10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPoliţia a început o anchetă la UM Sadu

Poliţia a început o anchetă la UM Sadu

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a început o anchetă la Uzina Mecanică Sadu, după accidentul de muncă produs marţi în care o angajată de 47 de ani a fost rănită grav. În urma aprinderii unei cantităţii de pulbere, femeia, mamă a doi copii minori, a suferit arsuri pe 60% din suprafaţa corpului. Aceasta a fost transportată cu un elicopter al SMURD la Spitalul de Arşi din Bucureşti. „Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit că o femeie de 47 de ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, în timp ce îşi deşfăşura activitatea la locul de muncă, cu ocazia deschiderii uşii unui  tambur, s-a produs o flacără, victima suferind arsuri la nivelul părţii superioare a corpului. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă“, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS