21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljOperaţii pe inimă la Craiova, cu aparatură din fonduri UE

Operaţii pe inimă la Craiova, cu aparatură din fonduri UE

 

Veste foarte bună pentru autoritățile județene din Dolj în privința Clinicii de Cardiologie Intervențională și Chirugie Cardiovasculară. Dacă până acum și-au bătut capul pentru a finaliza clădirea și a găsi finanțarea necesară pentru dotarea sălilor de operație, oficialii doljeni au aflat ieri că au câștigat un proiect din fonduri europene de 750.000 de euro, sumă suficientă pentru dotarea integrală a uneia dintre cele două săli de chirurgie vasculară. În paralel, până la sfârșitul anului ar trebui montat și angiograful achiziționat din fonduri de la CJ Dolj .

Consiliul Județean Dolj a primit o gură de oxigen în privința proiectului de construire și punere în funcțiune a Clinicii de Cardiologie Intervențională și Chirugie Cardiovasculară, prin care pacienții din Oltenia vor fi operați pe cord deschis la Craiova și nu vor mai fi trimiși la alte spitale din țară. Cu bugetul secătuit de investițiile în clădirea clinicii, în extinderea Unității de Primiri Urgențe și în renovarea secțiilor din Spitalul Județean Craiova, CJ Dolj căuta variante de finanțare a aparaturii medicale pentru clinică și lua în calcul să ceară ajutor la Ministerul Sănătății. Un proiect depus pe fonduri europene în care nu-și puseseră prea mari speranțe a fost declarat câștigător, iar CJ va primi 750.000 de euro pentru dotarea cu aparatură medicală a clinicii. Partea de cofinanțare a instituției este de 2%. Banii vin prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013, Axa Prioritară 5 – „O regiune eficientă“, axă deschisă în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte la care au avut acces și autoritățile județene. Opt luni au trecut de la data-limită la care puteau fi depuse dosarele și până la decizia de aprobare a sa. Contractul de finanțare ar urma să fie semnat pe data de 8 decembrie, iar licitațiile să fie lansate la începutul anului viitor.
„Proiectul a fost conceput în urmă cu un an. Urmează să primim banii necesari dotării uneia dintre sălile de chirurgie vasculară prin acest proiect câștigat. Este vorba de aparatură extrem de costisitoare, de lămpi pentru ultraviolete, pompe speciale, suporturi pentru laparoscop și multe altele. Acum încercăm să găsim finanțare și pentru cea de-a doua sală de chirurgie. Centrul ar trebui să se deschidă în mai 2017, iar sala de chirurgie cu toate dotările necesare, la sfârșitul anului 2018. Se fac eforturi de către toate părțile pentru a obține finanțare pentru toate dotările necesare acestui centru“, a declarat conf. univ. dr. Octavian Istrătoaie, șeful Clinicii de Cardiologie de la SJU Craiova.

Angiograful, așteptat la Craiova

Principala provocare a autorităților județene este, însă, finalizarea clădirii clinicii, construită de la zero, și montarea angiografului proaspăt achiziționat, până la finalulul acestui an. Cele două obiective au fost interdependente. Deși constructorii puteau termina construirea clădirii, au fost nevoiți să aștepte atribuirea contractului pentru achiziționarea angiografului și montarea lui, deoarece clinica nu-și poate derula activitatea fără el. Abia apoi vor închide clădirea. Acest lucru ar trebui să se întâmple în următoarele 30 de zile. „Consiliul Județean Dolj a alocat în anul 2015 Spitalului Clinic de Urgență Craiova suma necesară achiziționării angiografului destinat Clinicii de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară, iar spitalul a organizat patru proceduri de achiziție publică, contractul fiind, în cele din urmă, atribuit pe 19 octombrie 2016, la o valoare de 1.792.216 lei, conform anunțului din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (…) În funcție de dimensiunile particulare ale angiografului achiziționat, trebuie stabilite căile de rulare și traseele de cabluri, iar apoi se pot realiza pardoselile, tavanele și pereții, din panouri compozite, precum și instalațiile funcționale aferente (…) În funcție de nivelul de radiații al angiografului, nivel precizat de producătorul acestuia și determinat de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, se va stabili grosimea panourilor compozite din tablă de plumb“, au specificat reprezentanții CJ Dolj.

Accesul în clinică, pe bază de cartelă

Pe lângă aparatura standard necesară într-o Clinică de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară, fără de care nu se poate desfășura actul medical, noua clădire ar urma să fie dotată, potrivit CJ Dolj, și cu o serie de sisteme performante. Printre acestea se numără un sistem de apelare a asistentelor și infirmierelor, cu stații de apelare montate în saloane, afișaje electronice și lămpi de semnalizare și ghidare; un sistem cu ajutorul căruia personalul medical secundar (asistente sau infirmiere) poate fi chemat în saloanele pentru bolnavi într-un mod facil, accesibil chiar și persoanelor cu dizabilități; un sistem de control al accesului, cu cartelă, prin care se va permite intrarea și ieșirea personalului ori a vizitatorilor doar prin locurile destinate acestui scop; un sistem de detecție a incendiilor, prevăzut cu detectoare optice și de temperatură, cu butoane de avertizare și cu sirene de alarmare, atât la interior, cât și la exterior; un sistem de supraveghere video, cu șapte camere exterioare și alte nouă interioare, cu ajutorul căruia vor fi monitorizate perimetrul clinicii și căile de acces.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS