10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjONG-urile de mediu vor să blocheze modernizarea DN 66

ONG-urile de mediu vor să blocheze modernizarea DN 66

Drumul din Defileul Jiului este în modernizare (Foto: Eugen Măruță)
Drumul din Defileul Jiului este în modernizare (Foto: Eugen Măruță)

Mai multe organizaţii de mediu din ţară vor să blocheze proiectul de modernizare a Drumului Naţional 66 Defileul Jiului Bumbeşti-Jiu – Petroşani. Este vorba, în principal, de o solicitare care vizează modificarea proiectului privind construirea unei parcări în zona Mănăstirii Lainici. În prezent, parcarea se află vizavi de Mănăstire, iar noul proiect prevede derocări şi devierea drumului. Reprezentanţii Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional „Defileul Jiului“, dar şi ai unor organizaţii nonguvernamentale, au solicitat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale să modifice proiectul de modernizare a Drumului Naţional 66, pe tronsonul Bumbeşti Jiu- Petroşani. Aceştia au cerut construirea unor tunele şi scări suspendate în zona Mănăstirii Lainici pentru a nu fi afectată zona naturală.

Un tunel ar presupune o investiţie mai mare

Ion Tudor, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu, precizează că solicitările respective vin din partea unor persoane care nu au legătură cu domeniul de protecţie a mediului sau cu cel al infrastructurii. Ion Tudor mai spune că CNADNR a obţinut avizul de mediu necesar continuării proiectului de modernizare a DN 66 şi chiar a fost semnat un acord de mediu. „Sunt câteva neconcordanţe, să le spunem astfel, ale unor domni de la Consiliul Ştiinţific. Cert este că noi am lucrat în Defileu în baza unui Acord de Mediu, că a existat o colaborare foarte bună şi ne-am bucurat de sprijinul celor de la Agenţia de Mediu şi din partea specialiştilor de la Parcul Naţional. Părerile altor domni care nu au nici o legătură cu aceste instituţii, ca să se construiască scări, tunele sau altele, sunt doar păreri şi pe noi ne interesează să discutăm doar pe lege şi pe situaţiile concrete din teren“, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

Cea mai bună soluţie

În vederea discutării solicitărilor de a se construi în zona Lainici tunele şi scări suspendate, reprezentanţii Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional „Defileul Jiului“, ai ONG-urilor de luptă pentru mediu, dar şi ai CNADNR şi Prefecturii Gorj s-au întâlnit ieri la Târgu Jiu. „S-a stabilit o întâlnire de lucru la Târgu Jiu, unde se va discuta, analiza situaţia lucrărilor pe cele trei şantiere, Rovinari, Bumbeşti-Jiu şi Bumbeşti-Jiu – Petroşani şi situaţia pe varianta de ocolire de la Târgu Jiu. Şi-au anunţat participarea şi doi domni de la cancelaria primului-ministru, ceea ce înseamnă că interesul pentru infrastructura din România este foarte mare. Se va merge în Defileu, la parcarea de la Mănăstirea Lainici, să rămână parcarea spre Mănăstire şi drumul înspre munte“, a mai spus Ion Tudor. Compania dorea să înlăture o parte din stânca de pe marginea şoselei, lucru ce a nemulţumit organizaţiile de mediu care militează pentru eliminarea oricărui tip de intervenţie în Parcul Naţional. Drumul din Defileul Jiului este reabilitat de o firmă din Spania, iar lucrările se apropie de finalizare, cu excepţia parcării şi a unui pod.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS