Două cadre medicale, trimise în judecată pentru ucidere din culpă

Raluca Tulic a murit după ce a fost tratată la spital
Raluca Tulic a murit după ce a fost tratată la spital


Două cadre medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu au fost trimise în judecată într-un dosar de ucidere din culpă. Este vorba de doctoriţa Carmen Braia, medic specialist ORL, între timp transferată la un cabinet privat, şi asistenta medicală Luminiţa Ionicioiu, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au dispus trimiterea în judecată a medicului Carmen Braia care este acuzată de ucidere din culpă și fals intelectual, după ce, în 2011, Raluca Tulic, o tânără de 17 ani, a decedat la Spitalul din Târgu Jiu, la două zile după ce s-a internat cu diagnostic de amigdalită. Pacienta a murit în urma unui șoc anafilactic produs de administrarea unui antibiotic, întrucât nu ar fi fost efectuat testul alergenic.

Asistenta medicală a fost, de asemenea, trimisă în judecată sub acuzaţia de fals intelectual, faptă pentru care a fost cercetată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Medicii legişti gorjeni au constatat că decesul Ralucăi Tulic s-a produs din următoarele cauze: insuficienţă cardio-respiratorie, infarct miocardic şi pancreatită hemoragică necrozantă. Ulterior, Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici“ din București a stabilit că fata ar fi intrat în şoc anafilactic în urma administrării antibioticului, ulterior survenind şi decesul, în ciuda acordării primului ajutor şi a executării manevrelor specifice. Familia Tulic a depus o plângere chiar şi la Colegiul Medicilor Gorj, însă colegii de breaslă ai medicului Carmen Braia s-au pronunţat abia la patru ani de la decesul fetei. Verdictul Colegiului Medicilor a fost doar un avertisment pentru Carmen Braia.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

19 octombrie 2017

Poliţiştii locali protestează la Târgu Jiu

Peste 20 de poliţişti locali protestează la această oră la Târgu Jiu, în faţa sediului instituţiei. Angajaţii Poliţiei Locale sunt nemulţumiţi că din vară nu au mai primit norma de hrană. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, se află la

Sumarul ediției de miercuri, 18 ianuarie 2017

Actualitate

» România, salvată de magistraţi de bună-credinţă
» Protest la Cluj: “Vrem program de guvernare, nu penali cu condamnare”
» Protest împotriva amnistiei şi graţierii şi la Bucureşti (VIDEO)
» Atenţionare de călătorie în Bulgaria. Cod Galben de ninsoare şi polei
» DNA: Modificarea cadrului legislativ în regim de urgență și în lipsa unor analize obiective este nejustificată
» Cozi imense de TIR-uri la punctul de trecere al frontierei Giurgiu
» Ce prevede proiectul de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală
» Ministerul Justiției: Ordonanțele privind grațierea și modificarea Codului penal nu au fost programate pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri
» Mai multe proteste anunţate în ţară, inclusiv la Craiova: “NU legii graţierii”
» Descinderi DNA la vămile Turnu, Nădlac 1 şi 2 şi Vărşand
» Unul din beneficiarii OUG-ului de graţiere ar putea fi Dan Voiculescu
» Kovesi: Ghiţă este cercetat în mai multe dosare, unele dintre ele încă nepublice
» Procurorul general: Graţierea este “un proiect penibil”
» Ministerul Justiției a făcut public proiectul de ordonanță de urgență privind grațierea
» CSM a primit la avizare acte normative pentru modificarea şi completarea codurilor penale, respectiv pentru graţierea unor pedepse

Local

» Județul Olt, în pragul epidemiei de gripă?
» Deficit de medici la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin
» Un carder severinean, suspectat de tunuri de mii de euro
» CFR Călători: Pe ruta Caracal – Corabia se circulă doar cu locomotive Diesel şi vor fi întârzieri
» Magistraţii iau o decizie în dosarul în care Condescu este judecat pentru spălare de bani
» Vâlcea: Poliţiştii au depistat doi minori bănuiţi că au furat un portofel în care se aflau 1.500 de lei
» Percheziţii în mai multe judeţe, inclusiv Mehedinţi, la persoane suspectate de infracţiuni informatice
» Vâlcea: Arme deţinute ilegal, confiscate de poliţişti

Dolj

» Impozitul pe o magazie, de trei ori mai mare decât cel pe casă
» Mesaj pentru guvern: „Vă vedem, ticăloşilor!“
» Revoltă la Școala „Sfântul Gheorghe“: „Desființăm clasa!“
» Eco Sud amenință cu o nouă criză a deșeurilor și cere creșterea tarifului
» Craiovenii protestează în Piaţa Mihai Viteazul împotriva legii amnistiei şi graţierii
» Noile tarife pentru eliberarea paşapoartelor valabile de la 1 februarie 2017
» Dolj: Tamponare în localitatea Robăneşti
» Dolj: Prinşi în flagrant cînd furau lemne
» Dolj: O tânără fără permis, cercetată pentru conducerea unui autoturism neîmatriculat

Gorj

» Aparegio a constituit echipe pentru depistarea furturilor masive de apă
» Gorj: Medicul ORL, Carmen Braia, respinge acuzaţia de ucidere din culpă adusă de procurori
» Gorj: CEO susţine familia lui Severus Militaru, fost inginer la Cariera Roşiuţa, decedat în urma unei boli grave
» Gorj: Bărbat anchetat pentru sustragere de energie electrică

Olt

» Olt: Administrator, reţinut pentru evaziune fiscală

Mehedinţi

» Mehedinţi: Acţiune de prevenire a delincvenţei juvenile
» Mehedinţi: Nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a ajuns cu maşina într-un cap de pod

Sport

» Markovic a strălucit cu Hibernians (update: rezumat video)
» Pandurii se reinventează
» Handbalistele de la SCM promit să nu cedeze nici un punct Cisnădiei
» Podărenii s-au bucurat de fotbal în zăpadă
» Fotbal / Pandurii Târgu Jiu a remizat cu Anzhi
» Fotbal / Victorie frumoasă cu Hibernians
» Fotbal / Pandurii Târgu Jiu, pedepsită drastic de Comisia de Disciplină
» Begu, Olaru şi Cîrstea joacă mâine în partidele de dublu de la Australian Open

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Program Inspire – Colours Cinema în săptămâna 20 – 26 ianuarie

Top