5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCasa de Cultură a Sindicatelor, ruina din centrul orașului

Casa de Cultură a Sindicatelor, ruina din centrul orașului

Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu s-a transformat într-o adevărată ruină. Ultimele luni cu ploi şi-au pus amprenta asupra imobilului construit în perioada anilor 1970. Interiorul nu a suferit nici un fel de modificări, iar sala de spectacole şi mobilierul sunt din anii ‘80. Podeaua sălii este uzată, scena la fel, iar de multe ori repetiţiile membrilor Ansamblului Artistic „Doina Gorjului“, chiriaşi ai imobilului, s-au făcut în frig. Exteriorul lasă cel mai mult de dorit, însă, tencuiala fiind căzută în mai multe locuri şi distrusă de intemperii. Partea din lemn a acoperişului este aproape putrezită şi afectată de umezeală.

Evaluată la 1,7 milioane de euro

De ani de zile, autorităţile, respectiv Primăria Târgu şi Consiliul Judeţean Gorj, încearcă, fără succes, să preia imobilul în administrare. Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu a fost câştigată, în urma unei hotărâri judecătorești, de o fundație cu acelaşi nume. Acum instituția este în faliment. Clădirea a fost evaluată la 7,8 milioane de lei, respectiv 1,7 milioane de euro, sumă pe care lichidatorul judiciar ar putea să o obţină din vânzarea acesteia. Valentin Popa, preşedinte al CNSLR Frăţia, a declarat că procesul din instanţă este o piedică pentru reabilitarea şi modernizarea clădirii. Instituţia are datorii la Primăria Târgu Jiu care ar putea prelua imobilul, alături de consiliul judeţean, în schimbul datoriei. „Din vina sindicaliștilor și a guvernanților de după 1990, de patrimoniul sindical s-a ales praful. Aștept să văd ce se întâmplă cu Casa de Cultură a sindicatelor din Târgu Jiu, care după mai multe procese aparține unei fundații care este în faliment. Este administrată de un lichidator judiciar. Sunt foarte multe teorii că această casă, la finalul procedurii de faliment, va reveni sindicatelor sau autorităților locale. Ideea mea și a președintelui consiliului județean a fost ca această unitate să ajungă la consiliul județean. Dacă această casă ajunge la consiliul local sau județean ar fi un succes, deși pentru sindicate ar fi o pierdere. Nu cred că va fi simplu. Trebuie să fim cu ochii pe ceea ce înseamnă procesul de insolvență al Casei de Cultură a Sindicatelor. Există posibilitatea legală ca aceasta să ajungă și în altă parte“, susţinea, la un moment dat, liderul de sindicat Valentin Popa.

Închisă în noiembrie 2015

Casa de Cultură a fost închisă în noiembrie 2015 pentru că aici nu se mai puteau organiza spectacole. Măsura a fost luată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, care a stabilit că nu sunt respectate normele privind prevenirea şi stingerea incendiilor. De anul acesta, spectacolele au fost reluate. De asemenea, au fost primite avize pentru organizarea altor tipuri de evenimente care implică participarea a sute de persoane. Ultimul eveniment de amploare care va fi găduit de Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu este Bursa Generală a Locurilor de Muncă, programată pentru 14 aprilie. Sunt aşteptate peste 700 de persoane, iar organizatorii au luat măsuri pentru a nu apărea evenimente deosebite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS