12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAngajat al Penitenciarului Târgu Jiu, arestat pentru luare de mită

Angajat al Penitenciarului Târgu Jiu, arestat pentru luare de mită

Un angajat al Penitenciarului Târgu Jiu, prins înainte de Paşte în timp ce primea mită 500 de euro şi alte bunuri, a fost arestat preventiv. Judecătorii din Vâlcea au decis să emită mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Agentul-şef principal de penitenciar Daniel Dăianu este cercetat alături de un deţinut şi un apropiat al acestuia pentru că a cerut bani ca să-i asigure deţinutului o învoire de Paşte, pentru a merge acasă, în Vâlcea. Ancheta a fost începută de către Direcţia Generală Anticorupţie Vâlcea şi este instrumentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Potrivit anchetatorilor, agentul-şef principal de la Penitenciarul Târgu Jiu a fost prins în flagrant după ce ar fi pretins 1.000 de euro de la un deţinut, astfel încât să-i aprobe o învoire în perioada Sărbătorilor de Paşte. Un apropiat al deţinutului i-a dus 500 de euro şi mai multe bunuri, însă agentul de penitenciar a fost ridicat de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, care i-au organizat un flagrant. „Din probele administrate a reieşit faptul că, în cursul lunii aprilie 2016, inculpatul D.I.D. a promis deţinutului M.D.D., dar şi inculpatului S.T.D., sprijin pentru acordarea unei învoiri lui M.D.D. în perioada Sărbătorilor Pascale. În acest scop a pretins suma de 1.000 de euro, stabilind ca aceasta să fie remisă prin intermediul inculpatului S.T.D. La data de 28.04.2016, inculpatul S.T.D. s-a întâlnit cu D.I.D. pentru a-i remite, în scopul menţionat anterior, o sumă de bani. Imediat, s-a procedat la constatarea în flagrant a infracţiunilor de corupţie“, potrivit unui comunicat de presă al DGA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS