14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAm uitat să vă anunțăm, vrem să anvelopăm!

Am uitat să vă anunțăm, vrem să anvelopăm!

Blocuri reabilitate din Craiova (Foto: Lucian Anghel)
Blocuri reabilitate din Craiova (Foto: Lucian Anghel)

Craiovenii pot beneficia de un nou program de anvelopare a blocurilor pe bani europeni. Noutatea este că, de această dată, se vor schimba și instalațiile de căldură și apă caldă pe orizontală și se va face contorizare individuală. Cota de participare a proprietarilor va fi fixă, 25%, indiferent de veniturile acestora. Cu toate că proiectul a fost lansat în luna mai 2016, primăria s-a trezit abia acum, cu o lună înainte de data-limită, să anunțe asociațiile, ca acelea interesate să obțină acordul de principiu al locatarilor.

În Craiova, promisiunea primăriei că va reabilita cu fonduri europene sute de blocuri s-a redus la 22 de imobile anvelopate, adică doar două proiecte din totalul de opt. Recent, însă, administrația locală a început să trimită adrese către asociațiile de proprietari pentru a se înscrie într-un nou program pentru eficientizarea blocurilor de locuințe. Deși în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020 a fost lansat un apel de proiecte încă din data de 16.05.2016, Primăria Craiova s-a trezit pe ultima sută de metri și a început să înștiințeze asociațiile la sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, în condițiile în care data-limită este 16.11.2016. Procesul de convingere a proprietarilor și strângere a semnăturilor este destul de anevoios deoarece asociațiile trebuie să înștiințeze proprietarii, să țină o adunare generală, prezența să se facă pe bază de carte de identitate, iar locatarii trebuie să fie prezenți și să-și dea acordul în unanimitate. Unii dintre reprezentanții asociațiilor susțin că au mai fost puși și în trecut în fața unor astfel de propuneri. „Am discutat oferta de anvelopare în cadrul comitetului executiv al asociației și ne-am dat acordul de principiu referitor la orice renovare a fațadelor blocului, la fel ca acum patru ani, când, tot în perioada de alegeri parlamentare, am primit o ofertă asemănătoare de anvelopare (operațiune eșuată la nivelul orașului), și la fel ca acum trei ani, când, în perioadă de alegeri prezidențiale, am primit oferta de renovare a fațadelor. Am decis să înaintăm o copie xerox după oferta de anvelopare către fiecare apartament, împreună cu o pagină unde proprietarul să își exprime punctul de vedere“, a afirmat președintele unei asociații de proprietari din Craiova.
Alții au spus „pas“ din start „ofertei“ primăriei, deoarece s-au înscris și în anii trecuți pe listele pentru anveloparea unora dintre blocurile din asociație, dar nu au primit răspuns nici până la ora actuală. „Am primit și noi adresă de la primărie ca să ne înscriem în acest program de eficientizare energetică a blocurilor, dar nu am dat curs acestei solicitări pentru că ne-am mai înscris și în anii trecuți și nu s-a întâmplat nimic. Ne-am zbătut să vorbim cu oamenii, să facem liste, să strângem documente și nu s-a ajuns la nici un rezultat“, a spus Ion Mitran, președintele Asociației 1 Cerna.
Există și asociații care oricât ar vrea să se înscrie în acest program de anvelopare nu au nici o șansă pentru că blocurile lor au nevoie întâi de consolidare, iar această procedură nu este prinsă în programul de reabilitare și modernizare. „Nu putem intra în acest program ca să beneficiem de anveloparea blocurilor și modernizarea instalațiilor deoarece blocurile din asociația noastră sunt vechi și întâi ar trebui să treacă printr-o consolidare. Acest program pe fonduri europene nu prinde și această componentă“, a declarat Marin Trăsnitu, președintele Asociației de proprietari 6 Eroilor din cartierul Valea Roșie.

Acum se schimbă și rețelele de căldură și apă

Reprezentanții Primăriei Craiova își susțin acțiunea spunând că anveloparea celor 22 de blocuri a fost un succes. Aceștia mai afirmă că noul program este diferit de celelalte întrucât vizează și reabilitarea și modernizarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic, iar procentul de participare al proprietarului este fix, 25%, indiferent de venituri. „Noi am avut două proiecte, unul cu trei blocuri și unul cu 19 blocuri, în cartierul 1 Mai și în Craiovița Nouă, care s-au finalizat. Au mai fost depuse și alte proiecte, dar între timp s-a încheiat finanțarea și le-am retras pentru că nu mai existau bani la nivelul ADR-ului. A fost o problemă, deoarece trebuia să se actualizeze periodic lista cu locatari și veniturile acestora, și pe parcurs locatarii se retrăgeau. Dar aceste blocuri pot fi trecute pe proiectele noi. Acest nou program diferă, privește și partea de modernizare a instalațiilor de încălzire și apă caldă, care vor fi trecute pe orizontală. Cota de participare este de această dată fixă, de 25%, iar persoanele cu probleme, cum ar fi un handicap sau o situație socială și financiară proastă, pot fi sprijinite financiar de primărie. Acum am trimis aceste adrese către asociații, ca să vedem reacțiile. Locatarii trebuie să fie toți de acord. În trecut, nici Ghidul nu a fost prea clar, acum lucrurile s-au lămurit. De exemplu, acum, chiar dacă există tocărie PVC sau termosistem, se schimbă tot. În plus, se umblă la instalația de căldură din bloc. Nu putem să spunem de la început valoarea totală a lucrării, aceasta se stabilește printr-un studiu de fezabilitate și avem nevoie în primul rând de acordul de principiu al proprietarilor“, a declarat, pentru GdS, viceprimarul Mihail Genoiu.
Lămuririle vin de la ADR SV Oltenia, căreia pentru acest apel de proiecte i-au fost alocate 43,60 milioane de euro. „Beneficiarii eligibili, unitățile administrativ-teritoriale din mediul urban, pot depune proiecte de investiții pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale. Proiectul înseamnă îmbunătățirea izolației termice și hidroizolarea anvelopei clădirii (pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu superior, planșeu peste subsol), șarpantelor, inclusiv măsuri de consolidare. Totodată, se va face reabilitarea și modernizarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic, modernizarea sistemului de încălzire, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent din spațiile comune cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, achiziționarea și instalarea sistemelor inteligente pentru promovarea și gestionarea energiei electrice și înlocuirea lifturilor și a circuitelor electrice în părțile comune“, a spus Simona Covrescu, reprezentant ADR SV Oltenia. Reprezentanții ADR-ului au mai spus că blocurile care au făcut parte din proiectele reziliate pot fi propuse pentru investiții în noile aplicații depuse de Primăria Municipiului Craiova, dacă sunt respectate noile condiții impuse de Ghidul Solicitantului. Aceștia au precizat că până la această dată, la nivelul regiunii SV Oltenia, nu a fost depusă nici o aplicație în cadrul acestui apel de proiecte.

Doar două proiecte

Este cunoscut faptul că UAT (unitatea administrativ-teritorială) Craiova a depus, începând din 2013, opt proiecte de investiții pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale, în care erau prinse sute de blocuri din Craiova. Șase au fost reziliate și doar două au fost duse la bun sfârșit. Motivul care a stat la baza solicitării de reziliere a celorlalte șase proiecte a fost „neatribuirea contractului de lucrări astfel încât acestea să poată fi finalizate până la 31.12.2015“, după cum precizează reprezentanții ADR SV Oltenia. 

Blocuri reabilitate cu bani europeni

Au fost reabilitate energetic: blocurile M 24, M 13 și M 15 B situate pe strada Dealul Spirei; blocurile M 18, M 19, M 21,
M 26, M 27, M 29, M 30, M 31, M 4, M 6, M 7, M 11, M 12, M 14, D 7, D 11, D 12 din cartierul 1 Mai, blocul 173A de pe strada Dacia și blocul 174B de pe strada Elena Farago.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS