21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSe bagă gaze de la Craiova până la Segarcea

Se bagă gaze de la Craiova până la Segarcea

Mult așteptata magistrală de gaze de la Craiova către Calafat va începe să fie construită în perioada următoare. Transgaz, operatorul tehnic al sistemului național de transport al gazului, a aprobat finanțarea primului tronson cuprins între Craiova și Segarcea și așteaptă acum emiterea autorizației de construire de către Consiliul Județean Dolj. „De zece ani ne zbatem pentru aducțiunea de gaze Segarcea – Băilești – Calafat. Suntem la momentul în care semnăm documentele care să dea liber construcției primului segment Craiova – Segarcea. Conducta va pleca din spatele blocurilor Aviatorilor de lângă aeroport, spre Cârcea, Coșoveni, Ghindeni, Malu Mare, Teasc, Calopăr și Segarcea. Ea va fi construită probabil în 12 luni, termenul din autorizația de construire. Apoi, conducta va fi prelungită spre Cerăt, Giurgița până la Urzicuța, Băilești, Rast și apoi Calafat“, a declarat ieri președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa. Reprezentantul Transgaz, consilierul județean Marin Badea, a precizat că Transgaz va aproba finanțări și pentru celelalte tronsoane. „Primul tronson (Craiova – Segarcea – n.r.) este deja finanțat. În urma autorizației de construire care, bănuiesc, va fi dată destul de repede, vor demara lucrările. Este prima fază, apoi urmează a doua parte care va face obiectul unei noi investiții care va urma probabil în următorii ani. Investiția va ajunge la Calafat mai mult ca sigur, vom face demersurile pentru treaba asta. Sper să vină și investitorii pentru că ar fi un ajutor pentru industrie, pentru județul nostru“, a spus Badea care a atras atenția asupra utilizării sub capacitate a depozitului de gaze din comuna Ghercești. „Craiova se află lângă unul dintre cele mai mari depozite naturale de gaze, care, la ora actuală, este folosit în proporție de 20% din capacitatea lui. De fapt, cred că nu sunt consumatori, nu de altceva. În acest depozit intră cam 600 de milioane de metri cubi, noi consumăm 80-90 de milioane de metri cubi iarna. Nu cred că există oraș în România cu asemenea oportunitate de gaze“, spus Badea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS