6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocal„Eibenthal, raiul pe pământ“

„Eibenthal, raiul pe pământ“

Eibenthal, satul din comuna mehedințeană Dubova, găzduiește una dintre cele mai mari comunități de cehi din România. Localitatea a fost întemeiată în 1827, de stăpânirea Austro-Ungară, și colonizată cu supuși din vestul imperiului, a căror misiune a fost să stea de strajă la frontiere. Zona Porților de Fier a fost vizată în mod special, Eibenthalul fiind unul dintre cele câteva sate de „pemi“ (locuitori ai Boemiei) care s-au înființat în zonă în acea perioadă. Majoritatea coloniștilor au venit din Plzeň, Klatovy (din aceste două localități au venit și mulți etnici germani, dar cu timpul aceștia s-au deznaționalizat și au adoptat limba cehă), Čáslav și Beroun. Ocupațiile lor de bază erau exploatarea lemnului și mineritul. Aceste două ramuri au constituit principalele surse de venit pentru locuitorii din Eibenthal, ei lucrând în mine: cea de cărbune, la Baia Nouă, cea de crom, la Puşkarski, şi mina de azbest de la Eibenthal. Mai lucrau puţin şi pământurile, pe dealuri. Azbestul provoacă şi cancerul. Mina s-a închis, iar azi Eibenthalul e măcinat de alt cancer: „Tineterul pleacă, am rămas doar noi, pensionarii, aici“, ne spune un om al locului. O altă localnică, plecată cu copiii și nepoții din Eibenthalul natal și care revine în fiecare vară în colțul acesta de rai, deplânge soarta tinerilor. „Eu m-am născut aici, numai cu munca suntem plecați pribegi. Am lucrat în timpul lui Ceaușescu, sâmbete, duminici, cu gândul că ai noștri copii vor trăi bine. Și cât de bine trăiesc acum, plecați prin străinătate, că zece s-au îmbogățit și restul au rămas pribegi?! Asta am vrut noi de la democrație? Tot efortul a fost zadarnic! Am avut copii mici și îi luam cu mine la muncă, fetița de doi ani și băiatul de trei, vara, iarna, cu gândul că ei vor trăi bine. A trebuit să plece dintr-o țară care a fost nu bogată, ci foarte bogată și cu niște oameni cu care te poți lega la rană. Am fost prin multe țări străine, dar cum e românul nu e nici unul. Mulțumim țării care ne-a adoptat, dar să știți că România a fost una! Românii sunt oameni deștepți, inventivi, vrednici. Că sunt unu-doi răi, nu e drept să pui o etichetă. Pădure fără uscături nu-i niciunde“, ne spune femeia cu lacrimi de revoltă în ochi.

„Ce n-am avut în România?“

În satul mehedințean al cehilor au rămas astăzi doar pensionarii. Pentru urmașii foștilor coloniști, acolo este raiul lor pe pământ. Și nu îi poate contrazice nimeni. Simți acest lucru încă din momentul în care părăsești șoseaua care însoțește Clisura Dunării și o iei pe drumul îngust precum o potecă de pădure ce se întinde pe aproape 6 km, până când prima casă din Eibenthal îți iese în cale. Printre munți, în valea aceea în care gospodăriile s-au ridicat și stau înșirate ca mărgelele prinse într-un colier prețios, te simți ca-n altă lume. Biserica, în fața căreia fiecare locuitor ai Eibenthalul își face semnul crucii, tronează în mijlocul comunității. Casele modeste, frumos întreținute, sunt îmbrăcate de florile proaspete în culori desprinse parcă din curcubeu. Acolo unde Tisovitsa curge pe lângă strada principală, câteva podețe fac trecerea spre casele cehilor. Doar cântul păsărilor văzduhului sparge liniștea apei în curgere. Oamenii trăiesc acolo în comuniune cu natura, nealterându-i frumusețea. Îi întâlnești la tot pasul, discreți. Te salută, se opresc și cu o căldură cum rar îți este dat să simți îți împărtășesc opinii, își deschid sufletul și laudă locul în care au văzut pentru prima dată lumina zilei, în țara care i-a adoptat, cu sute de ani în urmă. Mulți dintre ei se întorc vară de vară cu nepoții în locurile natale. „În fiecare vară vin pentru trei luni cu nepoțelele. În Cehia, unde locuim acum, sunt 17 familii din Eibenthal. Am plecat unii după alții și ne-am stabilit acolo. Și vorbesc cu ei și zic că dacă în Eibenthal acuma s-ar face ceva ca să poată câștiga 500 de lei pe lună, ar veni acasă. Dar nu se vrea să se miște nimic. Dacă vor ieși și alții din Uniunea Europeană, vom redeschide mine și tot ce a fost bun. Ce n-am avut în România? Combinate, fabrici, ce nu am avut?! Acum nu avem decât hoți la drumul mare“, ne spune o localnică.

Satul unde infracționalitatea este zero

Colțul lor de rai, cum îl numesc localnicii, este aproape perfect. Din loc în loc, în stâlpii de telegraf sau în cei de la poartă stă atârnată câte o plasă. Există în Eibenthal obiceiul ca dimineața, când oamenii locului pleacă la muncă sau cu alte treburi, să agațe sacoşele cu banii de pâine, pentru ca la întoarcere să găsească în ele pâinea proaspătă. Distribuitorul scoate din plasă banii, dar și biletul pe care stă scris numărul de pâini pe care omul le dorește pentru acea zi. Până acum, nimeni nu s-a plâns că i-au dispărut banii sau bucatele. „Când avem de lucru lăsăm plasa aici. Scriem un bilet cu câte pâini vrem. Când venim găsim pâine și restul. La noi nu se fură“, ne spun localnicii. „În Eibenthal nu sunt scandaluri“, primim confirmare din partea unui alt om al locului.
Localnicii vorbesc cu mândrie despre satul lor, unde nu a fost niciodată nevoie de intervenţia poliţiei. Eibentahl este un loc cu adevărat special. Este locul acela îmbrăcat de munții falnici ai Banatului, unde iarba și florile te îmbată cu parfumul lor, unde și-au găsit cuib toate păsărilor văzduhului, pentru a-i răsfăța pe trecători sau localnici cu trilurile lor. Cehii îl iubesc. Este ceea ce le-a putut oferi România, țara asta cu „oameni buni să-i pui l-a rană“, a cărei soartă o deplâng astăzi, căci ea este și a fiilor, fiicelor și nepoților lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS