7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFinanțările europene, lansate în ritm de melc

Finanțările europene, lansate în ritm de melc

Consultanții pentru proiecte cu fonduri europene sunt revoltați că nu se deschid linii de finanțare, deși s-au promis încă de anul trecut, și că ghidurile solicitanților nu sunt clare. Marius Căpățână, managerul Euro Office Invest, spune că liniile de finanțare se deschid lent și uneori chiar tardiv. (Foto: Claudiu Tudor)
Consultanții pentru proiecte cu fonduri europene sunt revoltați că nu se deschid linii de finanțare, deși s-au promis încă de anul trecut, și că ghidurile solicitanților nu sunt clare. Marius Căpățână, managerul Euro Office Invest, spune că liniile de finanțare se deschid lent și uneori chiar tardiv. (Foto: Claudiu Tudor)

Un grup de tineri de la o firmă de consultanță din Craiova au adresat, miercuri, o scrisoare deschisă către primul-ministru și ministerele de resort responsabile cu lansarea finanțărilor pe diverse măsuri a unor programe de finanțare multașteptate de mediul de afaceri și de fermieri. Tinerii craioveni propun și soluții pentru guvernanți, astfel încât lucrurile să fie simple și clare și cât mai mulți beneficiari să atragă banii europeni. Iată care sunt problemele cu care se confruntă, în realitate, cei care vor să depună proiecte pe PNDR, POR, POCU.
Angajații unei firme de consultanță din Craiova doresc să tragă un semnal de alarmă la nivel național în privința problemelor pe care le întâmpină potențialii beneficiari de fonduri europene care vor să depună proiecte pe diverse programe de finanțare. Scrisoarea lor se adresează primului-ministru, Dacian Cioloș, ministrului fondurilor europene, Aura Răducu, ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, Achim Irimescu, ei fiind în măsură să remedieze problemele cu care se confruntă firmele ce doresc să acceseze fonduri europene. „Problema este deosebit de gravă! Am avut această alocare 2007-2013 din care, fără nici cea mai mică exagerare, nu s-a cheltuit decât cu puțin peste jumătate din bani, ceea ce, din punctul meu de vedere, este inacceptabil. Și se pare că, în acest moment, în 2016, care este al treilea an din alocarea 2014-2020, mergem fix pe același drum. În 2014 nu au fost lansate linii de finanțare, în 2015 – foarte puțin, iar în 2016 suntem la finalul lunii martie și lucrurile stau extraordinar de prost. Nu se știe ce linii de finanțare se vor deschide, în ce condiții, se prefigurează niște ghiduri consultative care se schimbă de pe o zi pe alta. Plutește o incertitudine foarte, foarte mare asupra lucrurilor și îmi e teamă că mergem fix pe același drum. (…) Pentru situația aceasta sunt de vină cei care au în vârful pixului niște semnături. Ei trebuia să ia niște măsuri mult mai rapide. Aceste ghiduri trebuia să fie lansate din 2014“, a spus Marius Căpățână, managerul firmei de consultanță Euro Office Invest, care a înaintat scrisoarea deschisă factorilor de decizie amintiți. El a spus că problema cea mai mare, la ora actuală, este incertitudinea privind fondurile, accentuată de schimbările destul de dese care au loc în acest domeniu „și care planează pe toate programele operaționale“. Autoritățile de management din fiecare minister enumerat se ocupă de reglementarea fiecărui program, de lansarea ghidului solicitantului etc.
Consultanții susțin că ei sunt „vocea“ antreprenorilor care se lovesc în mod direct de aceste situații, în cazul în care intenționează să atragă fonduri europene nerambursabile.

Probleme pe PNDR: ghiduri neclare, evaluări întârziate

Consultanții craioveni au dat exemple concrete de disfuncționalități în atragerea fondurilor pe Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), care este printre puținele programe cu finanțări lansate și a atras ca un magnet foarte mulți fermieri și întreprinzători din mediul rural. „Evaluarea proiectelor promisă în 37 de zile nu s-a făcut integral nici acum. Pe unele linii nici măcar nu a apărut raportul de selecţie, cum este cazul proiectelor depuse în luna septembrie 2015. Mai mult decât atât, din cauza ghidurilor solicitantului foarte evazive, mai mult de 60% din proiecte sunt respinse. Mail-urile de solicitare informaţii punctuale către autorităţi, care nu se regăsesc clar în ghiduri, au şi ele răspunsuri la fel de evazive şi neclare. Nimeni nu-şi asumă nimic“, susțin tinerii consultanți craioveni, în scrisoarea deschisă amintită. Concret, pe Submăsura 6.2 pentru înființarea de activități non-agricole în mediul rural, pe PNDR, inițial s-a spus că sunt eligibile firmele nou-înființate, dar dacă o astfel de firmă (start-up) avea codul CAEN autorizat la Registrul Comerțului era respinsă la finanțare, chiar dacă nu desfășurase până atunci nici un fel de activitate economică. În felul acesta au pierdut proiecte multe firme care inițial s-ar fi calificat la sesiunile de anul trecut. Pe această Submăsură 6.2 se așteaptă lansarea finanțării pe anul acesta, care nu s-a deschis nici până la această dată. În plus, ghidurile de finanțare propuse spre consultare pentru 2016 pe diverse submăsuri pe PNDR sunt pline de lacune, spun consultanții. Potrivit acestora, nu se pot lansa finanțări noi pe submăsurile anunțate până nu se dau de la București rapoartele de selecție pentru toate proiectele depuse anul anterior și care întrunesc condițiile de a obține finanțare nerambursabilă.
POR: Se schimbă regulile în timpul „jocului“

Multe firme doljene așteaptă de anul trecut lansarea finanțărilor pe Programul Operațional Regional (POR), în special pe Măsura 2.1 „Promovarea spiritului antreprenorial“, pe care ar putea aplica firmele din rândul microîntreprinderilor. Pe această linie se promisese inițial că finanțarea nerambursabilă va fi în procent de 100% din valoarea eligibilă a proiectului. Ulterior, s-a introdus o cofinanțare, care ar scoate din joc firmele ce deja și-au construit proiectele pe varianta fără cofinanțare și nu au de unde să facă rost de acei bani până la începerea depunerii proiectelor. „O linie deosebit de atractivă, 2.1, prin care s-ar acorda 200.000 de euro pentru microîntreprinderi, este anunţată de prin iulie-august anul trecut. Este deja la al doilea ghid consultativ şi nu se ştie clar când se va lansa. Anunţată iniţial cu 100% finaţare, la ultima propunere deja «impune» o cofinanţare de minimum 10%, care avantajează automat tot firmele deja dezvoltate şi cu posibilităţi financiare“, spun craiovenii de la firma de consultanță amintită.
Tot pe POR este așteptată lansarea unei linii de finanțare pe Măsura 2.2 „Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor“, destinată firmelor mici, mijlocii și mari. Anul trecut, autoritățile centrale responsabile de fondurile europene au promis lansarea finanțării în luna martie 2016. Consultanții susțin că de atunci și până acum nu s-a mai auzit nimic despre această măsură care interesează multe firme din sfera IMM-urilor. Luna martie s-a încheiat și nici pomeneală de deschiderea finanțării.

Dificultăți și pe POCU

Pe un alt program de finanțare, Programul Operaţional Capital Uman (POCU), care este un altfel de POSDRU, s-a afișat recent calendarul lansărilor de finanțări pe 2016. Se așteaptă lansarea a 40 de linii de finanțare pe parcursul acestui an, însă până la finalul lunii martie nu s-a deschis nici o finanțare.
Consultanții care se ocupă cu întocmirea de proiecte spun că sunt simple soluțiile pentru a se accesa cât mai multe fonduri nerambursabile. Ar trebui să se stabilească niște date precise de care autoritățile de management să se țină cu sfințenie, până la sfârșitul acestui an să se știe deja calendarul pe anul următor, iar ghidul solicitantului ar trebui, de asemenea, să nu se schimbe atât de des cum s-a întâmplat în ultima perioadă, a precizat Marius Căpățână.
El a menționat că soluția pentru a fi eliminate aceste probleme pentru mediul de afaceri ar fi un calendar clar, precis, pe care autoritățile centrale să îl respecte an de an, și anume: „În luna iunie a fiecărui an să fie publicate ghiduri consultative. În septembrie să se publice ghiduri finale şi alocări pentru anul următor. Din ianuarie să înceapă lansarea liniilor de finanțare, trei-patru luni să fie pentru evaluare, iar o lună pentru semnarea de contracte. Să existe un sistem de urmărire on-line a plăţilor, astfel încât fiecare beneficiar să ştie clar când îi intră sumele de bani din proiect“.

„Strigătul disperat al antreprenorilor“

Consultanții craioveni își încheie scrisoarea deschisă cu un apel către factorii de decizie de a lua măsuri urgente, deoarece situația fondurilor nerambursabile ar interesa mii de antreprenori care vor să își finanțeze astfel afacerile. „Vă rugăm să luaţi în regim de urgenţă atitudine privitor la aspectele semnalate! Azi le expunem doar noi. Dar ele reprezintă strigătul disperat al zeci de mii de antreprenori“, spun craiovenii de la Euro Office Invest, în scrisoarea deschisă care a fost făcută publică pe site-ul societății. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS