5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPanouri de orientare turistică pentru Câmpia Soarelui de la Padeş

Panouri de orientare turistică pentru Câmpia Soarelui de la Padeş

Autorităţile din comuna gorjeană Padeş şi Asociaţia „Acasă la Brâncuşi”, înfiinţată de Consiliul Judeţean Gorj, au început un program de promovare a obiectivelor turistice de pe raza localităţii. Este vorba de amplasarea de panouri informative şi de direcţionare înspre Câmpia Soarelui. De aici a pornit Revoluţia de la 1821, în fruntea căreia se află Domnul Tudor. Asociaţia Consiliului Judeţean Gorj şi-a propus să dezvolte proiecte silimare şi în alte localităţi ale judeţului unde există obiective turistice importante. „Punem în valoare obiectivele turistice ale Gorjului. Direcționale și panou la Câmpia Soarelui, locul de unde a pornit Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821. Un proiect realizat în parteneriat cu Primăria Padeș”, a declarat Ovidiu Popescu, reprezentant al Asociaiei „Acasă la Brâncuşi”, din cadrul Consiliului JudeţeanGorj.
„Drumul lui Brâncuşi”
Un alt proiect al autorităţilor judeţene pentru promovarea obiectivelor turistice locale se referă la modernizarea drumului lui Brâncuşi- Hobiţa – Târgu Jiu. Întreg traseul va fi amenajat în baza unui proiect realizat de arhitectul Mihai Maikovschi. Proiectul cultural „Drumul lui Brâncuși” este conceput la iniţiativa directorului Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Ion Cepoi, care doreşte dezvoltarea turistică a zonei respective. „Este propunerea mea, valorificată arhitectural de Mihai Maikovschi, proiect însușit de Consiliul Județean Gorj, care va încerca să transforme itinerariul Hobița-Târgu-Jiu într-un traseu turistic și cultural de anvergură europeană reprezentând, pe lângă multe altele, nu doar aşa cum s-a înțeles într-un anumit moment, o reabilitare a drumului, a căii rutiere. Pe lângă această reabilitare a căii rutiere, zona aceasta să devină pur și simplu o magistrală a turismului cultural gorjenesc. În această accepțiune, începând de luna aceasta vor porni demersurile pentru realizarea acestui proiect, va fi un proiect de mai lungă durată, se preconizează printre altele preluarea școlii vechi din Hobița, o clădire dezafectată care să fie reamenajată și transformată într-un muzeu de artă contemporană, apoi preluarea clădirii nefinalizate a Casei de Cultură din Peștișani, să îi fie schimbată destinația și să se transforme într-un centrul expozițional și de conferințe „Constantin Brâncuși” (…), va fi și o bibliotecă Brâncuși, vor fi săli de conferințe, de expoziție. Respectivul proiect prevede ca pe traseul indicat, în zonele unde nu există localități, să fie plantați arbori ornamentali care să sugereze ideea de cale, de loc de meditație, de loc de pelerinaj, din loc în loc să fie elemente de artă tradițională gorjenească, fântâni tradiționale, cumpănă, vestitele porți gorjenești”, a spus Ion Cepoi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS