6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVântul puternic a făcut pagube însemnate în Craiova

Vântul puternic a făcut pagube însemnate în Craiova

Vântul puternic din noaptea de sâmbătă spre duminică și de ieri a lăsat în urmă pagube importante. În timpul rafalelor, mai mulţi copaci au căzut, şase maşini au fost distruse, iar câteva acoperişuri au fost smulse.

Un brad din fața Colegiului Naţional „Elena Cuza“ a fost doborât de vânt (Foto: Claudiu Tudor)
Un brad din fața Colegiului Naţional „Elena Cuza“ a fost doborât de vânt (Foto: Claudiu Tudor)

Pompierii doljeni de la Detaşamentele 1 şi 2, dar şi de la Secţia de Pompieri Craiova au intervenit, ieri, pentru a degaja peste zece copaci care au cedat din cauza vântului pe străzile George Enescu, Maria Tănase, Drobeta, Putnei şi bulevardele Olteniei şi Ştirbei Vodă din Craiova. Un brad de lângă Colegiul Naţional „Elena Cuza“ a fost smuls din rădăcini de rafală. De asemenea, o bucată de tablă de aproximativ 15 metri pătraţi de pe acoperişul Universităţii din Craiova a zburat. Un echipaj de pompieri a intervenit pentru a remedia situaţia, iar pentru acest lucru a fost nevoie ca poliţiştii de la Rutieră să închidă, pentru câteva minute, circulaţia pe Calea Bucureşti, între giratoriul de la kilometrul 0 şi Universitate.

Acoperişul unui bloc din zona Materna a zburat din cauza vântului, iar alte două blocuri de pe bulevardul Dacia şi din zona Şcolii Gimnaziale „Elena Farago“ au fost afectate, după ce o parte din izolaţia lor a căzut. Pagubele cele mai mari s-au înregistrat pe strada Maramureş din Craiova, unde acoperişul unui bloc a distrus trei maşini parcate în zonă. Poliţiştii de la Secţia 4 au întocmit un dosar penal pentru distrugere, iar acum urmează să se stabilească în ce condiţii a fost construit acoperişul, dar şi cine se face vinovat pentru daunele produse celor trei autoturisme. Același lucru s-a întâmplat și pe strada Nicolae Coculescu, în cartierul Craiovița Nouă, unde alte trei autovehicule au fost avariate de un acoperiș căzut de pe bloc.

Un acoperiș de bloc a fost smuls și în cartierul 1 Mai, în spatele supermarketului Carrefour. Grădina Botanică şi Parcul Tineretului au fost închise pentru a se evita rănirea oamenilor de eventuali copaci căzuţi. În restul judeţului Dolj nu au fost probleme foarte mari. Potrivit pompierilor, au fost raportate doar trei intervenţii la Bucovăţ, Gherceşti şi Pieleşti, după ce în fiecare dintre cele trei localităţi a fost doborât de vânt câte un copac.


Ieri, judeţul Dolj, dar şi celelalte judeţe ale Olteniei s-au aflat sub avertizare cod galben de vânt. Potrivit meteorologilor, rafalele au depăşit 70 km/h.

Gardul unei case de pe Câmpia Islaz a căzut peste o maşină (Foto: Claudiu Tudor)
Gardul unei case de pe Câmpia Islaz a căzut peste o maşină (Foto: Claudiu Tudor)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS