6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFostul primar din Argetoaia, condamnat definitiv

Fostul primar din Argetoaia, condamnat definitiv

Fostul primar Mircea Beznă a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu amânarea executării pedepsei (Foto: Arhiva GdS)
Fostul primar Mircea Beznă a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu amânarea executării pedepsei (Foto: Arhiva GdS)

Magistrații de la Curtea de Apel Craiova au hotărât, joi, să-l condamne la doi ani de închisoare cu amânarea executării pedepsei pe Mircea Beznă, fostul edil al comunei doljene Argetoaia, acuzat că a făcut o serie de matrapazlâcuri cu ocazia pietruirii unui drum din localitate. Administratorul firmei care a executat lucrarea a primit aceeași pedeapsă.

Fostul primar Mircea Beznă, dar și alți doi funcționari din cadrul Primăriei Argetoaia și administratorul unei societăți comerciale, au fost trimiși în judecată de procurorii din Filiași în februarie 2014, printre capetele de acuzare numărându-se delapidarea, instigarea la delapidare şi abuzul în serviciu.
Anchetatorii au reținut că, în iulie 2009, Primăria Argetoaia (reprezentată de primarul Beznă) şi SC Mobiletech Obeidat Construcţii SRL (administrată de Ştefan Epure) încheiau un acord-cadru pentru pietruirea drumului Bâlta-Argetoaia, valoarea totală fiind de 3.018.134,03 lei fără TVA, banii provenind de la Ministerul Dezvoltării.
Procurorii din Filiași au susținut că primarul Beznă și administratorul Epure au bătut palma pentru ca SC Mobiletech să primească o parte din bani în avans, deși acest lucru nu era tocmai legal. Și asta pentru că SC Mobiletech avea nevoie de bani pentru a achita două credite, nu pentru continuarea lucrărilor. „Din cauza situaţiei financiare precare în care se afla executantul lucrării prin angajarea celor două credite menţionate, inculpaţii Beznă Mircea şi Epure Ştefan alcătuiesc un plan ingenios prin care, sub forma ilegală a acordării de către ordonatorul de credite de plăţi în avans de 30%, societatea administrată de inculpatul Epure Ştefan şi executantă a lucrării la obiectivul menţionat, să fie creditată în mod ilegal“, au reținut anchetatorii. De asemenea, anchetatorii au mai stabilit că, printr-o anexă, s-a prevăzut o clauză contrară acordului-cadru, potrivit căreia se putea acorda un avans din valoarea contractului la cererea antreprenorului.

Procurorii din Filiași au stabilit că edilul Beznă a făcut mai multe plăți nelegale cu ocazia pietruirii drumului Bâlta-Argetoaia (Foto: Arhiva GdS)
Procurorii din Filiași au stabilit că edilul Beznă a făcut mai multe plăți nelegale cu ocazia pietruirii drumului Bâlta-Argetoaia (Foto: Arhiva GdS)

„Menţionarea clauzei arătate în anexa precizată este rodul înţelegerii dintre inculpaţii Beznă Mircea şi Epure Ştefan, pentru ca, sub această aparenţă de legalitate, societatea să fie creditată în mod nelegal“, au mai consemnat procurorii din Filiaşi. În final, Primăria Argetoaia a achitat SC Mobiletech sumele de 330.000 şi 90.000 de lei, deşi firma nici măcar nu anexase scrisori de garanţie bancară, potrivit legii.

Pedepse mai „blânde“ la Curtea de Apel Craiova

În octombrie 2015, Judecătoria Filiași a hotărât să-i condamne pe inculpații Mircea Beznă și pe administratorul Ștefan Epure. Fostul primar a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru delapidare și la doi ani și opt luni pentru abuz în serviciu. La pedeapsa cea mai mare, instanța a adăugat un spor, astfel că Beznă a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare. În schimb, Epure a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la delapidare.
Ceilalți doi inculpați, Daniel Drulă și Melania Piculeasa, angajaţi ai Primăriei Argetoaia, desemnaţi cu atribuirea vizei de control financiar preventiv, au fost achitați. Primăria Argetoaia nu s-a considerat păgubită de fostul primar, așa că nu s-a constituit parte civilă în acest dosar. În schimb, Ministerul Dezvoltării s-a constituit parte civilă, iar instanța i-a obligat pe Beznă, Epure și SC Mobiletech să achite sumele de 330.000 și 90.000 de lei cu titlu de despăgubiri. Hotărârea Judecătoriei Filiași a fost atacată cu apel de părțile din dosar, iar joi, pe 29 septembrie, Curtea de Apel Craiova a dat o hotărâre definitivă în acest dosar. Beznă a fost achitat pentru abuz în serviciu, infracțiune pentru care primise o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare, și a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru delapidare. Instanța a dispus amânarea executării pedepsei pe o perioadă de doi ani, timp în care fostul edil trebuie să respecte o serie de măsuri de supraveghere. Aceeași pedeapsă a fost stabilită și pentru Epure, care fusese condamnat cu suspendare de judecătorii din Filiași. Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă.

Primarul Beznă și-a pierdut mandatul

În iunie 2011, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa că Mircea Beznă s-a aflat în conflict de interese pentru că, în iunie 2006, când era tot primar în Argetoaia, şi-a angajat soţia la primărie. Beznă a contestat în instanţă raportul ANI, însă în mai 2013 a pierdut procesul, fiind declarat irevocabil în conflict de interese de Curtea Supremă. În ianuarie 2015, prefectul judeţului Dolj a anunţat că, în baza hotărârii Curții Supreme, a emis Ordinul privind constatarea încetării de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al lui Mircea Beznă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS