13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMotoare încinse şi adrenalină la Raliul de pe Transalpina

Motoare încinse şi adrenalină la Raliul de pe Transalpina

Mii de turişti au fost prezenţi la sfârşitul săptămânii trecute la Rânca, unde a avut loc cea de-a patra etapă a Campionatului Naţional de Viteză Dunlop Cupa Gorjului – „Vino acasă la Brâncuşi!“, Rânca 2016. Un număr de 62 de piloţi s-au înscris la startul competiţiei, participând la sesiunile de antrenamente cronometrate, iar o parte şi la concursul organizat de Clubul Sportiv Autocorex din Târgu Jiu, Federaţia Română de Automobilism Sportiv şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Între organizatori s-au mai aflat Consiliul Judeţean Gorj, Primăria Novaci şi Consiliul Local din Baia de Fier. În organizare a fost implicată şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu. La Rânca au fost prezenţi cei mai buni piloţi de viteză în coastă din ţară, care au concurat la diferite categorii şi grupe. Nu numai piloţii experimentaţi s-au urcat la volan, ci şi cei care au făcut o pasiune din automobilism, precum Dani Oţil sau primarul din Runcu, Adrian Câmpeanu.

Incident la antrenamente

Un eveniment spectaculos, dar, din fericire, fără urmări, a avut loc sâmbătă, la antrenamente, când unul dintre piloţi a pierdut controlul maşinii într-un viraj şi s-a răsturnat în şanţ. Maşina a revenit pe patru roţi şi a fost la un pas să intre într-un grup de zece spectatori care asistau de pe margine, dar care s-au dat la o parte din calea bolidului când au observat că acesta urmează să iasă de pe carosabil. Şi vedeta tv Dani Oţil a avut probleme cu autoturismul la antrenamente. Din cauză că maşina lui Dani Oţil a fost avariată, pilotul a lipsit ieri de la startul Campionatului Naţional de Viteză Dunlop Cupa Gorjului – „Vino acasă la Brâncuşi!“, Rânca 2016. Nu mai puţin de opt maşini s-au defectat sau au fost avariate la antrenamente, din cauza traseului dificil ales de organizatori. Traseul pe care s-a derulat concursul a fost cel cuprins între kilometri 17 şi 22, presărat cu foarte multe viraje, lucru ce a pus la grea încercare talentul şi îndemânarea conducătorilor auto. Nu au lipsit nici maşinile scumpe şi maşinile de epocă, care au concurat la categorii distincte. În pauza dintre manşe a avut loc şi o paradă a motocicliştilor pentru promovarea Transalpinei, cea mai înaltă şosea din România. Cei mai buni trei piloţi au fost premiaţi ieri-seară la Casa de Cultură din Novaci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS