16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalSchitul de Sus, un cătun din alte vremuri

Schitul de Sus, un cătun din alte vremuri

Satul Schitul Topol­ni­ței din comuna me­­he­dințeană Izvoru Bâr­zii a evoluat ca un sat ri­si­­pit, format din grupuri de gospodării distanțate unele de altele, izolate de păduri și văi. Câteva gospodării s-au dezvoltat pe valea Topolniței la poalele dealului Grădiștea, constituind cătunul Schitul de Jos, altele au evoluat pe culmi și în jurul Mănăstirii Topolnița, alcătuind cătunele Schitul de Sus și Prisaca.
Am luat drumul colinelor, după ce am ascultat susurul Topolniței pentru a ajunge în cătunul ascuns printre arbori, Schitul de Sus. Am urmat glasul pădurii care îl conduce pe călătorul prin acele locuri spre alte timpuri. O buturugă acoperită cu o blană în fața unei mici gospodării ridicată din cărămizi, prima dintre cele câteva construite de cei care au ales să-și ducă traiul pe coline, ține loc de bancă. La câțiva metri buni, altă gospodărie se pierde printre mărăcini. Vântul a luat cu el spre alte zări parte din acoperiș. Geamurile s-au spart în mii de cioburi, pentru a fi acoperite de straturi noi de pământ. Pereții casei din lemn păstrează urmele căptușelii, din pământ și crengi. Timpul hain s-a îndurat și a mai lăsat o urmă a trecutului în prezent. Un tablou trist, în care și-a făcut loc un măceș, ce-și ridică prin acoperiș, trufaș, crengile subțiri. Casele, unele vechi din lemn, altele mai noi, sunt risipite. Una aici, alta colo, ca într-un tablou în care pictorul a lăsat loc naturii să conviețuiască alături de om.
Garduri împletite din crengi, case doborâte de timp, alături de copacii ce le-au mângâiat cu umbra lor în zilele toride de vară vorbesc de altă lume. Căpițele de fân, glasul orătăniilor, stâplii de înaltă tensiune ne indică faptul că acest loc e populat.
Lumea este altfel în acest colț din Mehedinți, la doar 20 de kilometri de Drobeta Turnu Severin.

Mersul lumii

„Aici sunt condiții mai vitrege. Mai sunt 40 de gospodării. Majoritatea oamenilor din sat sunt vârstnici. Casele sunt vechi, la distanțe mari unele față de celelalte. S-a mai construit și prin locurile astea, dar puțin. În rest, toate casele sunt bătrâne ca și oamenii. Se trăiește din pensii. Unii mai cresc animale, vaci, capre, oi“, ne face o radiografie a locului unul dintre localnici.
Ne continuăm drumul și descoperim alte case peste care timpul a lăsat urme adânci. Într-o grădină, în compania unor pisici, un localnic ne destăinuie tainele altoitului. „Încerc să pun câte un altoi, să vedem dacă prinde. Îl retezăm, îl curățăm bine. Bețele cu muguri le ascuțim așa, într-o dungă, și apoi le înfingem și le lipim cu pământ, le bandajăm. Poate Dumnezeu le-o prinde“, ne destăinuie Mihai Berovescu.
Pe ulițele acoperite cu piatră, din loc în loc atrag atenția câteva gropane. „Bălțile sunt făcute pe lângă drum, să aibă oamenii apă când plouă, căci noi nu avem fântâni pe aici. Sfatul nu ne-a făcut nimic. Cărăm de la kilometri cu ce putem, cu căruța, cu mașina, cu bidoane, cu ce avem. Sunt niște fântâni prin pădurile acelea prin care ați trecut ca să ajungeți aici“, ne lămurește Mihai Berovescu.
Oamenii locului recunosc cu greu neajunsurile ce le fac traiul greu. Se bucură că natura i-a primit în brațele sale și le-a oferit un loc cald, din care și-au făcut colțul lor de rai, ce-i drept ușor imperfect pe alocuri. „Suntem bogați de liniște“, ne destăinuie un localnic, în vreme ce altul, peste care anii au trecut cu zecile, ne poartă în vremurile de început ale cătunului. „Când eram eu flăcău erau puține gospodării. Oamenii au venit și s-au stabilit aici pentru că era mult teren de muncit. Eu făceam var din piatră de var. Nevoia ne-a învățat să facem groapă, să scoatem piatră din pământ. Mai luam piatră pentru var și de la munte, de la Băile Herculane. Lemne aveam din pădure. Vindeam piatra și le luam celor de la câmpie porumbul. Mai luam și bucate pe var“, ne povestește Alexandru Armulescu.
Varnițele, cuptoarele în care ardeau vreme de trei zile și trei nopți piatra albă specială sunt și astăzi la margine de drum, completând tabloul lumii de dincolo de deal, ascuns la umbra falnicilor arbori, acolo unde natura îmbrățișează cu toată dragostea omul, împărtășind cu el bunele și relele.
Schitul de Sus este asemeni unei cărți ce odată ce și-a deschis coperțile te conduce într-un timp trecut, ce păstrează farmecul aparte al vremurilor de demult.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS