14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCasual Band - trei ani de muzică bună

Casual Band – trei ani de muzică bună

Au început să îmbine note și armonii în urmă cu trei ani. Este vorba despre membrii trupei Casual Band, una dintre cele mai apreciate din Craiova. De atunci, tratează proiectul cu aceeași grijă și responsabilitate cu care un părinte își crește copilul. Pentru aniversare pregătesc surprize și o seară memorabilă celor care vor sărbători alături de ei. Evenimentul va avea loc vineri, în Cafe Teatru Play, de la ora 21.00. O a doua familie. Așa descriu, unanim, membrii trupei experiența Casual Band. „Eu asociez lansarea Casual Band cu unul dintre cele mai importante evenimente din viața mea: nașterea fiului meu. Între cele două momente este o distanță de zece zile. Poate de aceea iubesc Casual Band și mă dedic proiectului“, a spus Bogdan Uță, saxofonistul, dar și cel care a fondat trupa.
Bandul are cinci mebri. Sunt funny, inventivi, dăruiți în ceea ce fac. Toți iubesc muzica, dar nu orice muzică, ci pe aceea care stârnește emoție și poartă un mesaj curat. Din acest motiv tratează cu multă seriozitate proiectul și nu uită că, pentru a fi profesionist, trebuie să muncești și să cunoști bine domeniul în care te afli. Casual Band promovează muzica de calitate, iar artiștii care alcătuiesc trupa se mândresc cu faptul că toate cântările și concertele pe care le susțin sunt live.
„Cartea noastră de vizită este felul în care ne prezentăm în concerte. Nu facem compromisuri și investim în muzica noastră. Avem studii de specialitate și experiență solidă în materie de muzică. Nu ne-am întâlnit la un karaoke și ne-am hotărât, în joacă, să facem o trupă. Îi respectăm pe cei care ne ascultă, iar publicul nostru este minunat! Se distrează, interacționează și ne-a demostrat că are habar de muzica bună. Suntem încântați de faptul că ultimele șase concerte ale noastre au fost sold out!“, a mărturisit Michelle, solista formației.

Trupa Casual Band lucrează în prezent la un album care va conține compoziții proprii, dar și două videoclipuri. Și-au propus să ofere îndrumare și să promoveze alți tineri talentați. Primii care se bucură de susținerea Casual Band sunt membrii trupei Game On Band, care au convins prin energie și entuziasm. Ei vor cânta în deschiderea evenimentului aniversar Casual Band, alături de alt invitat special: chitaristul Epa Temistocle.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS