17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎncă un dosar DNA pentru corupția din Primăria Podari

Încă un dosar DNA pentru corupția din Primăria Podari

Procurorii anticorupție susțin că primarul din Podari a retrocedat abuziv un teren din comuna pe care o conduce încă din 1990
Procurorii anticorupție susțin că primarul din Podari a retrocedat abuziv un teren din comuna pe care o conduce încă din 1990

Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a lui Costinel Băbălău, șeful Serviciului Taxe și Impozite din Podari la data faptelor, dar și a doi angajați ai Tribunalului Dolj, aceștia din urmă fiind acuzați că au furnizat funcționarului din Podari informații privind mandatele de supraveghere tehnică emise pe numele mai multor inculpați. Este vorba de informații din dosarul în care procurorii DNA l-au trimis în judecată pe primarul din Podari, Constantin Gheorghiță, acuzat că a restituit abuziv un teren intravilan de 5.000 mp, care a ajuns la… Costinel Băbălău.

Pentru a înțelege cum au ajuns procurorii Direcției Naționale Anticorupție din Craiova la aceste acuzații, trebuie să amintim de primul dosar de corupție în care au fost puși sub acuzare mai mulți funcționari ai Primăriei Podari, în frunte cu primarul Constantin Gheorghiță și cu viceprimarul Petre Prodileanu.
Anchetatorii au reținut că, în mai 2008, primarul Gheorghiță a retrocedat în mod abuziv un teren din Podari, după care au urmat mai multe ilegalități. „Inculpatul Gheorghiță Constantin, în calitate de primar al comunei Podari și președinte al Comisiei pentru analiza notificărilor conform Legii nr. 10/2001, a emis în mod abuziv o dispoziție prin care a aprobat restituirea suprafeței de 5.000 mp unei persoane, iar la data de 30 iunie 2008 a pus-o pe aceasta în posesie cu suprafața de 5.000 mp în intravilanul comunei Podari, întocmind și semnând un proces-verbal, alături de inculpatul Prodileanu Petre, viceprimar al aceleiași localități, cu toate că persoana respectivă nu a fost prezentă, iar comisia nu s-a deplasat efectiv în teren și nu a procedat la efectuarea de măsurători“, au explicat procurorii anticorupție. În urma anchetei s-a mai stabilit că primarul Gheorghiță a întocmit dispoziția în două exemplare, cu conținut diferit, având însă aceeași dată și același număr de înregistrare. Unul dintre documente a fost trimis prefectului de Dolj, iar celălalt persoanei căreia i-a fost restituit terenul.

Clădirile ANIF, vândute cu 106.000 de euro

Ulterior, pe 21 ianuarie 2010, terenul intravilan a fost cumpărat de inculpatul Costinel Băbălău, funcționar al Primăriei Podari.
Procurorii mai spun că, în continuare, Băbălău a făcut demersuri pentru a pune mâna pe mai multe imobile ale Agenției de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) Dolj, care erau amplasate pe terenul retrocedat abuziv de primarul Gheorghiță.
„În primăvara anu­lui 2010, in­culpatul Băbălău Costinel l-a determinat pe inculpatul Pisică Radu Cristian să îl ajute cu întocmirea documentației tehnice necesare pentru obți­nerea autorizației de construire cu privire la mai multe imobile aparținând SC ANIF SA Dolj care erau deja edificate pe terenul respectiv. La rândul său, inculpatul Pisică Radu Cristian l-a determinat pe inculpatul Albu Iulian să întocmească documentația tehnică nereală, în beneficiul inculpatului Băbălău Costinel, pe care acesta a folosit-o la obținerea autorizației de construire“, au mai reținut procurorii DNA din Craiova.
Șirul de ilegalități nu s-a oprit însă aici. Anchetatorii mai susțin că, „în perioada martie – aprilie 2010, inculpatul Băbălău Costinel i-a determinat pe inculpații Gheorghiță Constantin, Stan Mioara și Vlăduți Mariana să elibereze autorizația de construire/desființare și certificatul de urbanism privind construirea unui depozit de materiale și a unei construcții anexă, în comuna Podari, județul Dolj“. Și asta deși construcțiile cu pricina erau deja făcute și se aflau în patrimoniul ANIF Dolj. Viceprimarul Prodileanu este cel care a încheiat procesul-verbal de recepție a lucrărilor. În final, pe 6 iulie 2010, Băbălău a vândut clădirile ANIF Dolj unui cumpărător de bună-credință, cu suma de 106.000 de euro.
Primarul Gheorghiță, viceprimarul Prodileanu, secretara Mioara Stan, arhitecta-șefă Mariana Vlăduți, Costinel Băbălău, șeful Serviciului Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Podari, dar și Cristian Pisică, inginer la o societate comercială, și arhitectul Iulian Albu au fost trimiși în judecată în decembrie, anul trecut. Printre infracțiunile care ar fi fost comise de cei șapte inculpați se numără abuzul în serviciu, falsul intelectual, înșelăciunea sau uzul de fals.

Informații din dosar pentru Băbălău

Procurorii anticorupție au aflat că, înainte de trimiterea în judecată, același Costinel Băbălău a obținut de la Tribunalul Dolj informații din dosarul în care era anchetat alături de ceilalți inculpați.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au explicat că, pe 29 ianuarie 2015, „în contextul desfășurării cercetărilor de către procurorii anticorupție în dosarul nr. 168/P/2013 (prin care la data de 16 decembrie 2015 au fost trimise în judecată mai multe persoane din conducerea Primăriei Podari, județul Dolj), inculpatul Băbălău Costinel i-a solicitat inculpatului Mitru Radian, angajat în calitate de referent în cadrul Tribunalului Dolj, date ce nu erau destinate publicităţii în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, lucru pe care acesta din urmă l-a și făcut. Deoarece inculpatul Mitru Radian nu avea acces la interfața nepublică a programului ECRIS, acesta a apelat la inculpata Ionescu Mihaela, informatician la instanța menționată, care i-a pus la dispoziție informațiile respective, nedestinate publicității“.
Anchetatorii explică și de ce a făcut Băbălău acest lucru: „A urmărit să-şi asigure o apărare mai eficientă, prin obstrucționarea şi îngreunarea anchetei ce se desfăşura în cauza respectivă în care se efectuau cercetări ce îl vizau atât pe el, cât şi pe alţi funcţionari din cadrul Primăriei Podari.
În rechizitoriul întocmit, anchetatorii au reținut că Mitru i-a oferit lui Băbălău informații privind un mandat de supraveghere tehnică emis de Tribunalul Dolj. Problema este că mandatul cu pricina fusese emis în decembrie 2014, așa că pe 29 ianuarie 2015, la ora 11.40, a fost înregistrată și convorbirea telefonică în care Băbălău i-a cerut lui Radian Mitru date din dosar.

Infracțiunile

Dosarul privind inculpații Costinel Băbălău, Radian Mitroi și Mihaela Ionescu a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe 1 noiembrie. Costinel Băbălău este acuzat de instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. În schimb, Mihaela Ionescu este acuzată de folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, iar Radian Mitru este acuzat și de favorizarea făptuitorului. Pedeapsa pentru aceste infracțiuni este cuprinsă între unu și cinci ani de închisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS