21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUn minor susţine că a fost răpit şi sechestrat la o stână

Un minor susţine că a fost răpit şi sechestrat la o stână

Un copil, de 13 ani, din comuna doljeană Breasta, aflat în grija bunicii materne, susţine că a fost luat cu forţa de pe stradă, în plină zi, de un cioban, sechestrat, ameninţat cu moartea şi obligat să muncească. Băiatul a reuşit să fugă și a fost găsit de unchiul său sub un pod, în stare de şoc. A fost dus la spital, iar reprezentanţii Spitalului de Urgenţă din Craiova au anunţat Protecţia Copilului şi poliţia, care au deschis o anchetă. Ciobanul susţine însă că băiatul este cel care îl vizita, recunoaşte că îl trimitea cu animalele sau îl punea să muncească, dar spune că îi dădea bani şi alimente în schimb. Mai mult decât atât, acesta declară că rudele copilului îl trimit la furat şi îl bat. În urma evaluării copilului, specialiştii au declarat că acesta este vizibil afectat şi are nevoie de consiliere psihologică.
Andrei are 13 ani. Mama lui a murit când el împlinise trei ani și nu știe cine îi e tată. A fost dat în grija bunicii materne și locuiește alături de aceasta într-o casă modestă, împreună cu un unchi şi soţia acestuia. „Mamă-sa a murit în sala de naşteri, când Andrei de-abia împlinise trei ani. A mai avut un copil, care a murit la doar câteva luni. Eu l-am crescut în toţi aceşti ani. La şcoală nu s-a dus decât patru clase, după care nu a mai vrut să meargă“, a povestit Marioara Chivăran, bunica lui Andrei.

„Trauma psihică este una mult mai gravă decât cea fizică“

Atât poliţia, cât şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj au demarat o anchetă după ce Andrei a ajuns la spital, miercuri seară, în stare de şoc. „Copilul a fost adus de un echipaj al Ambulanţei Dolj, speriat, tremurând, se vedea că suferise o traumă psihică. A ajuns la noi în jurul orei 22.00, l-am etichetat cu sindrom axios, atac de panică. Ne-a povestit că a fost luat de pe stradă de doi indivizi pe care îi cunoaște, aruncat într-o maşină şi dus la o stână. Noi l-am investigat amănunţit, a fost internat în Clinica de Pediatrie, iar a doua zi a fost externat. Nu prezenta urme de violenţă fizică, însă vreau să evidenţiez că trauma psihică este mult mai gravă decât cea fizică, este greu de dovedit, foarte greu de probat, necesită muncă multă din partea organelor de anchetă şi lasă urme adânci în starea de bine a copilului, în starea lui de sănătate. Vorbim de un copil fără părinţi, care nu merge la şcoală, care e lipsit de apărare“, a declarat dr. Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt la Spitalul de Urgenţă Craiova.
Copilul a muncit la stână patru luni, cu acordul bunicii

Mătuşa şi bunica lui Andrei povestesc că băiatul a plecat miercuri în sat, să ajute pe cineva la cărat de coceni, contra cost. După ce a terminat munca, el ar fi plecat spre casă. „Ciobanul împreună cu încă un bărbat i-au ţinut calea. L-au băgat forţat în maşină şi l-au dus la stână. L-a luat să îl folosească la muncă. Andrei a reuşit într-un final să îşi sune un prieten, căruia i-a spus că a fost luat cu forţa la stână şi ameninţat cu moartea. A reuşit să fugă. Când am plecat în căutarea lui, l-am găsit sub un pod, între două sate, tremurând. Vă daţi seama prin ce spaimă a trecut, a fugit kilometri întregi, prin pădure, doar ca să scape de acolo. Am chemat speriaţi salvarea, care a luat copilul la spital. Acest cioban îl cunoştea pe copil, în vară l-a mai luat la muncă timp de patru luni, însă nu i-a dat un leu. Andrei ne-a povestit că a fost tratat ca un câine. Îl muncea, îl ţinea nespălat, se purtau urât cu el. În vară am ştiut de el că se află la acest cioban, a plecat cu voia noastră, cu acordul bunicii. Când s-a întors însă acasă, ne-a spus că el nu se mai duce acolo, că îi e teamă că îl desfigurează. Mi-a spus că a mâncat şi bătaie“, a povestit Eugenia Boncele, mătuşa copilului.

„Recunosc că l-am trimis la muncă, însă nu l-am bătut“

Gabriel Mărgelu, ciobanul acuzat că l-a sechestrat pe copil, susţine că băiatul a cerut să meargă la stână pentru că nu mai suportă situaţia de acasă. Mai mult decât atât, acesta povesteşte că băiatul a fugit de nenumărate ori de acasă, întrucât cei din familie îl trimit să fure şi să aducă bani.
„De un an îl cunosc pe acest copil. Îmi spunea că nu mai suportă să stea acasă, că este bătut de unchi, trimis să fure. Aşa s-a întâmplat şi miercuri, m-a sunat să vin să îl iau că nu mai suportă. Mie îmi spunea tată, soţiei mamă, dormea alături de copiii mei, nu la stână, ci în casa noastră. Nu este adevărat că îl folosesc ca pe un sclav, i-am dat tot timpul bani, 300 de lei pe lună, i-am dus bunicii cartofi, ceapă. Este influenţat de unchi, care a ieşit din puşcărie de câteva luni și vrea să scoată bani de la mine. De fiecare dată când mă trezeam cu el la stână, îi anunţam pe cei de la primărie şi poliţia. Recunosc că l-am trimis la muncă, să ajute ciobanii, însă nu l-am bătut“, a spus Gabriel Mărgelu, ciobanul acuzat că l-ar fi răpit şi sechestrat pe băiat.

„A spus că mă omoară dacă plec de la el“

Andrei a povestit că a trăit în aceste zile momente de groază. „M-au băgat forţat în maşină şi m-au dus la stână. Le-a spus ciobanilor să aibă grijă să nu fug. Îl ştiam, am mai fost patru luni la el, mă trimitea cu animalele la câmp şi nu m-a plătit. A spus că mă omoară dacă plec de la el. Dormeam în rulotă, la stână, în condiţii grele. O dată m-a şi bătut, mi-a dat nişte palme, m-a acuzat că am vândut brânză pe ascuns. Nu vreau să mă întorc la el niciodată. Nu înţeleg de ce spune că eram trimis de ai mei la furat pentru că eu nu am furat niciodată. De luni vreau să încep să mă duc la şcoală“, a spus băiatul.

„Acest copil a făcut orice a fost posibil pentru a pleca din această familie“

Asistentul social din cadrul Primăriei Breasta susţine că familia copilului nu este tocmai uşă de biserică. „Unchiul a ieşit din puşcărie în luna aprilie. Nici el şi nici concubina lui nu muncesc, singurele venituri sunt ale bunicii, ajutorul social şi alocaţia copilului. Mai mult decât atât, unchiul, care locuieşte în aceeaşi casă cu acest copil, are la rândul său un copil, dintr-o căsătorie anterioară, de numai trei ani, care se află în grija statului. Am decis ca micuţul acestuia să fie luat din familie după ce l-am găsit lăsat doar în nişte cârpe, singur în casă. Avea un pic peste un an… Consider că acest unchi ar trebui să meargă la muncă, să câştige bani şi să nu aştepte să-l întrețină nepotul său… De-a lungul anilor, acest copil a făcut orice a fost posibil pentru a pleca din această familie. La un moment dat, s-a ataşat de o familie care a venit din Argeş, pentru o perioadă, să taie lemne din pădurea de lângă comună. A plecat cu ei şi de-abia am reuşit să îl aducem înapoi. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu exactitate acum, ştiu doar ceea ce copilul a declarat, că miercuri ciobanul l-a luat forţat la stână şi că l-ar fi ameninţat. Aşteptăm ca oamenii legii să ancheteze acest caz“, a declarat Lizica Giurcă, asistentul social de la Primăria Breasta.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă până la şapte ani de închisoare

Potrivit poliţiştilor doljeni, în cursul lunii iunie, bunica copilului a anunţat dispariţia acestuia de la domiciliu. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că minorul a plecat voluntar de acasă şi a mers la o stână din apropiere, unde a şi fost găsit de poliţişti. Cu această ocazie, oamenii legii l-au audiat pe cioban, dar şi pe băiat, în prezenţa bunicii sale. Atunci Andrei a promis că nu o să mai plece de acasă. Reprezentanții Inspectoratu­lui de Poliție al Județului Doj au precizat pentru GdS că unchiul copilului a depus o plângere la Postul de Poliție Breasta, în baza căreia se fac cercetări pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
„Pe data de 21 septembrie, polițiștii din Breasta au fost sesizați de un bărbat din localitate depre faptul că nepotul său, de 13 ani, ar fi fost luat cu forța de doi bărbați și dus la o stână din apropiere, pentru a avea grijă de animale. Polițiștii au întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și fac cercetări pentru stabilirea situației de fapt“, au precizat polițiștii doljeni pentru GdS.
Potrivit Codului Penal, lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la șapte ani. Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra. Dacă fapta este săvârşită asupra unui minor, pedeapsa este cuprinsă între trei şi zece ani. Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la șapte la 15 ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS