11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjParcul Central va fi reabilitat

Parcul Central va fi reabilitat

Parcul Central va fi modernizat cu fonduri europene
Parcul Central va fi modernizat cu fonduri europene

Consilierii locali din Târgu Jiu au aprobat documentația pen­tru avizarea lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiții „Restaurarea Grădinii Publice din municipiu“. Proiectul va fi depus pentru a obţine finanțare europeană, iar lucrările vor schimba semnificativ înfăţişarea actualei Grădini Publice. Parcul Central din Târgu Jiu va fi modernizat şi reamenajat din punct de vedere peisagistic, valoarea totală a proiectului fiind de peste 13,7 milioane de lei. „Printre elementele principale ale proiectului se numără amenajarea peisagistică a parcului, care cuprinde, pe lângă crearea de noi zone decorative cu compoziţii arboricole şi floricole, reamenajarea aleilor din Parcul Central cu pavaj decorativ, amenajarea unor noi alei, refacerea împrejmuirii şi a iluminatului public şi peisagistic“, a declarat Aurel Popescu, viceprimarul municipiului.
Potrivit Primăriei Târgu Jiu, se va face restaurarea plantațiilor și întărirea lor cu elemente noi. Va fi realizată Grădina Franceză în partea de nord a parcului și rondul de stejari în partea de sud, vor fi corectate traseele unor alei, aleile vor fi, de asemenea, pavate corespunzător și vor fi amenajate intrări noi din strada Constantin Brâncuși. În partea de nord va fi restaurat Castelul de Apă, se vor construi gradene ale Teatrului de Vară etc. „Va fi restaurată fântâna barocă, va fi amenajată o platformă pentru activități în aer liber, se va reface sistemul de iluminat public și vor fi renovate gardul și porțile de acces în parc. Vor mai fi realizate și trei noi fântâni arteziene. Investiția va demara cel mai probabil în 2017 și are ca termen de finalizare 30 de luni“, a mai spus Aurel Popescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS