13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPortretul lui Václav Havel la Craiova

Portretul lui Václav Havel la Craiova

Muzeul Olteniei găzduiește, în perioada 28 aprilie -17 iulie, expoziţia „Portretul lui Václav Havel“, în cadrul căreia se întâlnesc operele celor mai importanți artiști contemporani din generații diferite, fiind un omagiu adus aniversării a 80 de ani de la nașterea scriitorului, filosofului, disidentului și omului politic ceh.
Havel a jucat unul dintre cele mai importante roluri în lunile revoluţionare din 1989, când a formulat scopul fundamental al perioadei de transformare ce avea să urmeze ca, de exemplu, reconstruirea sistemului politic pluralist sau reconstruirea economiei de piaţă. De aceea, premisa expoziţiei este pluralismul ideatic al lui Havel, care a reprezentat programul schimbărilor sociale şi conceptul anilor de transformare. „Expoziția are mai multe aspecte importante. Primul ar fi faptul că Václav Havel este prezentat din perspectiva artiștilor vizuali, iar al doilea că el era un adept al pluralismului politic, așa că lucrările expuse urmăresc acest concept. Unele dintre obiecte îl susțin, altele îl critică“, a precizat František Zachoval, directorul Centrului Ceh București.

Lucrările artiștilor cehi, expuse la Craiova

„Portretul lui Václav Havel“ este o expoziție inedită, cu puține exponate, ce poartă amprenta celor mai importanți artiști cehi, precum Milan Knížák, Jiří Kovanda, Jiří David, Kurt Gebauer, Milan Mikuláštík, Adam Kovalčík, Bořek Šípek, Martin Zet, precum şi pe cea a grupului artistic activist Guma Guar.
Punctul de referinţă din expoziţie este „Česká krajina“ (Peisaj ceh – 1990) de Milan Knížák, bustul verde al lui Václav Havel expus între pitici şi ciuperci viu colorate. La fel de interesantă este și opera „Skryté podoby“ (Portrete ascunse – Václav Havel, 1991-1995), ce face parte din vastul proiect internaţional al artistului Jiří David.
Grupul Guma Guar a realizat billboard-ul „Podpis krvavého humanisty“ (Semnătura umanistului însângerat) pentru festivalul de artă contemporană TINA B. Lucrarea, prezentă și ea în expoziție, este o reacţie la poziţia lui Václav Havel, care a aprobat folosirea atacurilor aeriene şi a bombelor pentru apărarea drepturilor omului. Din acest motiv, artiştii au decis să schimbe cunoscuta semnătură cu inimioară a lui Havel într-o semnătură cu o bombă. Autorii subliniază astfel abuzul comis prin utilizarea credibilităţii internaţionale împotriva propriei populaţii care nu era de acord cu intervenţia militară a NATO în fosta Iugoslavie.
Fiecare exponat își are povestea sa, cum este și cazul lucrării „Česká sbírka 20. Století“ (Colecţia cehă a secolului XX – 1995), care arată în mod provocator contextul personalităţilor de la conducerea diferitelor instituţii ale statului de pe teritoriul de astăzi al Republicii Cehe. Martin Zet, autorul colajului, aducea lămuriri în privința lucrării sale. „De la bunica mi-au rămas cutii cu vederi, scrisori și fotografii. M-am uitat la aceste documente din viața strămoșilor mei din partea mamei și a oamenilor din jurul lor. Majoritatea timbrelor aveau chipuri de «conducători» sau înalți reprezentanți ai acestui teritoriu din inima Europei, de la începutul secolului, până la moartea bunicii (1986). De dragul completării istoriei a trebuit să adaug câteva chipuri: pe cel al dr. Emil Hacha, căruia nu au apucat să-i facă timbru înainte de ocupația germană, și ultimul, pentru moment – cel a lui Vaclav Havel, a cărui președinție nu a mai prins-o bunica. Mai târziu am aflat că de pe scrisorile bunicii lipsea timbrul cu chipul ultimului împărat austro-ungar – Carol I“, nota Martin Zet în vara anului 1995.
Expoziția este organizată de Centrul Ceh București, în parteneriat cu Muzeul Olteniei Craiova și Ambasada Republicii Cehe la București.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS