3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljJucându-l pe Shakespeare

Jucându-l pe Shakespeare

Spectacolul „Richard al II-lea“ va deschide cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional Shakespeare (Foto: TNCMS.RO)
Spectacolul „Richard al II-lea“ va deschide cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional Shakespeare (Foto: TNCMS.RO)

Cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional Shakespeare își deschide astăzi porțile. Spectacolul „Richard al II-lea“, al Teatrului de Arte Saitama din Tokio, în regia lui Yukio Ninagawa, va inaugura seria evenimentelor teatrale cuprinse în programul manifestării, ce se va desfășura în perioada 14 – 23 aprilie. Este pentru prima dată când trupa de teatru din Japonia poposește în România. Peste 70 de actori vor urca pe scena Naționalului craiovean de la ora 19.30, în prima seară de festival. „Împreună cu regizorul Yukio Ninagawa, la Tearul de Arte Saitama ne-am hotărât să montăm toate piesele lui Shakespeare. Am realizat 31 de spectacole până acum. «Richard al II-lea», care a fost pus în scenă în aprilie anul trecut, este al 30-lea spectacol după Shakespeare regizat de Yukio Ninagawa. Reprezentația, un spectacol grandios, a primit în 2015 cel mai mare premiu în Japonia, în teatru“, a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, Takeuchi Fuminori, directorul general al Teatrului de Arte Saitama. Pentru că regizorul japonez a conceput spectacolul drept unul în care actorii să joace cât mai aproape de public, s-a renunțat la locurile din sală și s-au construit gradene pe scenă. Publicul craiovean care nu poate avea acces în sală va putea urmări spectacolul pe un ecran montat în Piața „William Shakespeare“.
Timp de zece zile, festivalul aduce în fața publicului trupe de actori ce vin pentru prima dată în România, reprezentații în toate sălile de spectacole din Craiova, dar și pe străzi, prima coproducție de teatru comunitar itinerant, regizori și critici de renume.
„Vor fi prezenți mari regizori ai lumii, Luc Perceval, care vine cu un «Macbeth» excepțional pus în scenă la Teatrul Baltic House din Sankt Petersburg… Shakespeare Tobacco Factory este altă companie particulară pe care am dorit-o foarte mult. Mai avem un excelent spectacol cu «Romeo și Julieta» la Casa de Cultură a Studenților, realizat de un tânăr regizor din Israel, Irad Rubinstein, un spectacol «Hamlet» de Fred Abrahamse pus în scenă de Compania A&M din Cape Town, Africa de Sud… La închiderea festivalului este programat spectacolul «Richard al III-lea», pus în scenă de un mai vechi oaspete al Craiovei, Thomas Ostermeier“, a precizat Emil Boroghină, președintele Fundației Shakespeare.
Alături de teatru, artele frumoase își dau întâlnire în cadrul celei de-a zecea ediții a Festivalului Internațional Shakespeare la Craiova, dar și în București, Râmnicu Vâlcea, Slatina și Drobeta Turnu Severin.

Programul primelor zile de festival

În prima zi de festival, în pauza spectacolului prezentat de Teatrul Saitama din Tokio (Japonia), publicul va putea admira expoziţia de postere şi carte „Shakespeare – 400“ realizată cu concursul Institutului Shakespeare de la Stratford-upon-Avon şi Universităţii din Birmingham (Marea Britanie), expoziţia de pictoimpulsuri „Shakespeare ad Infinitum“ a artistei Oana Maria Cajal din Montreal (Canada). În foaier sunt expuse și lucrările artistei Miruna Budişteanu, dar și cele ale studenţilor Departamentului de Scenografie de Teatru de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, reunite sub titlul „Costumul Elisabetan“.
Vineri, 15 aprilie, de la ora 11.00, în Aula Buia a Universităţii din Craiova se joacă „7/7“, spectacol prezentat de Teatrul Maghiar „Csiki Gergely“ din Timişoara. De la ora 12.00, la Departamentul de Teatru al Universităţii din Craiova, Compania Kasba Arghya din Calcutta (India) prezintă
„Macbeth Badya“, pentru ca de la ora 16.00, la Naționalul craiovean să aibă loc cea de-a doua reprezentație a teatrului Saitama din Tokio, „Richard al II-lea“.
„Hamlet“, spectacol prezentat de Compania A & M Production din Cape Town, se va juca la Casa de Cultură a Studenţilor, de la ora 20.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS