„Sieranevada“ – Proiecţie de gală: Drumul spre Oscar trece prin Craiova

Unul dintre cele mai așteptate filme româneşti ale anului, „Sieranevada“, a avut, la sfârşitul săptămânii trecute, proiecţia de gală la Craiova, în prezenţa câtorva dintre actori. Este cel de-al patrulea film regizat de Cristi Puiu, cel care este considerat deschizătorul de drum în noul val al cinematografiei româneşti, odată cu pelicula din 2001 „Marfa şi banii“. Acţiunea din film se petrece la un parastas de 40 de zile. Momentul adună într-un apartament o familie, prilej pentru regizor să facă o adevărată radiografie a societăţii de azi şi a relaţiilor care se construiesc între personaje. Filmul a deschis competiția oficială a celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes şi a fost considerat de mulţi critici ca pelicula care ar fi meritat Palme D`Or. Mai mult, „Sieranevada“ este actuala propunere a României pentru premiile Oscar.

Dincolo de controversele pe care Cristi Puiu le aduce în spaţiul public prin filmele sale, care oferă spectatorului o oglindă în care uneori poate acesta nu are răgazul sau disponibilitatea să privească, regizorul este una dintre cele mai puternice personalităţi ale filmului romnânesc contemporan. Au mărturisit-o actorii prezenţi la proiecţia de gală de la Craiova. Valer Delakeza declara: „Este o reuşită să ajungi la Cristi Puiu, dar nu e deloc comod să lucrezi cu un regizor ca el. Pentru mine, care sunt un actor comod, nu prea respect litera textului şi mai adaug de la mine cuvinte, care sunt mai aproape de sufletul meu, a fost chinuitor. Asta pentru că el m-a pus să respect punctul, şi litera, şi cuvântul scris în scenariu, deşi eu poate găsisem unul pe care îl credeam mai bun. Dar Cristi Puiu este un profesionist şi a ştiut să îmbine totul aşa cum trebuie. A făcut un film şi trist, şi comic în acelaşi timp, aşa cum este viaţa“. La rândul ei, Judith State, a cărei profesie este dansatoare şi coregrafă, a vorbit despre şansa ca prima ei experienţă în film să fie legată de Cristi Puiu. „A fost o experienţă care nu egalează nimic din tot ce am trăit până acum. Nu sunt actriţă de meserie şi nu am mai lucrat cu nici un alt regizor, dar dintre toţi oamenii pe care i-am întâlnit, nu am mai întâlnit la nimeni nevoia asta organică de a căuta şi de a reda adevărul“. Simona Ghiţă a mărturisit, la rândul ei: „Eu am mai lucrat la «Aurora», în echipa de filmare, şi am făcut şi castingul la acelaşi film. Aici, în «Sieranevada», am avut bucuria să şi joc. Experienţa asta de a te pune în situaţie şi de a juca a fost ceva de care acum înţeleg că aveam nevoie. Mi-a redat ceva din mine de care nu ştiam că sunt capabilă“.

Proiecţia nu a fost lipsită de peripeţii. Programată la cinematograful Patria, ea a avut loc la cinematograful Modern din cauza unor probleme tehnice. Momentul a fost comentat cu umor de Valer Delakeza: „Dacă ar fi ştiut Cristi Puiu ce ni s-a întâmplat în seara asta la Craiova ar fi băgat, cu siguranţă, momentul în film. Să ne ducem să facem prezentarea filmului la cinematograful Patria, să nu pornească aparatul şi să ne mutăm cu spectatori cu tot la cinematograful Modern, aşa ceva numai în filmele lui Cristi Puiu se poate întâmpla“.

„Sieranevada“ deschide seria premierelor de toamnă ale cinematografiei româneşti, care se anunţă una destul de bogată.

Propunerea româniei la premiile oscar

„Sieranevada“ este o producţie Mandragora în coproducție cu Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters and Brother Mitevski, Spiritus Movens, Alcatraz Films. Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Cristi Puiu are imaginea semnată de Barbu Bălășoiu. Jean Paul Bernard, Filip Mureșan și Christophe Vintrignier au realizat sunetul, Maria Pitea s-a ocupat de costume, în timp ce Mojca Gorogranc Petrushevska a realizat machiajul. Letiția Ștefănescu și Ciprian Cimpoi au semnat montajul, iar Cristina Barbu scenografia, Anca Puiu fiind producător.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 19 septembrie 2016

Actualitate

» ANCSI a făcut publică lista cu propunerile pentru Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice
» Merkel admite că au existat erori în materie de imigraţie ce au generat înfrângerea electorală
» Oprea nu poate fi urmărit penal pentru ucidere din culpă, a decis plenul Senatului
» Presupusul autor al atacurilor de la New York şi New Jersey a fost prins
» Siria: Armata anunţă sfârşitul armistiţiului
» Drumul spre Oscar trece prin Craiova
» Ministrul Învăţământului, la Craiova
» Grădina Botanică – inaugurată
» Craiova: Volumul “Donbas”, scris de Jacques Săndulescu, va fi lansat mâine la Biblioteca “Aman”
» Corpul de control al ministrului Sănătății, la Spitalul Județean Ilfov
» The Guardian: Companiile auto intenţionează să îşi mute centrele de dezvoltare în România, Bulgaria şi Ungaria
» Premierul Cioloş, la raportul despre starea economiei: Nu intenţionăm să creştem nicio taxă, niciun impozit
» Creștere de aproape 15% a înmatriculărilor de autoturisme noi
» Gorj: Un portret de mari dimensiuni al sculptorului Constantin Brâncuşi, expus la Poarta Sărutului
» Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”
» “Salonul Naţional de Restaurare 2016 – Gala Restaurării Româneşti”- expoziţie cu obiecte de patrimoniu
» Surse: PNL vrea să depună plângere penală şi retrimiterea Legii Educaţiei la comisie, după scandalul privind amânarea concursurilor de directori din şcoli
» Şapte migranţi, prinşi în timp ce încercau să intre ilegal, pe jos, din Serbia în România
» ANAF rambursează în septembrie TVA de peste 850 milioane de lei
» Gorj: Un tânăr din Cărbuneşti, mort la un mall din Berlin
» Premierul Cioloș pleacă la New York, unde va participa la Adunarea Generală ONU
» Premiile Emmy 2016: ”Game of Thrones” a luat 12 statuete și a intrat în istoria ”Emmy Awards”
» Gorj: Dosar penal pentru furtul unui cazan de ţuică
» Craiova: Program recreativ și educațional pentru copiii Centrului social „Aripi de Lumină”
» Filmul „Câini”, nominalizat la trofeul European Discovery 2016
» Biroul Permanent va decide ziua votului în plen pentru Gabriel Oprea
» Consulatul General al României la New York: printre victime nu se află și cetățeni români
» Vasile Blaga, audiat la DNA
» Încă unul dintre răniții în incendiul de la Petromidia a murit
» ANM: Informare de ploi și răcire accentuată în majoritatea regiunilor
» Victorie zdrobitoare pentru partidul președintelui Putin

Publireportaj

» Spiritul organizatoric completează entuziasmul la UNIC Imobiliare

Dolj

» ANM: Vremea relativ rece şi ploile se vor menţine până pe 2 octombrie
» Tamponare între două autoturisme în apropierea Spitalului de Urgenţă Craiova
» Dolj: Zeci de incendii de vegetaţie în numai două zile
» Cod galben şi cod portocaliu de ploi, grindină şi descărcări electrice în Oltenia, până marți seară
» Craiova: Pieton accidentat mortal de un șofer neatent
» Dolj: Autovehiculele înmatriculate în străinătate verificate de polițiștii rutieri

Gorj

» Gorj: Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
» Gorj: Marin Condescu, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Olt
» Organigrama CEO a fost redusă cu 970 de posturi
» Gorj: Trei femei, depistate în tip ce munceau „la negru”
» Gorj: Accident cu doi răniţi la Târgu Jiu

Olt

» Olt: Criză de medici la Spitalul Orăşenesc Corabia
» Olt: Trafic blocat în Slatina din cauza unei ploi torenţiale
» Olt: Măsuri de prevenire a inundaţiilor

Mehedinţi

» Mehedinţi: Trei permise reţinute pe oră este bilanţul unei acţiuni a poliţiştilor rutieri

Sport

» Baschet (m): SCM-U Craiova a debutat cu o înfrângere în noul sezon
» Fotbal / Daum a convocat 27 de jucători pentru partidele cu Kazahstan și Armenia
» Craiova SportFest, în imagini

Top