21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj„Scorpionii Roșii“ - 20 de ani de la prima misiune internaţională

„Scorpionii Roșii“ – 20 de ani de la prima misiune internaţională

Militarii Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab“ din Craiova au marcat, printr-o serie de evenimente organizate joi și vineri, 20 de ani de la prima participare la o misiune internațională. Este vorba de misiunea UNAVEM III din Angola, una pentru care militarii craioveni s-au pregătit vreme de doi ani și cea după care și-au dobândit numele de „Scorpionii Roșii“.
Cei 600 de militari craioveni au stat şase luni în Angola, timp în care l-au pierdut pe slt. (pm) Gheorghe Valentin Leoveanu. Militarii au avut responsabilitatea de a construi la N’Gove şi la Chicuma tabere de încartiruire pentru militari rebeli demobilizaţi, iar la Lobito un depozit de armament. De asemenea, au escortat convoaiele de materiale şi tehnica trupelor de menţinere a păcii sau ale organizaţiilor umanitare, s-au ocupat de cercetarea şi deminarea zonelor de dispunere a taberelor. În plus, au acordat asistenţă umanitară, apă, alimente şi haine locuitorilor din regiune.
Joi, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la prima misiune internațională, „Scorpionii Roșii“ au depus coroane de flori la mormântul din Cimitirul Sineasca din Craiova al slt. (pm) Valentin Leoveanu și au organizat un simpozion la Cercul Militar din municipiu. Vineri a fost organizat un ceremonial militar la sediul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab“, la care au fost invitați atât militarii care au participat la misiunea din Angola, dar și comandanți din eșaloanele superioare, cadre militare în rezervă și retragere și reprezentanți ai autorităților publice locale.
Din cei 600 de militari care au participat la misiunea din Angola, astăzi mai sunt în serviciu doar 56.
După Angola, Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab“ a mai participat la misiuni internaţionale în Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Irak și Afganistan.
Ultima misiune interna­țională a „Scorpionilor Roșii“ s-a încheiat în mai 2014. Pe parcursul celor aproximativ şase luni de prezență în Afganistan, militarii craioveni au executat misiuni sub egida NATO în cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă şi Securitate (ISAF), în cooperare cu forţele de securitate naţionale afgane pentru securizarea terestră a aeroportului Kandahar.

Militari căzuți la datorie

De-a lungul anilor, „Scorpionii Roșii“ au pierdut mai mulți camarazi. Este vorba de sublocotenenţii post-mortem Valentin Leoveanu (decedat în 1996 în Angola) şi Emanoil Ciobanu, căzut în 2002, în Kosovo, dar şi de cei trei „Scorpioni Roşii“ morţi în noiembrie 2010 în poligonul Cincu. Aceștia sunt sublocotenenţii post-mortem Marin Costea, Viorel-Cristinel Antonie şi Constantin Buică. În Afganistan, în 2011, „Scorpionii Roşii“ au pierdut doi camarazi, iar alţi cinci au fost răniţi. Sublocotenentul post-mortem Constantin-Laurenţiu Lixandru a murit pe 5 mai 2011, pe autostrada A1 din Zabul, în urma exploziei unei bombe artizanale, iar un alt „scorpion“, Cătălin-Ionel Marinescu, a murit cinci zile mai târziu, tot în urma exploziei unei bombe artizanale plasate de insurgenţi pe autostrada A1. În aceeaşi misiune, alţi cinci militari ai Batalionului 26 Infanterie au fost răniţi, tot pe autostrada A1. Locotenentul George Olteanu, plutonierul-major Marius Apostol, caporalul Daniel Riza şi caporalul Nicolae Barbu au fost răniţi pe 1 mai 2011, după ce au trecut cu un autovehicul blindat peste o bombă artizanală. Pe 16 iunie, plutonierul Nicuşor Bica, în timp ce executa o misiune de cercetare pentru securizarea unei căi de acces, a fost rănit după ce a fost surprins de deflagraţia unui dispozitiv exploziv improvizat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS