10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljGreșeli frecvente făcute de tinerii care vor să se angajeze

Greșeli frecvente făcute de tinerii care vor să se angajeze

Directorul Manpower Craiova, George Decebal Păunescu, s-a aflat în studioul Alege TV, la emisiunea „Economia Sudului“,  unde a vorbit, printre altele,  despre comportamentul celor care își caută un loc de muncă atunci când participă  la un interviu de angajare (FOTO: Bogdan Grosu)
Directorul Manpower Craiova, George Decebal Păunescu, s-a aflat în studioul Alege TV, la emisiunea „Economia Sudului“,
unde a vorbit, printre altele, despre comportamentul celor care își caută un loc de muncă atunci când participă
la un interviu de angajare (FOTO: Bogdan Grosu)

Cine scrie informații neadevărate în CV sau spune la interviul de angajare că are anumite abilități pe care nu le are, își taie singur „creanga“ de sub picioare. Aflați din articol cum trebuie să vă comportați la interviul pentru angajare și în ce domenii de activitate se vor crea locuri de muncă lunile viitoare.

Într-o zonă în care rata șomajului este cea mai mare din țară, goana pentru găsirea unui serviciu poate însemna o competiție acerbă chiar și a câtorva sute de candidați pentru un singur loc de muncă. Cele mai multe persoane care își caută serviciu provin din segmentul absolvenților de diverse forme de învățământ, cum este și firesc. În lipsa experienței profesionale, tinerii trebuie să îl impresioneze într-un fel sau altul pe angajator, astfel încât acesta să îl selecteze pe respectivul tânăr pentru postul scos la concurs. Ce trebuie să scrie aceștia obligatoriu în CV-ul cu care se prezintă la angajator ne-a explicat George Decebal Păunescu, directorul Manpower Craiova, care a participat la emisiunea „Economia Sudului“ de la Alege TV. „În general, CV-ul unui absolvent este destul de scurt, de aceea cred că este absolut necesar să introducă în CV tot ce consideră că este relevant pentru angajator. Aici mă refer la instruirile la care au participat în timpul facultății, dacă există, la internshipuri (instruiri la angajator pentru începători – n.r.), la acțiuni de voluntariat, la realizări deosebite pe care le-a avut în școală, poate a participat la olimpiade, la concursuri. Orice activitate în plus față de cea școlară pe care o au toți îl face să se evidențieze între candidați și face diferențierea la angajare“.
Și persoanele trecute de 45 de ani se pot afla în situația căutării unui loc de muncă, fie din cauza disponibilizărilor masive, fie din cauză că a dispărut angajatorul la care a lucrat. Specialistul de la firma de recrutare a explicat că persoanele trecute de o anumită vârstă trebuie să evidențieze în CV acele aspecte pe care angajatorul le așteaptă de la ele, legate de experiență și calificare.

Greșeli frecvente în CV-uri și la interviuri

Directorul Manpower Craiova a precizat că greșeala cea mai frecventă și cea mai gravă pe care o fac cei aflați în căutarea unui loc de muncă atunci când își completează CV-ul sau când acordă un interviu la angajare este că deformează adevărul.
„Cea mai gravă greșeală este deformarea adevărului, adică să treci în CV-uri sau să spui la interviuri lucruri pe care nu știi să le faci în realitate sau pe care știi să le faci la un nivel mult inferior decât scrii în CV sau afirmi la interviu. Este un mare minus să faci așa ceva. Angajatorul își pierde încrederea în tine“, a precizat George Decebal Păunescu.
O altă greșeală pe care o fac cei aflați în căutarea unui loc de muncă este aceea că ei întreabă frecvent încă de la începutul interviului ce salariu li se oferă.
„Este ca și cum ți-ai cere salariul în prima zi de lucru“, a spus specialistul în recrutare de personal, la emisiunea „Economia Sudului“. El a mai menționat că, în general, angajatorul deschide subiectul legat de salariul pe care îl oferă abia către finalul interviului sau îl întreabă pe candidat ce pachet salarial crede că i s-ar potrivi. În general, cei cu pregătire profesională mai bună ridică pretenții în ceea ce privește salariul, trecând pe hârtie un venit mai mare pe care l-ar prefera, în felul acesta lăsând loc la o eventuală negociere cu angajatorul.
O altă greșeală pe care o fac persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, atunci când participă la un interviu, este aceea că în timpul interviului răspund monosilabic la întrebările angajatorului, pornind de la ideea că CV-ul lor vorbește de la sine.
În realitate, angajatorul consideră aceasta o deficiență de comunicare a celui care se prezintă în fața sa. Ideea este că interviul respectiv nu este o formalitate, iar persoana care își caută un loc de muncă trebuie să îl convingă pe angajator că merită acel post, că poate face față cerințelor și așteaptă ca acesta să argumenteze prin viu grai (nu doar în CV) cum poate să facă aceste lucruri.

Potențialii angajați, verificați pe Facebook

Cei aflați în căutarea unui loc de muncă trebuie să știe că, odată cu „explozia“ mediatizării pe rețelele de socializare, și firmele care fac angajări au găsit noi oportunități de a cunoaște mai bine potențialii candidați la un post oferit de ele.
Angajatorii se uită pe profilele de Facebook ale candidaților la posturi, pentru a vedea care este comportamentul lor social în mediul virtual. Contează ce poze își postează cei care urmează să fie recrutați pentru un post, ce mesaje transmit, ce imagine au în mediul virtual. Specialistul în recrutare spune că acest mod de a verifica „reprezintă o metodă de a cunoaște mai bine candidatul“.

Perspective de angajare în Oltenia, în perioada aprilie-iunie

În luna martie a fost dat publicității un studiu al firmei de recrutare Manpower privind perspectivele de angajare din fiecare regiune a țării. În Oltenia se constată un optimism al firmelor participante la studiu, care au declarat că vor face angajări în trimestrul al doilea al anului 2016. În zona Olteniei, cele mai multe locuri de muncă vor fi create în lunile aprilie-iunie, în domenii precum serviciile (agenți de vânzări în zona alimentară, FMGC etc.), dar și în industrie. În al doilea trimestru al anului, comparativ cu trimestrul anterior, au declarat că vor face angajări cu 16% mai multe din firmele intervievate.
George Decebal Păunescu a explicat în ce domenii de activitate se vor face angajări în aprilie, mai şi iunie, pornind de la studiul privind previziunile de angajare: „Ne-a surprins și pe noi optimismul angajatorilor. Creșterea este spectaculoasă. Studiul acesta ne-a dovedit că nu se înșeală, de obicei. Previziunile de angajare se și îndeplinesc ulterior. Multe dintre posturi apar în domeniul serviciilor. Îmbucurător este faptul că și industria începe să absoarbă din forța de muncă existentă pe piață. Au apărut din ce în ce mai des solicitări pentru operatori de producție, pentru tehnicieni, pe parte mecanică, electrică, nu neapărat în industria auto, ci în industria bunurilor de larg consum, în industria alimentară, industria aluminiului. Din experiența noastră, vă spunem că județele care atrag cei mai mulți angajați sunt Doljul, Oltul, mai puțin Vâlcea, Mehedinți și Gorj“.
Din România au fost intervievați reprezentanții a 627 de firme importante din fiecare regiune geografică.
Emisiunea „Economia Sudului“ poate fi urmărită integral pe internet, fie pe site-ul Gazetei de Sud, www.gds.ro, fie pe site-ul televiziunii, www.alege.tv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS