La Pașapoarte s-au redus cozile, cu Jandarmeria și Poliția

Vineri dimineață, la sediul de pe strada Amaradia al Serviciului Pașapoarte, au apărut jandarmi și polițiști, astfel că aglomerația a fost mult diminuată față de ziua precedentă, la aceeași oră. Cetățenii au fost îndrumați ca după ce își iau bonuri de ordine să nu rămână în sala de așteptare, ci să revină după trei-patru ore, în funcție de numărul de pe bon. Deci, se poate să se facă și ordine la ghișee, atunci când se dorește lucrul acesta.

După ce GdS a scris despre condițiile inumane în care cetățenii erau nevoiți să stea la coadă la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Dolj, din cadrul Prefecturii Dolj, de pe strada Amaradia, vineri dimineață situația se ameliorase, cozile se micşoraseră. Joi, sute de oameni, mulți cu copii de câteva luni sau de câțiva ani în brațe, stăteau patru, cinci sau chiar opt ore la coadă pentru a le face micuților pașaport. Unii din ei veneau pentru a treia sau a patra zi consecutiv, din cauză că nu prinseseră bonuri de ordine. Oamenii se așezau la cozi începând de la 1-2 noaptea, alții veneau de la ora 5 și se treceau pe o listă clandestină, care circula prin mulțime. „Afaceriștii“ de moment făceau bișniță cu locurile de pe listă, în schimbul a 20-30 de lei se înscriau să stea noaptea la coadă în locul celor care vor să-și schimbe pașaportul.

S-a demonstrat că se poate face ordine

Și joi noapte s-a stat la rând de la miezul nopții și s-a făcut listă neoficială cu cei prezenți, însă vineri dimineață coada s-a dispersat într-o jumătate de oră, imediat după ce au fost împărțite bonurile de ordine. Diferența față de zilele anterioare a constat în faptul că, după apariția reportajului GdS, instituția s-a organizat mai bine, cu ajutorul forțelor de ordine, iar cetățenii care primeau bon de ordine erau îndrumați să revină la Pașapoarte după trei-patru ore, când se estima că le va veni rândul. Vineri dimineață la ora 9.00 mai erau la coadă doar câteva persoane cu copii în brațe. În plus, se formase un singur rând la eliberări de pașapoarte, față de zilele anterioare, când oamenii stăteau de-a valma.

„Ne-am organizat mai bine, și cu ajutorul colegilor de la Jandarmi, și până la urmă au înțeles și oamenii că dacă ajungem să cooperăm este mai bine. Ideea este că e nevoie în permanență de noi, de unul dintre colegii mei, ca să stăm aici să îi organizăm. Așa cum v-am spus și ieri (ieri – n.r.), suntem foarte puțini. La ora 8.30 erau 250 de persoane aici. Acum, la 9.00, mai sunt circa 20 de persoane în sală. Am dat 150 de bonuri de ordine, pentru că o persoană dacă are trei copii minori poate lua bon pentru toată familia. Le-am spus să revină peste trei-patru ore“, a spus Luis Cosmin Matei, agent-șef adjunct la Serviciul de Pașapoarte. Întrebat de GdS de ce nu li s-a spus cetățenilor și zilele anterioare, după ce primeau bonul de ordine, să revină la ghișeu după un interval de timp, Matei a precizat: „Și eu, și colegii mei le spunem oamenilor și de 10-15 ori pe zi că nu trebuie să stea în încăpere. Dacă dumneavoastră verificați, pe ușile fiecărui ghișeu sunt afișe în care se spune clar că nu este nevoie să se aștepte în sala de așteptare. Din păcate, nu mulți înțeleg“.

Chiar dacă oamenilor le trece rândul, nu trebuie să-și facă probleme, căci au prioritate la intrare. Adică dacă s-a ajuns la ghișeu la bonul 55, iar o persoană cu bonul numărul 50 sau 51 abia atunci a ajuns din nou în instituție, ea are prioritate la ghișeu, nu mai trebuie să mai stea la coadă.

Aglomerația de nedescris din ultima lună s-a produs pentru că mulți doljeni care lucrează în străinătate s-au întors în țară în concediu și dacă au copii minori au venit să le reînnoiască pașaportul, lucru ce trebuie făcut anual. Ca de obicei, autoritățile au fost prinse pe picior greșit de afluxul de persoane care solicită pașapoarte.

Bișnițarii au dispărut, momentan

În lipsa unui ghișeu de informații la Pașapoarte și Caziere, chiar polițiștii și jandarmii prezenți ieri la instituția respectivă îi îndrumau pe cetățeni la ce ghișeu să stea și ce acte să depună.

Probabil că, datorită faptului că locul era „înțesat“ de polițiști și de jandarmi veniți cu o dubă, actele de speculă au fost temporar descurajate. Vineri dimineață dispăruseră și bișnițarii din curtea în care se află clădirea Serviciului Pașapoarte, dar zilele anterioare câteva femei făceau speculă chiar sub nasul autorităților, vânzând formulare de cazier judiciar. Acele formulare se primesc gratis de la ghișeul din interior. La acel ghișeu este în continuare foarte mare aglomerație.

În trecut, bișnițarii au fost izgoniți sau chiar amendați, conform spuselor prefectului de Dolj, Sorin Răducan, însă ei reveneau și își reluau îndeletnicirile, chiar dacă guvernul a eliminat acel timbru care se cerea la orice document. Acum bişniţarii vând copii după actele necesare eliberării unor documente.

Cetățenii se așază la cozi în puterea nopții

Totuși, mai există o problemă. Din cauză că nu pot fi făcute mai mult de 250 de cereri de pașapoarte pe zi, oamenii trebuie să prindă un bon de ordine pentru ziua respectivă. De aceea, mulți vin la rând noaptea sau la primele ore ale dimineții. „Am venit de la șapte fără un sfert. Aveam în față 53 de persoane, dar o persoană putea să aștepte pentru trei-patru copii. Am înțeles că de la 11 noaptea s-au făcut liste. Cred că peste vreo două ore îmi vine rândul. Merge mai bine coada. Am înțeles că se rezolvă vreo zece pe oră. Ni s-a spus acest lucru când am primit bonul de ordine, și să ne facem noi socoteala în funcție de câți avem înainte, ca să știm la ce oră să revenim“, a spus Iulian Bivolaru, un tânăr care a înțeles că nu trebuie să stea două ore la coadă, ci poate reveni în instituție după acel interval.

Existau însă și oameni cărora li se părea că aglomerația era și vineri la fel ca zilele anterioare. „Stăm de o oră și jumătate. Avem numărul 34. Estimăm că vom mai sta cam o oră, cel puțin. Am fost și zilele trecute, dar am renunțat, pentru că nu se mai dădeau bonuri de ordine pentru ziua respectivă. Aglomerația era cam la fel“, a spus Mihaela Ioani, care stătea la rând la un ghișeu de la Pașapoarte.

La Trezorerie se plăteau taxele de pașaport lejer

Unii cetățeni au sesizat că zilele trecute stătuseră ore în șir la rând la ghișeele de la Trezorerie pentru plata diverselor taxe. Vineri dimineață erau doar două-trei persoane la fiecare ghișeu de la această instituție. Plata unei taxe de cazier judiciar, de exemplu, a durat șapte minute, chiar dacă la un ghișeu dai datele personale, iar la alt ghișeu alăturat mergi să plătești.

De două luni încoace, taxele pentru pașapoarte, caziere, permise nu se mai plătesc la CEC, ci se pot achita la Poștă sau la Trezorerie (ghișeele Trezoreriei sunt în incinta clădirii ANAF, pe strada Mitropolit Firmilian, la etaj).

Taxele se pot plăti prin internet banking

Cetățenii pot evita statul la cozi dacă plătesc taxele prin internet. Guvernul a dispus că taxele pentru pașapoarte pot fi plătite și cu cardul, respectiv prin internet banking, astfel că oamenii pot achita de la computerul de acasă, dacă au card și un abonament de internet banking. Potrivit afișelor lipite la ghișeele de la Trezorerie, contul în care se pot achita taxele pentru pașapoarte are următorul IBAN: RO52TREZ291502602X019906. Taxa pentru pașaport electronic pentru persoane cu vârsta peste 12 ani este de 283 de lei, pentru persoane cu vârsta până la 12 ani este de 258 de lei, iar taxa pentru pașaport temporar este de 219 lei.

Contul pentru permise în care se pot vira taxele de la distanță, prin internet banking, este: RO35TREZ291502601X019905.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 20 august 2016

Actualitate

» Siria: Peste 300 de civili, uciși în trei săptămâni de lupte la Alep
» Agrometeo: Secetă pedologică în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și Moldova, în perioada 20-26 august
» Ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic: Guvernul va prezenta un nou pachet de legi pentru a elimina cozile de la ghişee
» Ministrul Educației: Am primit sesizări privind numirile prin detaşare ale directorilor de şcoli. Nu voi ezita să trimit Corpul de control
» Românii cumpără cele mai ieftine poliţe de asigurare pentru locuinţe, care acoperă cele mai puţine riscuri
» DIICOT a trimis în Marea Britanie cererea de comisie rogatorie pentru audierea ziariştilor englezi în scandalul Sky News
» Un liceu de elită din alte timpuri
» Cartea de weekend – „Adulter“

Interviu

» Dacian Cioloș, despre absorbția fondurilor UE: Am desțelenit buruienișul lăsat de cei care acum strigă de pe margine

Dolj

» La Pașapoarte s-au redus cozile, cu Jandarmeria și Poliția
» Cu filmul pe divan
» 13 ani de închisoare pentru uciderea unui polițist
» S-a urcat băut și fără permis la volan, a provocat un accident și a bătut un șofer

Gorj

» Gorj: Opt persoane au ajuns la spital, după ce două maşini s-au ciocnit pe DN 67
» Cei 15.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia vor primi cota de 10 tone de cărbune, inclusiv cei care urmează să fie concediaţi
» FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR TÂRGU JIU – ROMÂNIA, ediţia a XIV-a, 21 – 26 august 2016

Sport

» România a coborât pe locul 45 în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice, după 14 zile de întreceri
» Simona Halep s-a calificat în semifinale la Cincinnati, unde o va întâlni pe Kerber
» Mulțescu: Va fi un joc periculos la Timișoara
» Maratonistul Marius Ionescu atacă top 20 la Rio

Magazin

» Horoscopul săptămânii viitoare
» Bancul zilei

Top