11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCEO, din nou sub control

CEO, din nou sub control

Complexul Energetic Oltenia, vizitat a doua oară de Corpul de Control al premierului
Complexul Energetic Oltenia, vizitat a doua oară de Corpul de Control al premierului

Corpul de Control al premierului României, Dacian Cioloș, a sosit vineri la sediul Complexului Energetic Oltenia, unde a început verificări. Potrivit unor surse din cadrul companiei, controlul vizează o serie de contracte încheiate de companie în ultimii ani cu prestatorii de servicii deţinuţi de sindicatele afiliate la Federaţia Naţională Mine Energie, condusă de liderul de sindicat Marin Condescu. Totodată, corpul de control îşi va îndrepta atenţia şi asupra finanţărilor primite de Clubul de fotbal Pandurii Târgu Jiu în perioada în care a fost condus de Marin Condescu. De altfel, afacerile lui Marin Condescu la Clubul Pandurii cu banii primiţi din minerit au mai constituit obiectul unor verificări interne ale Complexului Energetic Oltenia şi s-au soldat cu plângeri penale. În urma acestora, liderul de sindicat şi subalternul acestuia Viorel Temelescu au fost trimişi în judecată într-un dosar de spălare de bani, care acum se află pe rolul Tribunalului Olt. Marin Condescu este acuzat că ar fi prejudiciat interesele clubului cu suma de 2,5 milioane de lei.
De asemenea, inspectorii corpului de control vor avea în atenţie şi tranzacţia de anul trecut privind transferul Unităţii Miniere de Carieră de la Berbeşti, judeţul Vâlcea, intrată în administrarea CET Govora, în baza unei înţelegeri între Complexul Energetic Oltenia şi Consiliul Judeţean Vâlcea. Angajaţii guvernului vor să vadă în ce condiţii a fost realizat transferul şi dacă Complexul Energetic Oltenia a fost dezavantajat din punct de vedere financiar în urma cedării carierei miniere către CET Govora. Producătorul de agent termic şi apă caldă către populaţie avea datorii mari către Complexul Energetic Oltenia pentru cărbunele livrat în ultimii ani. S-a ajuns la concluzia că este în avantajul prestatorului de servicii către populaţie să administreze singur cariera de cărbune de la Berbeşti, iar CEO să beneficieze de o compensaţie financiară plătibilă în rate. Nu se ştie dacă până în prezent a fost achitată vreo rată din contract. Cert este că, potrivit înţelegerii între cele două părţi, dacă până în 10 iunie 2016 beneficiarul carierei nu achită vreo rată, UMC Berbeşti ar urma să revină de drept în administrarea Complexului Energetic Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS