24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZece mii de purtători de ii, aşteptaţi la Târgu Jiu şi la Hobiţa

Zece mii de purtători de ii, aşteptaţi la Târgu Jiu şi la Hobiţa

Zece mii de persoane sunt aşteptate astăzi şi mâine la Târgu Jiu şi Hobiţa pentru a participa la Festivalul „RomânIA Autentică“ – Ziua internaţională a iei româneşti. Manifestările vor debuta astăzi, de la ora 10.00, la Târgu Jiu, unde pe Calea Eroilor va avea loc o paradă a iilor, care se va încheia cu un spectacol în Parcul „Coloanei Fără Sfârşit“. Participanţii la Ziua internaţională a iei se vor muta în jurul orei 14.00 la Hobiţa, în comuna natală a lui Constantin Brâncuşi. În faţa Casei Memoriale a sculptorului va avea loc o nouă paradă a iilor. Şi astăzi, şi mâine, la Hobiţa vor avea loc spectacole de muzică populară, precum şi un târg al meşterilor populari. Spectacolele cu muzică tradițională beneficiază de invitați de marcă: Gheorghe Roșoga, Petrică Mîțu Stoian, Niculina Stoican, Ion Ghițulescu, Steliana Sima, Rodica Mitran.

Vor să introducăia în patrimoniul UNESCO

„Organizatorii festivalului „RomânIA Autentică” sunt: Consiliul Judeţean Gorj, Asociaţia Naţională a Antreprenorilor, Primăria Peştişani, Asociaţia Tradiţii de pe Valea Bistriţei – Peştişani, Autoritatea Naţională de Turism şi Primăria Târgu Jiu. În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc ieri la Consiliul Judeţean Gorj, Cristina Chiriac, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor, a declarat că îşi doreşte să reunească la Festivalul „RomânIA Autentică“ peste 10.000 de persoane costumate în ii. Cristina Chiriac, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor, a mai spus că nu întâmplător a ales ca Ziua Universală a Iei să se desfăşoare în localitatea natală a lui Constantin Brâncuşi. „Obiectivul principal al acestui festival este să strângem peste 10.000 de purtători de ie într-o zi, să avem un obicei tradiţional românesc, aşa cum cere legislaţia în țara noastră. Acel obicei va fi obiceiul de Sânziene şi intenționăm să înaintăm organismelor abilitate de lege documentele necesare pentru a introduce ia în patrimoniul UNESCO. Acest lucru nu vine doar cu lucruri pozitive pentru noi, ci şi cu obligaţii din partea statului. Spre deosebire de alte ţări, noi suntem bogaţi din toate punctele de vedere“, a spus Cristina Chiriac.

Supervizare din partea ANT

Raluca Anghel, directorul Direcţiei Management Brand din cadrul Autorității Naționale pentru Turism, participă, de asemenea, la eveniment, în calitate de organizator: „Autoritatea Naţională pentru Turism susţine acest proiect important şi pentru proiectele pe care Târgu Jiu le-a iniţiat şi le va iniţia de acum încolo. Vorbesc aici de proiectele consiliului judeţean şi de proiectele Asociaţiei «Acasă la Brâncuşi». Trebuie să vă spun că Autoritatea Naţională pentru Turism sprijină orice iniţiativă care are legătură cu promovarea valorilor tradiţionale româneşti“, a menţionat Raluca Anghel. Alexandru Bratu, directorul Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu, susţine că participanții la Festivalul Iei de la Peştişani, care doresc să încerce cele mai frumoase meșteșuguri românești, vor avea această oportunitate, întrucât vor însoți sărbătoarea o serie de meșteri în arta populară precum olărit, sculptat, tors lână sau cusut semne populare. Sunt așteptați meșteri din țară, dar și din Ucraina, Bulgaria și Republica Moldova. La rândul său, Cosmin Pigui, primarul comunei Peştişani, a declarat că festivalul va fi permanentizat an de an, în cadul Zilelor comunei.
„Acest eveniment va fi inclus în Zilele comunei, care vor începe pe 24, de Sânziene, şi se vor încheia de Sfântul Petru, pe 29 iunie“, a spus Cosmin Pigui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS