12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPloaia transformă unele străzi ale Craiovei în lacuri de acumulare

Ploaia transformă unele străzi ale Craiovei în lacuri de acumulare

După fiecare ploaie, indiferent de intensitatea fenomenului, multe dintre străzile Craiovei se transformă în lacuri de acumulare. Motivele sunt diferite: fie nu face față canalizarea, fie nu ajunge apa la gurile de canal existente, fie apa se scurge de pe asfalt pe drumurile uitate sau a căror reabilitare a fost amânată. Și este vorba de străzi unde s-a intervenit la refacerea carosabilului, la unele chiar recent, cum ar fi Calea București, Împăratul Traian sau Elie Georgescu.

Fiecare ploaie căzută în Craiova aduce și probleme locuitorilor de pe mai multe străzi ale orașului. Fie că plouă torențial sau mărunt, unele drumuri se umplu de apă. Și nu este vorba de cele uitate de autorități, pe care nu s-a mai intervenit de mulți ani, care sunt pline de gropi și, implicit, de bălți, atunci când plouă, ci de străzi reabilitate, unele recent, altele în urmă cu câțiva ani. Deși aici s-a umblat la carosabil și la canalizări, apa se adună de fiecare dată lângă bordură, iar pe stradă se formează un adevărat lac de acumulare, spre nemulțumirea localnicilor. Motivele sunt diferite: fie gura de canalizare nu face față, fie nu a fost montată corespunzător și nu „atrage“ apa, fie nu există geigere în zona respectivă.
Situația cu gurile de canal care refulează la fiecare ploaie torențială și transformă străzile, pe anumite porțiuni, în adevărate râuri, este veche în Craiova. Numai că în oraș sunt probleme și atunci când ploaia nu este una de speriat, de exemplu cea de marți și miercuri dimineață, pentru că apa le dă bătăi de cap craiovenilor. „Vreau să semnalez o problema care persistă din 2012. Este vorba de o baltă care se strânge pe strada Fulger, în dreptul numerelor 68, 70 și 72, pentru că gura de canal a fost montată prost și asfaltul s-a lăsat. Am făcut sesizări la Telefonul cetățeanului de nenumărate ori, dar degeaba. Am sunat și la regia de apă de mai multe ori, cerându-le să monteze o altă gură de canal, la care răspunsul lor a fost: «Dumneata știi câte aprobări trebuie să luăm noi de la primărie pentru o gură de canal?». Menționez că tatăl meu, care este și proprietarul imobilului, este persoană cu handicap gradul 1 și în timp ce stătea în scaunul cu rotile în fața porții a fost stropit din cap până-n picioare de o mașină cu apă din această veșnică baltă“, ne-a scris o persoană care locuieşte pe strada Fulger, la nr. 70.
Situația descrisă de aceasta s-a confirmat ieri, la fața locului, și a fost prezentată și de alți localnici. „Așa se strânge apa aici, după ce s-a asfaltat strada în 2012. Apa nu ajunge la canalizare, gurile de canal sunt puține și prost puse și de fiecare dată intervenim noi cu măturile pentru a împinge apa spre canal. Am făcut mai multe sesizări pe la primărie, au venit odată, au umblat la gurile de scurgere, dar degeaba. Tot așa se adună apa. Când le-am zis a doua oară, mi-au răspuns: «Ce vreți, doamnă, suntem în România!». Ce vreți mai mult?“, a povestit o altă localnică.

Probleme și la intersecția străzilor Victor Gomoiu și Popoveni

Dacă pe strada Fulger sunt porțiuni unde apa nu ajunge la gura de canalizare, pe strada Elie Georgescu din cartierul Rovine, în dreptul blocului D12, balta nu are unde să se scurgă. „La fiecare ploaie se formează aici o baltă de nu poți ieși din bloc. De câțiva ani este așa, pentru că nu există o gură de canalizare. A fost una aici, dar s-a astupat și apa nu mai are unde să se ducă. Am mai făcut sesizări pe la primărie, le-am scris că ne trebuie bărci să trecem peste apa de aici, dar nu s-a întâmplat nimic“, a spus o locatară din blocul D12.
O situație similară se întâlnește și pe strada Fântâna Popova, zonă unde s-a turnat asfalt și s-au înlocuit bordurile, pentru că și acolo există porțiuni de drum unde apa nu are unde să se scurgă. Și pe strada Împăratul Traian, în zona intersecției cu strada Electroputere, sunt probleme. Potrivit celor care locuiesc aici, apa de pe trotuarele recent asfaltate se scurge spre scara blocurilor. În plus, într-una din parcări se formează, la fiecare ploaie, o baltă destul de mare, exact acolo unde se scurge apa de pe asfaltul proaspăt turnat. O baltă s-a format după ploaia de marți și pe Calea București, stradă recent reabilitată și recepționată, pe sensul de mers către centru, imediat după intersecția cu strada Petre Ispirescu.
Dar cele mai mari probleme par să le aibă șoferii care vin de pe strada Victor Gomoiu (cartier 1 Mai) și ajung pe strada Popoveni. La intersecția celor două artere se formează mereu o mică piscină în gropile rămase neastupate, unele fiind adevărate capcane pentru autoturisme. Și trecătorii au o problemă aici, pentru că nu pot trece prin baltă și sunt nevoiți să meargă pe stradă, pe lângă mașinile aflate în circulație. Pe strada Victor Gomoiu s-a început asfaltarea în martie, dar s-a lucrat până la intersecția cu strada Dr. Ion Cantacuzino, după care „asfaltatorii“ au părăsit zona.
Pentru a afla cauza care face ca unele străzi din Craiova să se umple de apă la fiecare ploaie, am încercat să luăm legătura cu unul dintre reprezentanții Companiei de Apă Oltenia, instituție care are în grijă sistemul de canalizare al orașului. Numai că directorul tehnic Dan Roșu, cel în măsură să lămurească această situație, nu a putut fi contactat, în ciuda insistențelor GdS.
În Craiova există un sistem de canalizare unitar, 109 km de canalizare care preia apele meteorice şi menajere şi 231 km sistem de canalizare divizor şi mixt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS