11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj„Cornul şi laptele“ din Dolj , învins de programul „Pâine şi mâine“

„Cornul şi laptele“ din Dolj , învins de programul „Pâine şi mâine“

200 de copii din Dolj sunt beneficiari ai programului „Pâine şi mâine“ derulat de World Vision
200 de copii din Dolj sunt beneficiari ai programului „Pâine şi mâine“ derulat de World Vision

A trecut mai bine de o lună şi jumătate de la începutul anului şcolar 2016-2017, însă preşcolarii şi elevii doljeni nu au primit nici până acum produsele lactate şi de panificaţie care se acordă la nivel naţional, prin programul „Laptele şi cornul“. În alte judeţe din Oltenia, acestea au fost oferite copiilor din prima zi de cursuri. Singura hrană gratuită care ajunge în unităţile de învăţământ din judeţ este asigurată de organizaţii nonguvernamentale.
În România, potrivit unui raport publicat de World Vision, trăiesc cei mai săraci copii din Uniunea Europeană. Jumătate dintre aceştia locuiesc în mediul rural, unde peste 200.000 de copii merg la culcare flămânzi. Pe lângă efectele negative evidente asupra stării de sănătate, un copil hrănit insuficient nu poate da randament la şcoală. Rata abandonului şcolar în România a atins un nivel îngrijorător – 18% – cu mult peste media Uniunii Europene. Mulţi dintre copiii care provin din familii cu o situaţie materială precară merg la grădiniţă şi şcoală şi pentru această gustare. În Dolj, la fel ca şi anul trecut, programul „Laptele şi cornul“ întârzie. Fie că vorbim de licitaţii blocate de contestaţii, de birocraţie, copiii mănâncă la şcoală doar dacă vin cu pachet de acasă. Pentru produsele de panificaţie, licitaţia a fost anunţată pe SEAP pe 29 octombrie, valoarea estimată a contractului fiind de 3,25 milioane de lei. Pentru produsele lactate, licitația este pe 26 octombrie, iar valoarea estimată a contractului este de 7,62 milioane de lei. Dacă nu vor exista contestații, programul va putea fi implementat începând cu sfârșitul lunii noiembrie sau la începutul lunii decembrie. Nici în 2015, copiii nu au primit lapte şi corn la începerea anului şcolar („O firmă din Craiova furnizează cornul elevilor din Dolj“). Firma care a obținut contractul de furnizare a cornului în 2015 a fost ISIS-PAN, din Craiova, iar câștigătorul licitației pentru furnizarea laptelui, Albalact.

World Vision oferă hrană copiilor din trei comune doljene

paine si maine 3

Având în vedere statisticile realizate la nivel naţional, judeţul Dolj a fost ales de World Vision pentru implementarea programului „Pâine şi Mâine“. Reprezentanţii fundaţiei World Vision au declarat că acest program s-a derulat în acest an, în luna aprilie. În prezent, asigură hrană caldă copiilor din 18 sate din Dolj, Vâlcea şi Vaslui. În Dolj, de acest program se bucură 200 de copii din comunele Argetoaia, Bucovăţ şi Cernăteşti, elevi în clasele pregătitoare şi clasele I-IV. „Ne dorim să ajungem să oferim masă caldă pentru 2.500 de copii din zonele defavorizate. Practic, după terminarea orelor, asigurăm o masă caldă copiilor prezenţi la cursuri. Primesc ciorbă, felul doi şi desert. În județul Dolj s-a observat o scădere a absențelor școlare cu 34% în iunie față de luna mai. În plus, cele două ore de after-school au ajutat la creșterea performanțelor școlare, cu 15% mai mulți elevi finalizând semestrul doi cu calificativul Foarte bine față de semestrul anterior. Masa caldă este oferită la şcoală prin intermediul unor firme de catering, care garantează calitatea și siguranța alimentelor. În plus, copiii sunt ajutați la teme și participă la diverse activități educative, timp de două ore, sub îndrumarea unui cadru didactic. Oamenii pot dona prin SMS la numărul 8844 cu textul «PÂINE», în fiecare lună, iar banii ajung direct în acest program“, a precizat Ana-Maria Moţăţeanu, specialist de comunicare World Vision.
Elevii din celelalte judeţe ale Olteniei au primit lapte şi corn

În Olt, elevii au primit lapte şi corn din prima zi de şcoală. De distribuţia în şcoli a produselor din programul naţional „Lapte și corn“ se ocupă firma SC MATRA SRL, din Scorniceşti. Licitaţia a avut loc încă de anul trecut, pe 9 septembrie 2015, pentru furnizarea pachetului de produse lactate şi panificaţie pentru Programul lapte-corn în anii şcolari 2015-2016, 2016-2017, 2017-2018, 2018-2019. Valoarea totală a contractelor este de 32,71 milioane de lei. Şi elevii din Vâlcea primesc lapte şi corn de la începutul anului şcolar. Licitaţia a fost anunţată din septembrie 2015. S-au primit două oferte, iar câştigătorul a fost desemnat VOIPAN SIL SRL. Valoarea totală a contractului este de 5,31 milioane de lei. Şi în Mehedinţi, licitaţia a fost anunţată pe 26 mai în acest an. 24.614 copii din judeţ primesc zilnic lapte şi corn. Valoarea totală a contractului este de 4,51 milioane de lei. Operatorul economic căruia i-a fost atribuit contractul este SIMULTAN SRL.
În judeţul Gorj, consiliul judeţean a deschis în luna septembrie ofertele depuse în cadrul licitaţiei organizate pentru furnizarea de produse lactate şi de panificaţie. Este vorba despre acordul-cadru pentru perioada de şcolarizare 2016 – 2020, a cărui valoare depăşeşte 27 de milioane de lei. La nivelul judeţului, în acest moment circa 35.000 de elevi beneficiază de programul „Laptele şi cornul“. „De la începutul anului şcolar, distribuirea produselor lactate şi de panificaţie este asigurată de vechii distribuitori, cei care erau prinşi în acordul-cadru pentru anii 2012-2016. A fost o procedură de urgenţă, prin negociere directă, până la încheierea unui nou acord-cadru.
Potrivit anunţului publicat pe SEAP, noul acord-cadru va fi încheiat tot pe patru ani. În acest moment este etapa finală. Licitaţia a fost organizată pe două loturi: Lotul I – Furnizare produse lactate pentru elevi şi preşcolari şi Lotul II – Furnizare produse panificaţie, la care s-au înscris şase furnizori“, a declarat Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj.
Din anul 2012 şi până în prezent, în Gorj, firma SIMULTAN SRL a asigurat laptele, în timp ce SC Vel Pitar SA a asigurat cornurile. Cei care vor fi desemnaţi câştigători vor continua, conform procedurilor legale, distribuirea de lapte şi corn în unităţile şcolare de pe raza judeţului Gorj.
Am solicitat un punct de vedere şi reprezentanţilor Consiliului Judeţean Dolj, în­să până la închiderea ediţiei nu am primit nici un răspuns referitor la întârzierea programului „Cornul şi laptele“.

Din 2017 – fructe şi legume în şcoli

Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a anunţat că legislaţia noului program naţional pentru distribuţia laptelui, fructelor şi legumelor în şcolile şi grădiniţele din România este aproape finalizat, iar din 2017 elevii şi preşcolarii vor primi pachete de alimente mult mai diversificate. În cadrul unei dezbateri publice, organizate la Palatul Parlamentului, fermierii şi sindicatele din industria agroalimentară au discutat prevederile noului program, insistând asupra necesităţii creşterii finanţării şi a înfiinţării unei autorităţi guvernamentale de coordonare şi control, care să gestioneze achiziţia şi distribuţia în şcoli a fructelor, legumelor şi produselor lactate. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun că, până la sfârşitul acestui an, guvernul va emite ordonanţa de urgenţă în baza căreia va lua fiinţă noul program de distribuţie a laptelui, fructelor şi legumelor în şcoli, iar până în luna iulie a anului viitor ar urma să fie adoptate şi normele de aplicare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS