Parcul „Romanescu“, şantierul cu vizitatori

Lucrările în Parcul „Romanescu“ s-au încheiat, după cum spun reprezentanții constructorului SC Mitliv. Recepția lucrărilor, efectuate pe fonduri europene, ține doar de avizul pe care trebuie să-l dea Ministerul Culturii cu privire la culoarea pe care urmează să o aibă gardul care împrejmuiește lacul de la intrarea în parc și amplasarea balustradelor de protecție în zona Debarcader, dar și de mici retușuri finale.

Lucrările de modernizare și reabilitare a Parcului„Romanescu“, demarate în urmă cu aproape un an (19 octombrie 2015), s-au încheiat, după cum susține constructorul, SC Mitliv. Se mai lucrează la ultimele detalii, cum ar fi treptele care urcă din aleea principală spre podul suspendat, se fac ultimele probe la corpurile de iluminat și la camerele de luat vederi. Tot constructorul spune că tragerea liniei finale ține de avizul pe care urmează să-l dea Ministerul Culturii cu privire la nuanța pe care o va avea gardul din jurul lacului de la intrarea în parc, unde înainte de demararea lucrărilor se aflau lebedele, și de amplasarea balustradelor de protecție în zona debarcader. „Pregătim încheierea șantierului. Din punctul nostru de vedere, lucrările s-au încheiat. Mai sunt mici retușuri. Nu s-a făcut vreo recepție preliminară la vreunul dintre obiectivele prevăzute în proiect. Așteptăm la acest moment avizul din partea Ministerului Culturii pentru gardul din preajma lacului unde se găseau înainte lebedele și pentru balustradele de la Debarcader. Comisia, din câte știu, urmează să se întrunească la data de 21 septembrie“, a precizat unul dintre reprezentanții constructorului SC Mitliv.

Într-adevăr, în Parcul „Romanescu“, echipele de muncitori lucrează la ultimele finisaje. Se lucrează la treptele care pleacă din aleea principală și urcă la podul suspendat, se așază ultimele corpuri de iluminat tot în zona podului. Pe aleile adiacente au fost demarcate cu culoare galbenă pistele pentru bicicliști, iar în foișoarele acoperite cu stuf din apropierea Grădinii Zoologice, au fost montate băncile. Podețele din piatră și beton care imită scoarța de copac, dar și cele construite din trunchiuri de copac au fost și ele terminate. Anrocamentul și-a mai pierdut din nuanța de alb, dar tot nu a căpătat acea culoare care să le redea patina timpului. Aleile, atât cele asfaltate, cât și cele din jurul lacului pavate cu piatră spartă au fost și ele finalizate. Marginile aleilor sunt marcate cu borduri noi, care le înlocuiesc pe cele care datau de acum un secol. Cu toate că sunt noi, pe alocuri bordurile sunt sparte și chiar lipsesc, formând goluri prin care pământul din spațiul verde se împrăștie până pe asfalt. Din această cauză, aleile parcului sunt pline de praf și pământ, adus de apa provenită de la ultima ploaie.

Mai sunt multe de pus la punct, chiar dacă șantierul din Parcul „Romanescu“ este aproape de încheiere. În primul rând, trebuie ridicate molozul și resturile rămase în urma lucrărilor, care zac fie la marginea aleilor, fie împrăștiate printre copacii din parc. Vorbind de spațiul verde, acesta a fost cel mai afectat în timpul lucrărilor de introducere a celor 46 de kilometri de conducte. În prezent arată dezolant, pe unele locuri plin de bălării, iar în altele fără pic de vegetație. În schimb, partea dinspre ieșirile secundare ale Parcului „Romanescu“, cele care dau în strada Potelu și partea cu Hipodromul, a rămas aproape neschimbată, cu excepția aleilor, care au fost asfaltate. Împrejmuirea parcului, pe o întindere de câteva kilometri nici nu a fost bine pusă în valoare că a și avut de suferit. Unele dintre ornamentele de metal încorporate în stâlpi au început să dispară sau nu au fost montate. Unde mai pui că gardul a fost deja „marcat“ cu grafitti cu remarci obscene. În concluzie, la această dată, Parcul „Romanescu” este un amestec între vechi și nou și rămâne de văzut dacă după toate aceste intervenții care au înghițit 47,3 milioane de lei fără TVA va redeveni acea operă remarcabilă de arhitectură peisagistică realizată între anii 1901-1902.

„Mă așteptam să fie altceva“

Craiovenii care străbat zilnic aleile parcului și care l-au văzut cum se transformă de la o zi la alta au păreri pro și contra cu privire la modernizarea celei mai mari grădini publice a orașului. Unii dintre vizitatori spun că parcul a suferit o transformare nu prea plăcută la vedere și regretă că au fost văduviți de frumusețile pe care le știu de când erau copii. „S-a stricat tot ce era natural. Ce este asta? Lacul arată urât și miroase, aleile… este ceva urât, oribil. Acesta este adevărul. Noi știm acest parc de când eram copii. Mă așteptam să fie altceva“, este de părere Ileana Epuran, o craioveancă venită prima dată în Parcul „Romanescu“ după ce acesta a intrat în reabilitare. Femeia privește cu nostalgie în jurul ei și este nedumerită de schimbările care s-au efectuat în parc. O părere similară are și Constanța Stoica, după ce s-a plimbat pe aleile din preajma lacului și a privit cu atenție în jur. „Nu înțeleg, poate sunt lucruri care s-au făcut, dar nu le vedem noi. Bordurile sunt ca după război. Spun că s-a băgat apă, dar nu înțelegem rostul acestor lucrări. Ceea ce se vede la acest moment nu este tocmai plăcut. Parcul nostru era un parc natural. Era atât de frumos! Atâția bani s-au băgat în pietroaiele astea, în bănci! De ce s-au schimbat cele dinainte, ce aveau, nu mai erau bune? Poate nu s-au terminat lucrările?!“, se întreabă Constanța Stoica.

Unii dintre părinții ieșiți cu cei mici la plimbare sunt de părere că parcul are nevoie de mai multe spații de joacă amenajate pentru copii și nu sunt nici ei prea încântați de noile schimbări. „Nu sunt modernizări. S-au schimbat niște borduri și atât. Uitați-vă, țâșnitori noi și deja s-au stricat! La locul de joacă pentru copii nu prea se vede nimic. Mai sunt multe de făcut. Nu pot să spun prea multe, deocamdată nu s-au terminat lucrările, așteptăm finalul acestora, sper că nu va rămâne așa“, este de părere Costinel Băilescu.

Alți craioveni văd cu ochi buni lucrările de reabilitare și cred că acestea au adus un plus de frumusețe. „Parcul arată foarte frumos. Este frumos aranjat și sper să arate și mai bine la terminare. Este curat, străzile toate asfaltate, poți să circuli. S-a amenajat frumos. Mie îmi place cum arată acum“, este de părere Maria Filiș.

Podul suspendat, uitat

Podul suspendat, un reper emblematic în Parcul „Romanescu“, face notă discordantă în mijlocul tuturor acestor schimbări. El nu a fost prins în proiect, deși trecerea timpului și-a lăsat amprenta asupra lui. Nu vorbim de elementele de structură, despre care își poate da cu părerea doar un specialist în domeniu, ci de turnurile în stil medieval de la capetele podului care sunt năpădite de vegetație, lucru care se vede cu ochiul liber.

Totodată, traversele din lemn care formează podul sunt putrezite, iar prin găuri se zăresc aleile și lacul de dedesubt. Ele sunt un real pericol pentru o persoană mai neatentă, care poate să calce în gol.

Termene pierdute

Reamintim că lucrările de modernizare în Parcul „Romanescu“ au demarat în data de 19 octombrie 2015 și au continuat cu tot felul de poticneli și întreruperi din cauza unor gafe atât ale constructorului, cât și ale beneficiarului. Din aceste motive, lucrările care aveau ca punct final luna martie 2016 s-au prelungit până în iunie 2016, dar nici această dată nu a fost respectată, drept dovadă Parcul „Romanescu“ este și în prezent în stare de șantier. Recent, municipalitatea a solicitat prelungirea termenului până în decembrie 2018.

Printre cauzele care au dus la întârzieri se numără lipsa unui specialist în peisagistică, descoperirea pe parcursul lucrărilor a unor neconcordanțe între prevederile din proiect și realitatea din teren, precum și sistarea lucrărilor de către Ministerul Culturii, din cauza unor intervenții neavizate asupra unui monument de categoria A, cum este parcul din Craiova.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 5 septembrie 2016

Actualitate

» Greva generală anunţată de Sanitas, amânată
» 8300 de cereri de înscriere în Registrul electoral depuse de românii din străinătate
» Ambasadorul american la Chişinău s-a răzgândit şi “respectă decizia și idealul unioniștilor”
» Blogger trimis în judecată pentru instigare publică la adresa unor judecători
» Proiect al MS în dezbatere publică: buget separat pentru tratarea pacienţilor cu arsuri
» Militari din nouă ţări participă în România la un exerciţiu multinaţional
» TVR recunoaşte că este verificată de DNA
» Ministerul Educaţiei a început evaluarea inspectorilor şcolari generali
» Gorj: Şi-a înscenat furtul propriului camion
» Incendiu în Capitală stins cu întârziere din cauza protestului transportatorilor
» Ministrul Sănătății: Medicii nu au niciun motiv să nu semneze contractele individuale de muncă
» Indemnizaţie record de creşterea copilului în România. Un părinte din Sibiu primeşte 35.000 de euro / lună
» Gorj: I-a furat banii strânşi la muncă în străinătate
» Vicepremierul Turciei vine în România
» Parchetul Militar a cerut Senatului acces la informaţii referitoare la Dosarul Revoluţiei
» Ofiţer de poliţie, trimis în judecată pentru luare de mită
» România, lider în UE la creșterea comerțului cu amănuntul, în iulie
» DNA verifică activitatea TVR
» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia, la munte şi la mare
» Cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă, votată de plenul Senatului luni, 19 septembrie
» Furtul de identitate este prevenit de o aplicaţie pe smartphone
» Procurorul general a trimis președintelui Iohannis cererea DNA de efectuare a urmăririi penale a lui Petre Tobă
» Israel: Mai mulţi oameni au fost prinşi sub dărâmături, după ce o macara s-a prăbuşit peste o parcare supraetajată
» Sanitas, negocieri la Ministerul Muncii pentru salariile personalului administrativ din spitale
» Interdicţii pentru Bogdan Olteanu
» Peste patru candidaţi pe un loc la şcolile de poliţie
» Protestul transportatorilor față de tarifele RCA a blocat traficul pe Șoseaua de Centură a Capitalei
» Traficul rutier pe sensul către Piteşti al Autostrăzii A1 este îngreunat
» Ploi moderate în toată ţară până mâine
» Traficul rutier pe sensul către Bucureşti al Autostrăzii A1, blocat
» Dovada plăţii amenzii aplicate de Poliţia de Frontieră se poate transmite on-line
» Lucrări pe A2 Bucureşti – Constanţa
» Imunitatea lui Gabriel Oprea, în dezbaterea Senatului
» Japonia, lovită de un nou taifun

Dolj

» Craiova: Aleea I Şimnic, fără apă din cauza unei avarii
» Razie pe şosele din Craiova
» Craiova: Se întrerupe funcționarea Stației de tratare a apei Işalniţa
» Craiova: Peste 120 de sancţiuni contravenţionale, aplicate de polițiști în 24 de ore
» Tabere educaţionale pentru copiii şi tinerii doljeni din proiectele World Vision
» Craiova: Șofer sub influența băuturilor alcoolice depistat în trafic de polițiști
» Număr record de participanţi la atelierele creative organizate de Muzeul Olteniei Craiova

Gorj

» Gorj: Ion Călinoiu a anunţat pe o reţea de socializare că Spitalul Judeţean din Târgu Jiu a fost acreditat
» Gorj: Amendă pentru bărbatul care a ameninţat că se aruncă în gol

Vâlcea

» Un vâlcean printre câştigătorii ediţiei a 15 a Festivalului Naţional de Arte pentru Liceeni

Sport

» Tenis: Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală la US Open
» US Open: Simona Halep – Suarez Navarro, astăzi de la ora 18.00
» Ciclism: Craiovenii Violeta Alexe si Vasile Braia au triumfat la Turul Clujului – categoria “Copii”
» Rafael Nadal, eliminat în optimile de finală la US Open
» „Satelitul“ lui Papură, doborât la Șirineasa

Magazin

» Caravana “Românii au talent” oprește vineri la Craiova

Top