5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFotografia zilei - Li s-a terminat asfaltul?

Fotografia zilei – Li s-a terminat asfaltul?

Foto: Lucian Anghel
Foto: Lucian Anghel

Asfaltare cu jumătăți de măsură pe strada Col. Scarlat Demetriade din cartierul craiovean Brazda lui Novac. Aici, în urmă cu două săptămâni, utilajele și asfaltatorii au intrat să moder­nizeze aleile, trotuarele și parcările din zona blocurilor. Nimic de zis, dar cum la noi orice lucru se face de mântuială, așa s-a întâmplat și aici. Considerând că au încheiat lucrările, muncitorii de la Delta (firma care lucrează conform contractului-cadru pentru reparaţia străzilor din Craiova) au plecat lăsând un loc de câțiva metri pătrați neasfaltat, chiar în apropierea unui loc de joacă. Pentru acest fapt există două posibile explicaţii, pe care ni le-a dat o craioveancă din zonă. „Când au lucrat, aici a fost parcat un utilaj. Pesemne le-a fost greu să-l dea într-o parte și, când au plecat, au lăsat așa. Sau li s-a terminat asfaltul, că altfel nu-mi explic!“, a spus cu ironie craioveanca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS