6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSute de copii cu boală diareică, internați în ultimul timp la Craiova

Sute de copii cu boală diareică, internați în ultimul timp la Craiova

 

Boala diareică acută a luat amploare în ultimul timp în Craiova. Este cea mai frecventă afecţiune întâlnită la Clinica de Boli Infecțioase Copii a Spitalului „Victor Babeș“, ea afectând 70% din copiii internați aici in lunile august și septembrie. Îngrijorătoare sunt complicațiile pe care această afecțiune poate să le aibă, mai exact sindromul hemolitic uremic, o boală mortală. Recent, au fost trimiși la Spitalul „Marie Curie“ din București doi copii craioveni cu diagnosticul de sindrom hemolitic, iar starea lor este gravă.

Medicii spun că boala diareică acută (BDA) este una din problemele importante de sănătate publică, prin incidenţa crescută şi gravitatea manifestărilor clinice. Este o boală infecţioasă care afectează cu precădere copilul mic, fiind pe locul al doilea ca frecvenţă la această grupă de vârstă, după infecţiile căilor respiratorii superioare. Anual, se înregistrează în lume peste 500 de milioane de cazuri de BDA, dar se apreciază că numărul îmbolnăvirilor prin boală diareică este mult mai mare, dacă se ţine seama de adresabilitatea medicală scăzută în formele uşoare.
În ultima perioadă, a crescut numărul îmbolnăvirilor prin boli diareice și la copiii din Craiova. Din 40 de pacienți internați în prezent în Clinica de Boli Infecțioase Copii a Spitalului „Victor Babeș“ din Craiova, 30 suferă de boală diareică. „În luna august au fost internați 340 de copii, 70% dintre pacienți au prezentat boală diareică. Acum în secție avem internați 40 de copii, în jur de 30 sunt cazuri de boală diareică. În luna septembrie am avut 244 de cazuri și două cazuri de sindrom hemolitic uremic, pe care le-am trimis mai departe pentru îngrijiri la Spitalul «Marie Curie» din București“, a declarat dr. Maria Marinescu, medic la Clinica de Boli Infecțioase Copii a Spitalului „Victor Babeș“.

„Sunt mai multe cazuri de sindrom hemolitic în acest an, dar nu știm cauza”

În anumite cazuri, boala diareică poate să evolueze în forme grave, iar pacienții pot să ajungă la diagnosticul de sindrom hemolitic-uremic (HUS). Doi copii din Craiova, o fetiță și un băiețel, unul de un an și trei luni și celălalt de un an și opt luni, diagnosticați cu sindrom hemolitic uremic, au fost trimiși în urmă cu câteva zile la Spitalul „Marie Curie“ din București, unde acum li se face dializă.
De la începutul anului și până în prezent, patru copii din Craiova au fost diagnosticați cu sindrom hemolitic. Medicii spun că, în comparație cu anii trecuți, sunt mai multe cazuri. Medicii nu pot explica însă de ce unii dintre copiii care inițial sunt internați cu boală diareică evoluează negativ și ajung în doar câteva ore la sindrom hemolitic. „Sunt mai multe cazuri de sindrom hemolitic în acest an, dar nu știm cauza. În clinică întâlnim copii care fac de două-trei ori boală diareică, pentru că familia nu respectă normele de igienă, și care nu ajung să facă sindrom hemolitic uremic. În mod paradoxal, din ce am observat la ultimele cazuri, ajung să facă sindrom hemolitic copii bine îngrijiți, cum a fost și cazul celor doi trimiși recent la București. Ambii provin din familii cu un statut social bun, familii care au respectat normele de igienă și de alimentație corectă și, cu toate acestea, boala diareică a făcut complicații. De zece ani tot întâlnim cazuri de sindrom hemolitic uremic, dar aveam unul-două cazuri pe an. Erau și ani în care nu aveam nici un caz. Acum am ajuns la o incidență mai mare. Tot un paradox este și faptul că acum cazurile apar mai ales primăvara și toamna, nu vara, sezonul pe care noi îl știam caracteristic bolii diareice“, a explicat dr. Maria Marinescu.

„Importantă este igiena mâinilor mamei și a ustensilelor folosite în bucătărie”

Având în vedere că asistăm la o creştere a numărului de cazuri de boală diareică, medicii le recomandă părinților să respecte cu stricteţe regulile de igienă, să se spele cât mai mult pe mâini și să fie foarte atenți la alimentele pe care le consumă copiii. „Foarte important este ca mămicile să fie informate, să știe cum să facă diversificarea alimentației copilului. Importantă este igiena mâinilor mamei și a ustensilelor folosite în bucătărie. Acum nu avem nici un copil internat care să poată fi un nou caz de sindrom hemolitic uremic, dar suntem foarte atenți pentru că nu știi când pot să apară cazuri noi. Tot ceea ce putem noi să facem este să depistăm aceste cazuri cât mai devreme și să le trimitem către Clinica de Nefrologie Pediatrică de la «Marie Curie», unde pot să primească îngrijirea de care au nevoie“, a precizat dr. Maria Marinescu, medic în Clinica de Boli Infecțioase Copii a Spitalului „Victor Babeș“.
În urma apariției celor două cazuri de copii diagnosticați cu sindrom hemolitic uremic, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dolj a declanşat o anchetă epidemiologică, dar rezultatele nu sunt încă gata. „Facem anchetă epidemiologică. S-a discutat cu părinții celor doi copii referitor la alimentele pe care pacienții le-au consumat. Urmează să fie recoltate probe din alimente și apă pentru a depista cauza“, a declarat dr. Ștefan Popescu, purtător de cuvânt al DSP Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS