22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj31 octombrie, termen-limită pentru a solicita subvenţia la motorină

31 octombrie, termen-limită pentru a solicita subvenţia la motorină

Tina-Motorină-rest

Fermierii doljeni mai au la dispoziţie câteva zile pentru a solicita subvenţia la motorină pe trimestrul al treilea din 2016. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) le reamintește agricultorilor că doar până la 31 octombrie inclusiv se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 iulie – 30 septembrie 2016.
Agricultorii care au obţinut acordul prealabil pentru subvenţia la motorină depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă. Valoarea unitară a acestui ajutor ajunge astfel la 1,7975 lei/litru. Potrivit conducerii APIA Dolj, la ghişeele instituţiei mai sunt aşteptaţi aproximativ 100 de fermieri, după ce aproape 500 dintre cei 600 care ar fi trebuit să se prezinte au făcut-o deja.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS