologia, Ortopedia sau ATI-ul, unde şi numărul de pacienţi a crescut foarte mult în ultimii ani.

În condiţiile în care numărul pacienţilor bolnavi de cancer sau diabet a crescut foarte mult în ultimii ani, secțiile de Oncologie și Boli de Nutriţie sunt cele mai afectate de lipsa medicilor. La Oncologie, spre exemplu, în acest moment activează cu normă întreagă doar un doctor, iar cel de-al doilea nu lucrează decât patru ore pe zi, deoarece îşi desfăşoară activitatea într-o clinică privată. Şi la Diabet sau Ortopedie sunt doar doi sau trei medici, deși conform necesarului şi organigramei ar fi nevoie de şase sau chiar şapte. Aici, un medic ajunge să stea la serviciu şi douăsprezece ore zilnic, dar cel mai rău este în timpul gărzilor, când volumul de muncă este foarte mare, şi cadrele ajung să lucreze și 36 de ore încontinuu. La Ortopedie, spre exemplu, ar fi nevoie de şapte medici şi sunt doar patru. Cum unul dintre ei este în prezent managerul spitalului, în secţie activează efectiv doar trei. „Este o secţie care are o capacitate de şase-şapte medici, dar noi suntem doar trei. Vă daţi seama că este o secţie care trebuie să ţină o linie de gardă treizeci de zile pe lună şi este foarte greu. Aproape că muncim dublu. Suntem şi noi oameni şi capacităţile fizice sunt limitate. Bolnavii fluctuează, pot fi cincizeci, pot fi treizeci, dar pot fi şi o sută zilnic, iar noi trebuie să fim apţi întotdeauna să acordăm asistenţă medicală la fel de bine fiecăruia. Mie mi se întâmplă să vin la lucru dimineaţa şi să ajung acasă după ora 20.00 sau 21.00“, a spus doctorul Adrian Tiţu, şeful secţiei Ortopedie din Spitalul Judeţean.

De lipsa personalului sunt afectaţi şi pacienţii, deoarece timpul de aşteptare al bolnavului creşte. „Medici sunt foarte puţini, la fel personalul auxiliar, mai ales pe timp de noapte. Este foarte greu şi pentru dânşii, şi pentru pacienţi, că trebuie uneori să mai aştepte, pentru că nefiind personal suficient nu se poate să-i deservească pe toţi pacienţii în acelaşi timp şi fac nişte eforturi foarte mari ca să fie toată lumea mulţumită“, a declarat o pacientă internată la Ortopedie. „Faptul că nu sunt medici face ca situaţia să fie foarte grea, iar pe umerii doctorilor este foarte multă muncă. Medicul la care sunt eu a fost de gardă, apoi a intrat ziua, a stat și toată noaptea, după care a făcut policlinica şi a plecat abia a doua zi seara acasă. Apoi, în ziua următoare, la ora 8.00, a fost aici. Foarte mult se munceşte, au şi operaţii şi este foarte greu“, a spus altă pacientă, care a suferit o fractură şi a fost internată în aceeaşi secţie.


Medicii fug de spitalele de provincie

Unitatea sanitară se află în această situaţie delicată şi din cauza dezinteresului medicilor tineri pentru spitalele de provincie. Medicii ieşiţi de pe băncile facultăţilor caută să lucreze în spitale mari din ţară, acolo unde dotarea este mult superioară unităţilor sanitare din oraşele mai mici şi unde pot avea şi salarii mai bune, deşi în ultima vreme, ca urmare a majorării repetate a salariilor, această problemă începe să fie rezolvată. În ultimii ani, reprezentanţii Spitalului Judeţean au scos la concurs de mai multe ori posturi deficitare, dar la aceste concursuri nu s-a prezentat nici un candidat, semn că interesul pentru spitalele mai mici este scăzut. „Secţiile care la această oră sunt deficitare sunt secţii deosebit de importante ale Spitalului Judeţean şi anume: Terapia Intensivă, Boli de Nutriţie şi Diabet, Oncologie, Pediatrie, Boli Infecţioase, şi evident că ele sunt mult mai multe. Aceste locuri au fost scoase periodic la concurs, numai că nu au fost ocupate deoarece condiţiile de muncă nu sunt atractive, şi când spun că nu sunt atractive mă refer la salarizare, mă refer la dotare, mă refer la întreaga funcţionalitate a unei astfel de secţii. La ATI, spre exemplu, ar mai fi nevoie de încă trei medici şi nu vin aceşti medici. Medicii ar veni în aceste spitale dacă ar avea dotare, dacă ar avea o salarizare corespunzătoare şi ar fi respectaţi“, a declarat Cristian Jianu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Mehedinţi.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 19 ianuarie 2017

Actualitate

» A doua zi de proteste împotriva amnistiei şi graţierii. Prezenţă masivă la Timişoara şi Iaşi
» Încă trei români au murit în ultimele zile din cauza virusului gripal A (H1)
» Olt: Portul Corabia a fost închis, după ce Dunărea a îngheţat
» ANP: Peste 3.700 de deținuți ar putea beneficia de grațiere
» Belgia: 8 ani de închisoare pentru falsificatorii de acte de identitate folosite de jihadişti
» ANAF schimbă decontul de TVA pentru agricultori
» Atenţionare de călătorie în Spania. Condiții meteorologice severe
» Tarifele de rovinietă se schimbă din 20 ianuarie. Cât vor plăti şoferii
» Soluţia Parchetului General, în schimbul graţierii: unităţi militare dezafectate, transformate în penitenciare
» USR depune moţiune simplă împotriva Ministrului Justiţiei
» Craiova: Lansare de carte la “Aman”
» Ambasadorul SUA, despre proiectele de OUG privind justiţia: Nu considerăm oportună nicio măsură care slăbeşte statul de drept în România
» Italia: Românca şi cei doi copii ai ei încă nu au fost scoşi de sub dărâmăturile hotelului de la Farindola
» Societatea Civilă versus Ordonanţele Iordache
» Protestele împotriva legii grațierii vor continua în țară
» MAE confirmă că trei cetățeni români se află sub dărâmăturile hotelului lovit de avalanșă în Italia
» 54 de poliţişti vâlceni au depus jurământul
» Bulgaria: 33 de migranți, reținuți înainte să treacă în Serbia sau România

Local

» Şi copiii sunt victime ale violenţei în familie
» Vâlcea: Grupare de contrabandişti, destructurată de poliţişti
» Incendii la două case de locuit în Mehedinţi

Dolj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» 18 ani de pușcărie după ce a lovit un polițist cu mașina
» S200 va fi gata. În anul 2050!
» Nepăsarea şoferilor încurcă circulaţia din Craiova
» Mama unei olimpice zguduie grupurile de interese din învățământ
» Gigioc și Cimpoeru nu ies, deocamdată, din arestul IPJ Dolj
» Șofer rănit grav după ce a intrat cu mașina într-un stâlp
» Expoziţie la Biblioteca “Aman” cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române
» Craiova: Accident rutier în intersecţia străzii Henry Ford cu Bulevardul Dacia

Gorj

» Angajaţii Direcţiei Agricole nu mai au loc în birouri
» Cinci funcționari ai AJOFM Gorj, reținuţi pentru fraude cu indemnizaţii de şomaj
» 20 de poliţişti au depus jurămntul de credinţă, la IPJ Gorj
» Gorj: Program normal, luni, la Serviciul Permise Auto
» Pregătiri la Rânca pentru minivacanţa bugetarilor
» Cinci funcționari ai AJOFM Gorj, reținuţi pentru o fraude cu indemnizaţii de şomaj
» Gorj: Accident cu două victime în Câmpu Mare

Olt

» Restricţie de circulaţie pe podul de peste Olt

Mehedinţi

» Secția Ortopedie, asaltată de oameni căzuți pe gheață

Sport

» SCM, victorioasă cu Măgura Cisnădie
» AJF Dolj somează cluburile datornice
» Fotbal / FC Winterthur, următorul adversar al Craiovei din Malta
» Handbal (f): SCM Craiova a învins Măgura Cisnădie (galerie foto)
» Fotbal / Adrian Cârstea, la Repriza de Sud

Sanatate

» Mulţi pacienţi ajung la spital cu fracturi după ce au căzut pe gheaţă
» Chirurgia Pediatrică are masă de operație nouă datorită donațiilor

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Tavanele impresionante ale lumii şi poveştile din spatele lor

Opinii

» Ziua Elefantului. Câteva observaţii despre catastrofa amânată şi cum poate fi oprită

Top