scathd.com
boxfetish.net
extremeclip.net

Vâlcea: Şofer băut şi fără permis, pus sub control judiciar



Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dispus, ieri, măsura controlului judiciar faţă de A.C., de 29 de ani, din municipiu, fiind pusă în mişcare acţiunea penală faţă de acesta pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice, aflându-se sub influenţa alcoolului şi fără să deţină permis de conducere.

La data de 15 ianuarie, tânărul a condus un autoturism pe strada Morilor, din municipiul Râmnicu Vâlcea, aflându-se sub influenţa alcoolului şi fără să deţină permis de conducere, ar fi acroşat un tânăr de 28 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, după care ar fi părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţistului.



Comenteaza acum

Alte stiri

17 noiembrie 2017

Vâlcea: Poliţiştii au ajutat o familie nevoiaşă

Polițiștii vâlceni s-au deplasat din nou, ieri, în comuna Făurești, pentru a aduce un strop de speranță și bucurie unor familii mai puțin norocoase. În luna octombrie, mai mulți polițiști ai I.P.J.Vâlcea au pus mână de la mână pentru a

Sumarul ediției de marţi, 17 ianuarie 2017

Actualitate

» Elevii nu vor mai avea trei etape de admitere la liceu
» Kovesi: Nu am de ce să îmi dau demisia că am deranjat inculpați
» Shhaideh va exercita atribuţiile lui Grindeanu în perioada în care acesta se va afla în SUA
» Căutarea epavei avionului Malaysia Airlines, suspendată la aproape 3 ani de la tragedie
» Iohannis: Parlamentul trebuie să aibă un control puternic, dar nu partinic, asupra serviciilor
» Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcţie şi trecere în rezervă a generalului Coldea
» Kovesi despre amnistie și grațiere: Inculpații nu vor mai executa pedepsele, banii rămân în buzunarul lor (VIDEO)
» Klaus Iohannis face declaraţii la ora 18.00
» Președintele CSM sesizează Inspecția Judiciară în legătură cu afirmații făcute la postul România TV
» Kovesi: Nu am participat la evenimente private organizate de persoane cu dosare
» Igor Dodon: Acordurile cu UE au fost semnate în grabă, vrem acorduri noi
» 96 de oameni și-au pierdut viața în accidente de muncă petrecute în România în primele 9 luni din 2016
» Petre Roman, inculpat oficial în dosarul Mineriadei din iunie 1990
» Conducerea SRI, audiată pe 25 ianuarie de comisia parlamentară de control privind cazul Coldea și bugetul instituției

Publireportaj

» Licitatia.ro. De ce avem nevoie de un abonament de monitorizări licitaţii publice?

Local

» Circulație îngreunată pe două sectoare de drum din Olt
» 400 de familii din Horezu stau în frig
» Denunţător în dosarul lui Vâlcov – secretar de stat la Ministerul Dezvoltării
» Trenul R 9066 Caracal – Corabia şi retur a fost anulat
» Nu ninsorile ci gerul va avea efecte în Mehedinţi
» Vâlcea: Şofer băut şi fără permis, pus sub control judiciar
» Mehedinţi: Surprinsă în flagrant în timp ce fura dintr-un magazin

Dolj

» Vaccinurile lipsesc, copiii în pericol
» De ce sunt mai mari dobânzile la credite decât cele la depozite
» Craiova şi Sadova, localităţile cu cei mai mulţi şomeri
» Examenul de definitivat, susținut și de profesorii fără posturi
» Adrian Robert a murit pentru prietenul său
» Satele răzleţe din Dolj, izolate din cauza viscolului
» Petrecere mortală
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Agent de poliție, reținut pentru o șpagă de 150 de lei
» Bogdan Dosoftei a fost arestat pentru 30 de zile pentru crima de pe strada Maramureș
» Craiova: Tânăr de 18 ani, accidentat pe trecerea de pietoni
» Dolj: Circulaţie în condiţii de iarnă pe DN 55, spre Dăbuleni

Gorj

» Şef nou la Poliţia Rutieră
» Două cadre medicale, trimise în judecată pentru ucidere din culpă
» Zeci de utilaje au fost scoase la deszăpezit
» Şef nou la Poliţia Rutieră
» Gorj: A murit fostul deputat Severus Militaru
» Gorj: Japonezii de la Rostramo au început recrutările pentru noua fabrică
» Gorj: Mai puţină birocraţie şi mai puţine taxe la înmatricularea autoturismelor
» Expoziţie de pictură şi grafică la Târgu Jiu

Sport

» Volei (m): SCM-U Craiova, învinsă de Modena, în Liga Campionilor
» Mogoșanu nu regretă că a rămas la CSO Filiași
» Naicu sună adunarea la Podari
» Cristina Băran, fata cu mănuși de aur
» Fotbal / Programul etapelor a 22-a și a 23-a din Liga I

Sanatate

» Bolnavii de hepatită, de trei luni fără tratament

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top