24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPeşti morţi, în urma golirii lacurilor de acumulare de la Târgu Jiu

Peşti morţi, în urma golirii lacurilor de acumulare de la Târgu Jiu

Golirea lacurilor de acumulare de la Târgu Jiu a afectat puietul peştilor şi păsările care în lunile de vară se opresc în zonă. Dacă peştii mari au fost luaţi de cetăţeni, puietul a rămas în albia secată și a murit. Zeci de oameni au intrat duminică în albia secată a celor două lacuri aflate pe râul Jiu şi au luat peşte. Reprezentanţii Serviciului de Gospodărire a Apelor au admis că şi-au dat avizul ca Hidroelectrica să dea drumul barajelor din cauza debitului mare, dar nu se consideră responsabili de consecinţe. Agenţia de Protecţia Mediului Gorj susţine că nu este de competenţa sa să ia măsuri, ci a Gărzii de Mediu.

Au prevenit o viitură

Doina Isar, directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj, a declarat că cele două baraje au fost golite pentru că Jiul a depăşit debitul de 180 de metri cubi pe secundă şi acestea nu mai făceau faţă. De altfel, râul a crescut considerabil în urma ploilor din ultimele zile. Golirea celor două lacuri de acumulare ar fi împiedicat producerea unei viituri de proporţii pe râul Jiu. Conducerea Gărzii de Mediu Gorj susţine că doar Apele Române pot face evaluări în acest caz şi pot aplica sancţiuni, dacă se va constata că nu au fost respectate normele legale în astfel de situaţii: „Este atributul Apelor Române. Golirea se face în baza unui regulament – e avizat de Apele Române. La un anumit debit, Hidro poate să golească lacurile de acumulare. S-a făcut în prezenţa celor de la Apele Române golirea lacurilor. Ei trebuie să verifice, să asigure un debit la golire, să nu moară peştii. Apele Române pot să aplice sancţiuni, dacă nu au fost respectate regulamentele. E un anumit timp de golire, nu se poate face brusc“, a declarat Gheorghe Sanda, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Gorj. În urma golirii apelor din lacuri au rămas mii de peturi, pe care Hidroelectrica nu are de gând să le ridice.
Tot în urma golirii barajelor, apele Jiului au erodat malul din zona fostului CET. Primarul Târgu Jiului, Florin Cârciumaru, susţine că singurii vinovaţi de acest lucru sunt cei de la Hidroelectrica. Prefectul judeţului Gorj, Gheorghe Paraschivu, a cerut reprezentanţilor Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj să ia cât mai repede măsuri pentru consolidarea malurilor afectate de apa din Jiu, în zona fostului CET. „Am luat legătura cu Serviciul de Gospodărire a Apelor pentru a se consolida malul Jiului în zona CET, cu bolovani mari de râu“, a declarat Gheorghe Paraschivu, prefectul de Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS