22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjA fost inaugurat Muzeul Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana

A fost inaugurat Muzeul Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana

Banca Naţională a României (BNR), alături de Mitropolia Olteniei, a inaugurat ieri, la Mănăstirea Tismana, Muzeul Tezaurului. Acesta a fost amenajat chiar la intrarea în mănăstire, în peştera în care în anul 1944 a fost adus tezaurul României şi o parte a tezaurului Poloniei. La festivitatea de inaugurare a noului muzeu şi obiectiv turistic din nordul judeţului Gorj au participat şefii BNR şi ai Mitropoliei Olteniei, autorităţi locale şi judeţene. Cu această ocazie, a avut loc și un simpozion cu tema „Odiseea aurului BNR. Tismana 1944-1947“, în cadrul căruia au conferențiat: Mugur Isărescu – guvernator al BNR, IPS Irineu – mitropolit al Olteniei, Sergiu Nistor – consilier al președintelui României, Cristian Păunescu – consilier al guvernatorului BNR și Dorin Matei – redactor-șef al Revistei Magazin Istoric. Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu, însoțit de Ninel Muja – vicepreședintele CJ Gorj, a participat, de asemenea, ieri-dimineață la ceremonia de inaugurare a Muzeului Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana. Acolo a fost prezent şi primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru.

Unic în Europa

Tezaurul României a fost primul şi singurul tezaur al unei bănci naţionale adăpostit într-o peşteră. În anul 1944, la decizia Băncii Naționale a României, a fost ascunsă, în deplin secret, o cantitate de peste 200 de tone de aur. Tezaurul a fost ținut ascuns câțiva ani, acesta fiind ridicat și transportat înapoi la București în anul 1947. Tot în peştera de la intrarea în Mănăstirea Tismana a fost depozitată şi o parte a tezaurului Poloniei. „Inaugurarea acestui muzeu special de la Mănăstirea Tismana, care se adaugă patrimoniului Băncii Naționale, este un eveniment menit să construiască un moment important din istoria neamului românesc. Totul a însemnat salvarea a 190,3 tone de aur românesc și, totodată, a 2,7 tone de aur polonez, rămase în țară și încredințate aproape fără niciun document, pe încredere, Băncii Naționale a României. Despre importanța acestui muzeu am mai vorbit acum câțiva ani, în 2013, pe 22 august. De atunci și până astăzi, cercetătorii noștri de la Banca Națională și-au continuat căutările, au studiat documente din arhiva BNR și suntem azi în măsură să vă prezentăm date noi, care ne ajută să reconstituim un traseu credibil al evenimentelor (…) Momentul Tismana ar putea să ne lecuiască de delăsare. O lecție conjugată din care se poate trage o concluzie simplă: uite că se poate și în momente dificile! Se poate cu instituții puternice și credibile, care pot să conlucreze. Prejudecata că la noi nu se poate va fi cel puțin pusă sub semnul întrebării. Cred că efortul pentru a deschide acest muzeu își va arăta toate meritele“, a afirmat Mugur Isărescu, ieri, la Tismana.

Operaţiune strict secretă

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că mutarea tezaurului în peştera de la intrarea în Mănăstirea Tismana a fost o operaţiune strict secretă. În ultimii 50 de ani nu s-a vorbit aproape deloc despre evenimentele din perioada 1944-1947. „Operațiunea (de ascundere a aurului – n.r.) a fost strict secretă, iar reconstituirea nu a fost ușoară. După mai bine de 50 de ani, când nu s-a vorbit mai deloc despre evenimentele de atunci, dintre 1944-1947, de la Tismana, putem spune că azi avem o datorie de onoare. Cercetarea subiectului nu este încheiată, iar munca în arhiva și în afara arhivei BNR va continua și materialul documentar va fi îmbunătățit. Noi dispunem acum de un material documentar. Firul istoriei a început să se depene la finele anului 1943. În acel moment, BNR avea mai multe valori materiale de apărat: colecția impresionantă de pictură, arhiva și alte lucruri importante. Urgența a fost salvarea tezaurului de aur. Sunt păstrate documente și unele declarații care, prin ricoșeu, ne-au adus la datele de azi. Nu este ușor să recompui cadrul și datele unei operațiuni strict secrete. Ea a primit atunci numele de «Operațiunea Neptun». În cele din urmă, Banca Națională a reușit să aducă instituțiile importante la un numitor comun, iar aurul nu a devenit captură de război. Și atunci, și acum, băncile centrale din întreaga lume păstrează rezerva metalică pentru a o putea utiliza“, a mai spus Mugur Isărescu.

Aurul a fost salvat de invadatorii ruşi

Guvernatorul BNR a declarat că, dacă nu ar fi fost adus la Tismana, aurul de la BNR ar fi devenit pradă de război pentru ruşi. „Operațiunea secretă «Neptun» s-a încheiat cu succes, (tezaurul – n.r.) a revenit la București, dar, din păcate, a rămas acolo doar câțiva ani. Dacă armata sovietică, intrând în București pe 23 august, captura aurul, până la încheierea armistițiului din 1944 putea fi considerat pradă de război. De ce nu au forțat rușii lucrurile atunci? Un prim răspuns ar fi acela că gestul românilor de a pune la adăpost aurul a dat dovadă că aveau capacitatea de a riposta. Un alt răspuns ar fi legat de comportamentul lui Stalin, care considera țările din estul Europei ca fiind aliate. Inaugurând Muzeul Tezaurului de la Tismana, oferim generațiilor viitoare o pagină de istorie a unei operațiuni riscante“, a menționat şeful BNR. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, alături de Mitropolitul Olteniei, Irineu, a participat, ieri, la inaugurarea Muzeului Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana, o investiție de aproape două milioane de lei, demarată cu mai bine de trei ani în urmă. Prin intermediul unei Convenții civile parafate în anul 2009, Mitropolia Olteniei a pus la dispoziția BNR, în mod gratuit, terenul aferent construirii accesului în peșteră și peștera propriu-zisă. Firma constructoare a fost Impex Lumy Nico, iar lucrările au fost îngreunate de izvorul din peşteră, care a trebuit să fie deviat.

Isărescu, premiat de Mitropolia Olteniei

Pentru decizia de a construi un Muzeu al Tezaurului lângă Mănăstirea Tismana, Mitropolia Olteniei i-a acordat Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, Ordinul „Sfântul Nicodim“ clasa I: „Sfânta Mănăstire Tismana, locul de început, de legare a datinilor și tradițiilor noastre ortodoxe. Cu Sfântul Nicodim avem pagini de istorie din care aflăm cum românul a știut să trăiască pe aceste meleaguri. Tezaurul nostru românesc este cel mai de preț lucru pe care îl are cineva, un popor. Ne este drag vieții noastre. Prin tezaur, o țară are posibilitatea să se dezvolte economic și să-și crească în pace și liniște copiii. Tezaurul de la Tismana este al nostru. Nu este vorba numai despre aur masiv, ci și de alte obiecte scumpe ale țării noastre. Aici, sub peștera Sfântului Nicodim, și-a aflat adăpostul această comoară. Ca urmare a contribuției și implicării domnului guvernator al Băncii Naționale în dezvoltarea Muzeului Tezaurului din peștera aflată sub Mănăstirea Tismana, Mitropolia Olteniei a hotărât acordarea Domniei Sale a Ordinului Sf. Nicodim clasa I“, a afirmat mitropolitul Olteniei Irineu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS