21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFuncționară din cadrul APIA Dolj, judecată pentru abuz în serviciu

Funcționară din cadrul APIA Dolj, judecată pentru abuz în serviciu

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție din Craiova au dispus trimiterea în judecată a trei persoane suspectate că au fraudat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Dolj cu peste 70.000 de lei. Este vorba de o femeie care a cerut subvenții pentru un teren care nu îi aparține, de un consilier superior al APIA Dolj, dar și de o funcționară din cadrul Primăriei Gighera.

Cele trei inculpate din acest dosar – Floarea Roșca, Gina Ghiță, inspector de specialitate în cadrul Biroului Agricol al Primăriei comunei Gighera și Mihaela Bunciu (fostă Pîrvănuși), consilier superior în cadrul APIA Dolj, sunt acuzate de comiterea mai multor infracțiuni, de la prezentarea de documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene, înșelăciune, fals în declarații și până la complicitate la aceste infracțiuni și abuz în serviciu.
Procurorii craioveni au reținut că „în perioada 2009-2010, inculpata Roșca Floarea, beneficiind de ajutorul inculpatei Ghiță Gina, în calitate de inspector de specialitate pe probleme de agricultură în cadrul Biroului Agricol al Primăriei comunei Gighera, județul Dolj, a completat, semnat și depus mai multe documente false la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Dolj, în vederea acordării sprijinului financiar, în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, pentru un teren de 72,05 ha, pe care nu-l deținea în realitate“.
De partea cealaltă, consiliera Bunciu este acuzată că „și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu prilejul administrării celor două cereri unice de plată pe suprafață formulate de inculpata Roșca Floarea la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Dolj, deși cunoștea faptul că fermierul nu prezentase documente doveditoare cu privire la suprafețele declarate, în sensul că nu deținea documente din care să rezulte dreptul de folosință și dovezi ale faptului că utilizează terenurile pentru care s-au depus cererile“, au mai reținut anchetatorii. În final, Roșca a obținut nelegal de la APIA Dolj suma totală de 73.856 de lei, sumă cu care Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă în dosar. Procurorii anticorupție au pus sechestru pe mai multe bunuri mobile și imobile ce aparțin celor trei inculpate și au trimis dosarul judecătorilor de la Tribunalul Dolj.

Încă o consilieră APIA Dolj la judecată

Un dosar asemănător a fost instrumentat de procurorii DNA din Craiova în cursul anului trecut. Cristian Badea, administratorul SC Silvornamental SRL, Ioana Florina Păun, consilier superior în cadrul APIA Dolj, și Cornel Vătău, inspector în cadrul Primăriei Lipovu, au fost acuzați că au fraudat APIA Dolj cu peste 400.000 de lei, „rețeta“ fiind aceeași.
În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție s-a reținut că, între anii 2010-2013, Cristian Badea, în calitate de administrator al SC Silvornamental SRL, a solicitat APIA Dolj acordarea de sprijin financiar în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață „folosind cu rea-credință documente false și inexacte cu privire la dreptul său de folosință și de utilizare a suprafețelor pentru care a solicitat și încasat sprijin financiar“.
Documentele au fost completate de mai multe persoane, însă numai una ar fi acționat cu vinovăție, au susținut anchetatorii. Este vorba de o adeverință ce ar fi fost falsificată de Cornel Vătau, prin care se atesta „în mod nereal faptul că SC Silvornamental SRL utilizează o suprafață totală de 276,50 ha teren arabil, deși în evidențele primăriei figura cu o suprafață mai mică“, au precizat procurorii DNA.
Cât despre consiliera APIA, anchetatorii spun că ar fi luat mită de la Badea pentru a soluționa favorabil cererile de plată. Femeia ar fi primit „în mod repetat, sume de bani și alte foloase materiale, în valoare totală de 14.700 de lei, de la inculpatul Badea Cristian, pentru ca, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, să soluționeze cererile unice de plată formulate de SC Silvornamental SRL, cu consecința obținerii de către aceasta de sume de bani mai mari decât cele care i se cuveneau“, au mai reținut anchetatorii. În acest dosar penal, APIA s-a constituit parte civilă cu suma de 400.761 de lei. Cei trei inculpați au fost deferiți justiției în iunie 2015, iar dosarul se află încă pe rolul Tribunalului Dolj, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru 6 aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS