12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAlegerile pentru directorii de departamente ale Universității, blocate

Alegerile pentru directorii de departamente ale Universității, blocate

Universitatea din Craiova a numit directori interimari pentru șase departamente, până la validarea alegerilor
Universitatea din Craiova a numit directori interimari pentru șase departamente, până la validarea alegerilor

Consiliul de Adminis­trație al Universității din Craiova a numit în această perioadă șase noi directori la departamentele de Chimie, Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice, Măsurători Terestre și Mecanizare, Horticultură și Știința Alimentului, Economie, Contabilitate și Afaceri Internaționale și la Teologie. În toate aceste cazuri, directorii au fost numiți ca interimari, în loc să fie aleși. Rectorul Universității din Craiova a explicat faptul că s-a „apelat la această procedură pentru că unul din membrii Biroului Electoral al Universității și-a dat demisia și nu au putut fi validate alegerile. S-a solicitat însă, în ședința anterioară de la Senat, numirea unui nou membru la Biroul Electoral pentru a se organiza alegeri. Acestea vor fi validate în următoarea ședință de Senat. Posturile de director pentru care se organizează din nou alegeri au fost eliberate ca urmare a faptului că cei care le ocupau au fost numiți ca prorectori“.
Conform numirilor, func­ția de director interimar la Departamentul Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice (Drobeta-Turnu Severin) este exercitată de șef lucrări dr. Ștefan Radu, la Departamentul de Chimie este conf. univ. dr. Cristian Tigaie, la Măsurători Terestre, Management, Mecanizare – șef lucrări dr. Marius Miluț, la Departamentul de Horticultură și Știința Alimentului – conf. univ. dr. Felicia Tuțulescu, iar la Departamentul de Economie, Contabilitate și Afaceri Internaționale – conf. univ. dr. Cristian Ovidiu Drăgan. De asemenea, la Facultatea de Teologie, director de departament a fost numit lect. univ. dr. Ion Resceanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS