12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVa avea Craiova un spital regional? Poate din deceniul viitor

Va avea Craiova un spital regional? Poate din deceniul viitor

Spitalul de Urgenţă rămâne principala unitate medicală din Craiova (Foto: Bogdan Grosu)
Spitalul de Urgenţă rămâne principala unitate medicală din Craiova (Foto: Bogdan Grosu)

Construirea unui spital regional în Craiova rămâne un obiectiv extrem de îndepărtat, în ciuda celor 50 de milioane de euro pe care Uniunea Europeană era pregătită să le aloce pentru demararea acestui proiect. După lungi analize, s-ar fi găsit un amplasament în Craiova care s-ar preta pentru un astfel de spital, altul decât cel anunțat la sfârșitul lunii mai de Consiliul Județean Dolj. După ce s-a renunțat la terenul din vecinătatea aeroportului, din cauza condițiilor privind construcția impuse de Autoritate Aeronautică, s-a găsit un alt amplasament, care aparține Armatei, și pentru care Ministerul Sănătății a comandat deja un studiu de fezabilitate. Autoritățile nu știu care vor fi costurile reale ale unui astfel de obiectiv și cu ce va trebui să contribuie, dar susțin că despre un spital regional la Craiova nu se poate vorbi mai devreme de anii 2022-2023.

Comisarul european pen­tru Dezvoltare Re­gională, Corina Creţu, declara, la începutul lunii martie, că 150 de milioane de euro, destinaţi construcţiei a trei spitale regionale în România, la Craiova, Cluj și Iași, aşteaptă încă la Bruxelles, pentru că „nici măcar amplasamentele nu au fost definitivate“. De atunci și până în prezent nu s-a schimbat mare lucru în ceea ce privește Craiova. Și nici nu pare că lucrurile se vor mișca în viitorul apropiat, în ciuda celor 50 de milioane de euro pe care Uniunea Europeană ar fi pregătită să-i aloce pentru demararea acestui proiect în Bănie.
La sfârșitul lunii mai, președintele Consiliului Jude­țean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, anunța că s-a găsit un teren aparținând CJ Dolj, aflat în vecinătatea Aeroportului Craiova, unde se poate construi Spitalul Regional. Era vorba de circa 40 de hectare de teren, situate între Hanul Doctorului și aeroport, care ar fi fost pe placul specialiștilor din cadrul Ministerului Sănătății (MS) și Companiei Naționale de Investiții (CNI). „După o întârziere foarte mare, de doi ani, și o foarte proastă comunicare între partea locală și partea națională, pot să spun că, pentru prima dată, au avut loc discuții concrete și noi am putut să facem dovada că suntem gata să depunem toate resursele pentru realizarea acestui spital“, spunea Prioteasa.
Un lucru însă mai lipsea: avizul Autorității Aeronautice, având în vedere că se construia în preajma aeroportului. Avizul a fost favorabil, dar situația deloc favorabilă în ceea ce privește construcția. „Autoritatea Aeronautică ne-a transmis că se poate construi, dar construcția trebuie să urmeze un con, ajungându-se spre strada Calea București la o înălțime de circa 20 de metri, cam cât are actualul turn de control al aeroportului, adică trei, maximum patru etaje. Echipa de la Ministerul Sănătății venită din nou la fața locului și arhitecții care au studiat problema amplasării spitalului regional aici au ajuns la concluzia că un spital construit după normele impuse de Autoritatea Aeronautică s-ar întinde foarte mult pe orizontală, iar costurile ar fi foarte mari în aceste condiții. Așa că s-a abandonat această variantă de amplasament, cu rugămintea să se găsească un alt teren de pe teritoriul Craiovei pentru acest spital“, a explicat, pentru GdS, Ion Prioteasa. Președintele CJ Dolj a ținut să menționeze că pentru realizarea acestui obiectiv nu s-au luat în considerare decât amplasamentele efectiv din Craiova, „pentru că proiectul care s-a scris și s-a trimis la Comisia Europeană vorbește în primul rând de Craiova și nu se admite nici un alt teren din afara intravilanului orașului“.

Salvarea ar veni de la armată

Forțate să se reorienteze în privința terenului destinat constucției noului spital regional, autoritățile județene ar fi găsit, în cele din urmă, o altă soluție: un teren aparținând Ministerului Apărării Naționale (MApN). „După problema cu Autoritatea Aeronautică, discuția cu cei de la minister s-a purtat într-o altă manieră: dacă nu există vreun teren aparținând armatei care să se preteze la o construcție mai mult pe verticală. Vorbind cu cei de la armată, s-a găsit oarece posibilitate pentru un teren de zece hectare, într-o zonă undeva pe centura ocolitoare a Craiovei, pentru care am trimis la Ministerul Sănătății toate datele. Am înțeles că a fost o întâlnire între ministrul sănătății și ministrul apărării naționale, în prezența premierului Cioloș, în așa fel încât, printr-o hotărâre de guvern, acest teren al armatei să intre direct în posesia Ministerului Sănătății“, a dezvăluit Prioteasa. „Ce se știe în prezent este că de construirea acestor spitale regionale se ocupă Ministerul Sănătății împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, iar noi, autoritățile, în speță primăria și consiliul județean, nu avem implicări directe în construirea acestui spital, decât ceea ce ne-am asumat în fața celor de la minister: că suntem interesați de construirea spitalului și că, dacă trebuie să aducem utilități în zona respectivă, vom contribui cu fonduri la ceea ce ar depinde de noi: apă, canal, gaze, epurare de apă și alte lucruri care ar trebui făcute“, a adăugat președintele CJ Dolj.
Acesta a mai precizat că la momentul actual nu se știu costurile legat de construirea Spitalului Regional Craiova. „A fost o declarație a premierului Ponta la un moment dat, în care spunea, legat de aceste fonduri pentru cele trei spitale regionale, că o să fie o parte de la Ministerul Fondurilor Europene, o parte de la Banca Mondială și o parte de la autorități publice locale. Pe noi nu ne-a întrebat nimeni până în acest moment și nu știm cum va fi. Am și întrebat acest lucru la minister, dar nu am primit un răspuns ferm. Nici despre cele 50 de milioane de euro deja disponibile nu pot să vă spun mai multe. Autoritatea de management este a Ministerului Sănătății, ei vor construi spitalul și, așa cum văd eu problema, probabil când va fi gata acest spital, fiind unul regional, va veni în administrarea consiliului județean“, a afirmat Ion Prioteasa. „Din informațiile pe care le avem, se va face un nou studiu de fezabiliate, pentru că cel care s-a făcut la vremea respectivă, acum cinci-șase ani, nu mai este de actualitate. Ministerul Sănătății a trebuit să facă o licitație și am înțeles că o firmă din Austria o să realizeze până la sfârșitul acestui an studiul de fezabilitate, care ne va arăta cât va costa în final acest spital“, a mai spus Prioteasa.

„Nu cred că vom putea vorbi de un spital decât după anii 2022-2023“

Președintele Consiliului Județean Dolj este însă de părere că despre un spital regional la Craiova nu se poate vorbi mai devreme de anii 2022-2023. „Și noi, și Primăria Craiova suntem dispuși la orice efort financiar pentru a vedea acest spital aici, însă mai trebuie spus ceva, pentru că așa e bine, să se știe toate amănuntele: nu cred că vom putea vorbi de un spital regional decât după anii 2022-2023, chiar 2024, după cum cunoaștem noi aceste fonduri europene, aceste asperități legat de licitații, de studii de fezabilitate, care sunt făcute de specialiști străini și care durează foarte mult. Important este ca noi să menținem la cald această ideea a Spitalului Regional, dar, până atunci, să investim în ceea ce avem, respectiv în Spitalul Județean de Urgență, cum este cazul consiliului județean“, a mărturisit Ion Prioteasa. „Dacă, totuși, ar fi să vină o greutate pe umerii autorităților locale legat de acest spital regional, de circa 10-15 milioane de euro să spunem, o sumă importantă, cam toți banii care vin la buget într-un an, atunci oprim totul și investim în spital. Dar nu cred că aceasta va fi soluția cu autoritățile locale. Cred că Ministerul Sănătății și guvernul vor construi în întregime acest spital, iar autoritățile publice locale vor da un ajutor doar în legătură cu utilitățile“, a conchis președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS