17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFrații Teodorescu, arestați pentru uciderea unui tânăr de 20 de ani

Frații Teodorescu, arestați pentru uciderea unui tânăr de 20 de ani

Tribunalul Dolj a admis, miercuri seară, propunerea de arestare preventivă a fraților Gabriel și Luigi Teodorescu, de 23, respectiv 20 de ani, acuzați că au ucis un craiovean de 20 de ani în cartierul Craiovița Nouă. În referatul prin care au solicitat arestarea preventivă a fraților Teodorescu, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au reţinut că, marți dimineață, în jurul orei 02.00, „în timp ce se aflau pe bulevardul Tineretului din municipiul Craiova, în zona Poştei din Craioviţa Nouă, pe fondul unui conflict preexistent între Teodorescu Luigi (20 de ani) şi Fieraru Antoni-Ionuţ (20 de ani), Teodorescu Gabriel (23 de ani) l-a lovit pe acesta din urmă cu un cuţit în zona cervicală anterioară, cu consecinţa producerii unor leziuni traumatice care i-au produs decesul, fiind ajutat de fratele său … “. Procurorii doljeni spun că Ionuț Fieraru și Luigi Teodorescu se certaseră din cauza unei fete, iar marți dimineață, când s-au întâlnit pe stradă, s-au luat la bătaie. Luigi Teodorescu l-a împiedicat să fugă pe Fieraru atunci când acesta a observat că Gabriel Teodorecu e înarmat cu un cuțit. Imediat după comiterea faptei, cei doi frați au fugit, fiind prinși de polițiști marți seară. După ce au fost audiați de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, frații Teodorescu au fost reținuți, iar miercuri seară au fost duși la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanța a dispus arestarea pe o perioadă de 30 de zile a celor doi inculpați, care sunt acuzați de complicitate la omor, respectiv de comiterea infracțiunii de omor. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă și poate fi contestată de cei doi inculpați la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS