21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljZilele Europene ale Operei, la Craiova

Zilele Europene ale Operei, la Craiova

Opera Română Craiova se alătură celor peste 80 de instituţii şi companii de profil din 24 de ţări, la cea de-a zecea ediţie a Zilelor Europene ale Operei, ce are ca temă comună „Teatrul Lumii“. Sărbătorite anul acesta pe întregul continent în perioada 6 – 8 mai, Zilele Europene ale Operei vor fi celebrate, pentru prima dată, și în Craiova, printr-un spectacol festiv „Gala de Operă“. Reprezenția va avea loc duminică, 8 mai, de la ora 19.00, pe scena Filarmonicii „Oltenia“.
Cuprinzând pagini muzicale celebre în interpretarea Orchestrei şi Corului Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Gaetano Soliman (Italia), gala îi aduce în luminile rampei pe soliştii invitaţi Cristina Park (Coreea de Sud), George Andguladze (Georgia), Ştefan Ignat (Bucureşti), alături de soliştii operei craiovene Renata Vari, Florin Ormenişan şi Sorin Drăniceanu.
Prima ediţie a Zilelor Europene ale Operei a avut loc în februarie 2007, la aceeaşi dată la care Opera Europa şi Opéra National de Paris au găzduit primul Forum European al Operei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS