10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljComuna Brădești, în plin proces de modernizare

Comuna Brădești, în plin proces de modernizare

Fața comunei doljene Brădești a început să se schimbe în bine, în ultimii ani, de când primarul Ion Răcăreanu administrează această localitate. Introducerea Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP), modernizarea și reabilitarea unităților școlare, asfaltarea străzilor, precum și serviciile de asistență socială sunt printre puținele investiții de succes realizate până acum.
Și pentru că principalul scop este acela de a crește tot mai mult nivelul de trai al cetățenilor, administrația locală urmărește să pună în aplicare o serie de noi proiecte, care să ducă la îmbunătățirea vieții oamenilor. Domeniul învățământului reprezintă o prioritate pentru comună. Drept urmare, se are în vedere construirea unui after school în Brădești, precum și a unei grădinițe în satul Răcarii de Jos. Pe fonduri europene se vor construi încă două grădinițe, una în satul Tatomirești și cealaltă în Brădeștii Bătrâni. Odată cu înființarea acestora, va crește nivelul de educație în rândul copiilor și vor avea posibilitatea să se bucure de tot ceea ce nu le pot oferi părinții.
Activitățile culturale nu sunt nici ele trecute cu vederea, astfel că următorul pas spre modernizare este reprezentat de renovarea căminului cultural din satul Coțofenii din Față, precum și de consolidarea, extinderea și dotarea căminului cultural din Brădești.
Condițiile din Brădești nu se compară cu cele din alte comune doljene. În primul rând, diferența este dată de relația de colaborare dintre administrația locală și cetățeni. Marele beneficiu este că, în comuna Brădești, locuitorii nu sunt nevoiți să respecte un anumit program de audiențe. Cu toții sunt ascultați de către edil, de fiecare dată când au probleme.
În plus, cei care își duc traiul în Brădești, dar și în zonele din apropiere se pot mândri cu faptul că, de doi ani, nu mai sunt nevoiţi să se deplaseze la Filiaşi pentru a obţine actul de identitate. „SPCLEP a fost unul dintre cele mai importante lucruri realizate. Tot timpul ne-am dorit să venim în sprijnul cetățenilor și să le ușurăm condițiile de trai. Pentru ca locuitorii să nu se mai deplaseze până la Filiași, pentru a schimba sau obține actul de identitate, am creat acest serviciu chiar la noi în comună“, a declarat primarul.
Locuitorii din Brădești sunt oameni gospodari, principala lor activitate fiind agricultura. Pentru a veni și mai mult în sprijinul lor, vor fi accesate fonduri europene. Drumurile de exploatație agricolă se află și ele pe lista de priorități, fiind singurele care mai au nevoie de îmbunătățiri. Pe viitor se urmărește introducerea rețelei de apă și canalizare acolo unde nu există

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS